Raport alarmant: Următorii cinci ani ar putea fi cei mai fierbinți din istorie

Temperaturile medii globale ar putea atinge niveluri record în următorii cinci ani, iar temperaturile din zonele arctice sunt preconizate să crească mai rapid în comparaţie cu alte regiuni, estimează un raport publicat joi şi întocmit de Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM) şi Met Office din Regatul Unit, informează Reuters.

Raportul anual, care oferă prognoze regionale pentru temperaturi şi precipitaţii, preconizează că temperaturile anuale globale de suprafaţă vor avea valori cu 1,3 până la 1,9 grade Celsius peste perioada pre-industrială 1850-1900, relatează Agerpres.

„Există dovezi foarte clare potrivit cărora clima se încălzeşte, iar temperatura globală medie continuă să crească”, a declarat pentru Reuters Melissa Seabrook, cercetător în cadrul Met Office Regatul Unit.

Conform Acordului de la Paris din 2015, guvernele au promis că vor încerca să limiteze creşterea temperaturii medii cu mai mult de 1,5 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale, prag peste care s-a constatat o intensificare a evenimentelor climatice severe. Potrivit OMM, este extrem de probabil ca temperatura medie globală la suprafaţă să depăşească temporar 1,5 grade Celsius peste nivelurile din perioada 1850-1900 pentru cel puţin un an din intervalul 2026-2030.

Studiul mai estimează şi că va exista un an în intervalul 2026-2030 când temperaturile globale medii vor depăşi cel mai călduros an din istoria măsurătorilor – 2024 -, an în care temperaturile au depăşit pentru prima dată cu 1,5 grade Celsius valorile din epoca pre-industrială. Depăşirea temporară a pragului de 1,5 grade Celsius nu înseamnă că Acordul de la Paris a eşuat întrucât acesta se referă la o medie pe termen lung, calculată pe o perioadă de 20 de ani, şi nu la depăşirea pragului într-un singur an, a spus Seabrook, care a mai precizat că, pe măsură ce omenirea se apropie de acel prag, creşte probabilitatea ca acesta să fie depăşit mai des.

„Ştiinţa arată foarte clar că fereastra în care temperatura globală medie poate fi menţinută la 1,5 grade Celsius se închide rapid”, a adăugat Seabrook.

Temperaturile din Arctica pe perioada iernii în emisfera nordică în următorii cinci ani ar putea creşte, potrivit estimărilor, de peste 3,5 ori faţă de media globală, ajungând la circa 2,8 grade Celsius peste nivelul de referinţă din perioada 1991-2000, potrivit raportului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Gheaţa marină din Arctica se va topi, prognozează studiul, în lunile martie din următorii cinci ani în Marea Barents, Marea Bering şi Marea Ohotsk. Încălzirea din zonele arctice ar putea de asemenea să perturbe sistemele climatice şi să declanşeze evenimente climatice mai severe, mai ales în regiunile nordice ale lumii, a spus Seabrook.

Raportul preconizează de asemenea condiţii mai umede în emisfera nordică în următoarele cinci ierni, dar şi perioade umede în nordul Europei, Alaska, Siberia şi Sahel în perioada mai-septembrie, în timp ce în regiunea Amazonului în acelaşi interval sunt prognozate, din contră, condiţii aride.

Un fenomen puternic El Nino este de asemenea preconizat pentru iarna acestui an, care ar putea persista şi în 2027, determinând creşterea temperaturilor globale până la niveluri record din cauza încălzirii Oceanului Pacific, a spus Seabrook. El Nino este un fenomen periodic de încălzire a temperaturilor de la suprafaţa mării în centrul şi estul Oceanului Pacific, care durează de obicei între nouă şi 12 luni.

Articolul Raport alarmant: Următorii cinci ani ar putea fi cei mai fierbinți din istorie apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Țara unde pisicile sunt mai importante decât copiii: o industrie de 19 miliarde de dolari

Pisicile au adus o contribuție de 3 trilioane de...

Doi ucraineni au rămas fără cetățenia Republicii Moldova. Președinta a semnat decretul

Valerii Cnișciuc, născut în 1970, și Vitalii Morlea, născut...

Suedia va livra Ucrainei avioane de luptă: 16 donate și alte 20 cumpărate cu fonduri europene

Suedia urmează să vândă Ucrainei până la 20 de...

ULTIMA ORĂ

Consiliul Europei: intoleranța și discursul instigator la ură ating un nivel critic pe întregul continent

Discursul instigator la ură în Europa este la cote alarmante. Concluzia se regăsește în raportul Consiliului Europei pentru anul 2025. Instituția avertizează că retorica rasistă,...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț - Târgu Frumos al Autostrăzii „Unirii” - A8. Contractul pentru...

Important

Consiliul Europei: intoleranța și discursul instigator la ură ating un nivel critic pe întregul continent

Discursul instigator la ură în Europa este la cote alarmante. Concluzia se regăsește în raportul Consiliului Europei pentru anul 2025. Instituția avertizează că retorica rasistă, anti-LGBT și xenofobă subminează fundamentul democrațiilor de pe continent, transmite IPN. Potrivit raportului, discursul de ură nu doar că a crescut în intensitate, dar a început să fie acceptat ca o normalitate în viața publică și în mediul online. Conform datelor oficiale, originea etnică rămâne...

Un nou dosar pentru Andrew Tate. DIICOT îl acuză de incitare la ură

Unul dintre cei doi fraţi Tate, Andrew, în vârstă de 39 de ani, este cercetat în prezent de către procurorii DIICOT şi pentru incitare la ură sau discriminare, în formă continuată. Potrivit procurorilor, britanicul în vârstă de 39 de ani ar fi incitat publicul, prin mai multe discursuri promovate în social media, în perioada 2021 …The post Un nou dosar pentru Andrew Tate. DIICOT îl acuză de incitare la...

Băsescu a renăscut. Bușcu: Omul lui, Tomac, e în cărți/Putem ghici un proiect unionist/Nicușor Dan să-și relanseze cariera cer unificare

Revenirea spectaculoasă a lui Traian Băsescu la vârful politicii, după o lungă perioadă de umbră, a fost în prim-planul dialogului dintre jurnaliștii Ionuț Cristache și Doru Bușcu, la emisiunea Ai Aflat! de joi. Propunerea apropiatului său, Eugen Tomac, ca premier ar face parte dintr-o strategie mai amplă de tip unionist, care îl implică pe Nicușor Dan, dornic să-și relanseze cariera. Moderatorul emisiunii a observat că, de când Nicușor Dan a...