Parlamentul se întrunește în ședință. Denunțarea unui acord CSI și reforme interne, pe agenda deputaților

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ieri ordinea de zi a ședinței plenare din această săptămână, care include 12 proiecte legislative, dintre care trei sunt armonizate cu legislația Uniunii Europene. Ședința plenară este programată pentru ora 10:00.

Unul dintre subiectele principale vizează ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Republica Slovacă în domeniul securității sociale, semnat la Bratislava pe 26 martie 2026. Totodată, deputații vor audia Raportul general al Consiliului pentru egalitate privind prevenirea și combaterea discriminării pentru anul 2025.

În prima lectură vor fi examinate proiecte ce țin de securitatea aprovizionării cu produse petroliere și susținerea investițiilor în surse de energie regenerabilă, inclusiv soluții de stocare. Agenda mai include modificări legislative în domeniul sănătății și asigurării obligatorii de asistență medicală, precum și un proiect privind administrarea armamentului și tehnicii militare neutilizate.

În lectura a doua, Parlamentul urmează să analizeze inițiativa care prevede acordarea anuală a unui ajutor financiar de 3.000 de lei pentru copiii cu dizabilități. De asemenea, vor fi dezbătute modificări la legea privind Curtea de Conturi și inițiative ce vizează metrologia, acreditarea și promovarea echilibrului de gen în conducerea companiilor listate.

Pe ordinea de zi figurează și proiectul de denunțare a Acordului privind crearea Fondului interstatal de colaborare umanitară al statelor membre CSI, precum și inițiativa privind consolidarea mecanismelor de intervenție în situații de criză.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Parlamentul se întrunește în ședință. Denunțarea unui acord CSI și reforme interne, pe agenda deputaților apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Parlamentar suedez: Securitatea democratică începe de acasă

Parcursul european al Moldovei, președinția Consiliului Europei și decalajul...

Trubca: Partidul de guvernare are așteptări de la Ministerul Agriculturii, ca să vină cu politici de tranziție

Partidul de guvernare are așteptări de la Ministerul Agriculturii,...

Curs valutar 28 mai 2026: Cât valorează un euro și un dolar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial...

Prognoza meteo pentru 28 mai: Cer varaiabil și până la 22°C

Astăzi, vremea se menține variabilă pe întreg teritoriul țării,...

NASA vrea bază permanentă pe Lună până în 2032. Blue Origin și SpaceX, implicate în proiect

NASA a prezentat noi detalii despre planul Statelor Unite...

Bacalaureat 2026: Peste 19 mii de candidați înscriși la sesiune

Peste 19 mii de candidați s-au înscris la sesiunea...

ULTIMA ORĂ

LOTO. Tragerile LOTO de joi, 28 mai 2026. Report la Loto 6/49, categoria I, de peste 5 milioane de euro

Joi, 28 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului „grup” de capitole de negociere pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova la Uniunea Europeană, potrivit...

Important

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ | Scrisoare urgentă de la Volodimir Zelenski către Donald Trump

Volodimir Zelenski i-a trimis o scrisoare urgentă lui Donald...

LOTO. Tragerile LOTO de joi, 28 mai 2026. Report la Loto 6/49, categoria I, de peste 5 milioane de euro

Joi, 28 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminica, 24 mai, Loteria Română a acordat peste 30.080 de câștiguri în valoare totală de peste 2,52 milioane de lei. HotNews va afișa numerele câștigătoare începând cu ora 18.45. Premiile …The post LOTO. Tragerile LOTO de joi, 28 mai 2026. Report la Loto 6/49, categoria...

„Enola Holmes 3” – Primul trailer plin de energie/ VIDEO

Al treilea episod al seriei „Enola Holmes”, adaptată după romanele lui Nancy Springer, va fi disponibil pe Netflix începând cu 1 iulie.The post „Enola Holmes 3” – Primul trailer plin de energie/ VIDEO first appeared on Nexta.ro.

Bruxelles propune măsuri pentru un ajutor umanitar mai eficient și o mai bună protecție a personalului umanitar

„Prin acest pachet, ne asigurăm că ajutorul vital este furnizat mai eficient, chiar și în cele mai dificile medii. În același timp, consolidăm reziliența pentru a reduce dependența de ajutor”, a declarat într-un comunicat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, scrie EFE. Executivul comunitar a publicat astăzi o comunicare (un document fără caracter legislativ) invocând necesitatea actualizării ultimului document privind acțiunea umanitară, care datează din 2021. De atunci, sistemul umanitar...

Vinul zilei: o Fetească Albă echilibrată și savuroasă, cu note de piersică, cireșe albe, citrice și fructe tropicale, urmate de accente florale. Un vin...

Recomandarea zilei, Lacerta Fetească Albă 2023, este un vin alb proaspăt și echilibrat, care pune în valoare caracterul autentic al unuia dintre cele mai apreciate soiuri românești.The post Vinul zilei: o Fetească Albă echilibrată și savuroasă, cu note de piersică, cireșe albe, citrice și fructe tropicale, urmate de accente florale. Un vin potrivit pentru pește, salate, paste sau aperitive reci first appeared on Nexta.ro.

China mobilizează avioane și nave de război după apariția unei fregate olandeze în Marea Chinei. Beijingul acuză Amsterdamul de „provocare”

Armata chineză susține că a mobilizat forțe navale și aeriene pentru a respinge o fregată olandeză dintr-o zonă disputată din Marea Chinei de Sud. Incidentul amplifică tensiunile din regiune, unde Beijingul își consolidează tot mai agresiv pretențiile teritoriale. Ministerul Apărării din China a anunțat că fregata olandeză De Ruyter ar fi pătruns într-o zonă aflată sub controlul Beijingului în arhipelagul Paracel, teritoriu disputat de mai multe state asiatice. Fregată olandeză „De...

ANOFM extinde sprijinul pentru cei care caută un loc de muncă. Peste 9.000 de persoane au fost angajate de la începutul anului

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a contribuit, de la începutul anului 2026, la angajarea a 9.000 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, comunică...

UE pregătește strategia pentru viitoarele negocieri cu Rusia. Zelenski se teme că SUA se retrag din discuții

Miniştrii de externe ai UE discută despre viitoarele negocieri cu Rusia, în timp ce Ucraina cere implicarea Europei în dialogul cu Moscova. Dezbaterea are loc pe fondul concentrării SUA asupra conflictului cu Iranul, relatează Reuters, citat de presa română.