O nouă avertizare de la meteorologi: Joi și vineri se așteaptă vânt puternic în toată țara

Meteorologii au emis un nou cod galben de vânt puternic în Republica Moldova. Avertizarea meteo este valabilă în perioada 28-29 mai 2026.

Astfel, în intervalul menționat, în special în orele de zi, pe arii extinse se vor înregistra intensificări ale vântului din nord-vest, în rafale de până la 15-20 m/s.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Salvatorii și pompierii IGSU îndeamnă cetățenii să respecte următoarele recomandări în vederea prevenirii situațiilor de risc:

  • nu vă adăpostiți sub arbori, stâlpi de electricitate sau construcții instabile;
  • evitați aflarea în aer liber pe timp de ploaie, precum și deplasarea în zone deschise sau expuse vijeliei;
  • asigurați obiectele care pot fi luate de vânt;
  • deconectați aparatele electrice în timpul descărcărilor electrice;
  • nu parcați autovehiculele sub copaci, panouri publicitare sau în apropierea firelor electrice;
  • nu traversați străzi sau drumuri inundate;
  • opriți autovehiculul în locuri sigure în cazul scăderii bruște a vizibilității;
  • supravegheați copiii și nu îi lăsați să se joace în apropierea copacilor sau apelor curgătoare;
  • în cazul apariției situațiilor de urgență (copaci doborâți, cabluri electrice rupte, acumulări de apă), anunțați imediat Serviciul 112.

Articolul O nouă avertizare de la meteorologi: Joi și vineri se așteaptă vânt puternic în toată țara apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Dosarul asasinatelor în Ucraina: Nicolae Șepeli a atacat în instanță decizia prin care Maia Sandu i-a revocat grațierea

Nicolae Șepeli, principalul suspect într-un dosar privind organizarea unor...

Ministrul Culturii îi răspunde lui Usatîi: DJ-ul „inventat” există

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a reacționat la declarațiile deputatului...

FLYONE lansează zboruri directe Chișinău – Batumi!

FLYONE anunță lansarea unei noi rute directe către una...

Un conflict SUA-China pentru Taiwan ar putea duce la escaladare nucleară

Un conflict între SUA şi China cu privire la...

ULTIMA ORĂ

Manifestații din cauza legii salarizării. Angajații din sănătate, în fața Ministerului Muncii. Proteste spontane la ANAF și Trezorerie

Sute de sindicaliști din sănătate au protestat joi în fața Ministerului Muncii, nemulțumiți de prevederile din proiectul noii legi a salarizării bugetarilor, despre care spun...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii Moldova: primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a intrat în sala de plen și a...

Important

Manifestații din cauza legii salarizării. Angajații din sănătate, în fața Ministerului Muncii. Proteste spontane la ANAF și Trezorerie

Sute de sindicaliști din sănătate au protestat joi în fața Ministerului Muncii, nemulțumiți de prevederile din proiectul noii legi a salarizării bugetarilor, despre care spun că le plafonează veniturile și reduce sporurile. Proteste au fost și la Trezoreria București și la structuri ANAF din mai multe orașe din țară, potrivit Antena3. „Să vină la noi să …The post Manifestații din cauza legii salarizării. Angajații din sănătate, în fața Ministerului Muncii....

Rusaliile, primul test pentru sezonul estival. Cazare de la 38 de lei pe noapte pe litoral

Federația Patronatelor din Turismul Românesc consideră că minivacanța de Rusalii 2026 este primul test important al sezonului estival și un semnal că vacanțele petrecute în România rămân în atenția românilor. Rusaliile din acest an se suprapun cu Ziua Copilului, iar perioada 30 mai, 31 mai și 1 iunie 2026 este un weekend prelungit. Estimările federației arată că interesul românilor pentru turismul intern se menține, iar hotelurile au pregătit oferte pentru...

Ministrul Educației își donează salariul, după criticile că stătea pe telefon în timpul discursului unei eleve în lacrimi

Ministrul interimar al Educației a anunța că își va dona salariul unui centru de îngrijire a copiilor. Mihai Dimian spune că va lucra fără plată până la finalul mandatului.The post Ministrul Educației își donează salariul, după criticile că stătea pe telefon în timpul discursului unei eleve în lacrimi first appeared on Nexta.ro.

„Show de prost gust, căutați acest nume”. Reacția ministrului Culturii la farsa lui Renato Usatîi cu lista artiștilor ruși VIDEO

Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a calificat acțiunea deputatului și liderului „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, drept un „show de prost gust”. El a îndemnat să fie făcută o căutare pe internet a numelui „DJ Rumer”. „Veți vedea mai mulți artiști cu acest nume de scenă”, a adăugat Jardan. Totodată, el a spus că, pentru a evita pe The post „Show de prost gust, căutați acest nume”. Reacția ministrului Culturii la farsa...

Grosu, despre vizita lui Dodon la Minsk: „Se duce și el acolo unde mai este primit”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat pe 28 mai vizita lui Igor Dodon la Minsk, unde liderul socialist s-a întâlnit cu Alexandr Lukașenko. Grosu a declarat că regimurile din Belarus și Rusia reprezintă „idolul” sau „modelul de societate” pentru unii, dar nu și pentru Republica Moldova. Totodată, a răspuns îndemnului președintelui belarus ca Moldova să The post Grosu, despre vizita lui Dodon la Minsk: „Se duce și el acolo...

Intervențiile în zonele afectate de inundații au fost finalizate. IGSU: A fost înregistrată o scădere a nivelului apei

Celula de criză și tabăra operațională a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), și-au încheiat activitatea după stabilizarea situației. Starea din zonele aflate anterior sub risc de inundații s-a stabilizat, fiind înregistrată o scădere a nivelului apei pe majoritatea sectoarelor monitorizate. În perioada 22-28 mai 2026, autoritățile responsabile au desfășurat acțiuni complexe de intervenție, monitorizare și prevenire a riscurilor de inundații în raioanele Călărași, Strășeni, Ungheni, Criuleni și Orhei....

Cod galben de vânt puternic timp de două zile: Rafale de până la 20 de metri pe secundă

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu anunță prelungirea Codului galben de vânt puternic pentru zilele de 28 și 29 mai. Avertizarea vizează toate regiunile țării.