Shaorma a fost detronată. Produsul pe care românii îl comandă o dată la 4 secunde. În 2025 s-au vândut aproape 8 milioane de porţii

Potrivit unei analize Glovo, shaorma a fost detronată în topul preferinţelor culinare ale românilor. Românii au comandat, în ultimele 12 luni, 7,7 milioane de burgeri.

Astfel, România intră în topul global al consumului acestui preparat, al firmei de livrare, iar  2 din 5 burgeri sunt comandați numai în București.

FOTO – Caracter ilustrativ

Potrivit celor de la Glovo, luna mai a lui 2026 a înregistrat un număr record de comenzi; 84.000 de burgeri într-o singură săptămână.

România se situează astfel pe cel de-al treilea loc, la nivel global, în ceea ce priveşte consumul acestui preparat culinar, după Spania şi Italia.

Bucureștiul ocupă primul loc la nivel global în consumul de burgeri prin Glovo. Cu peste 3,2 milioane de burgeri comandați în ultimele 12 luni, capitala României a depășit orașe precum Barcelona și Milano.

Topul primelor cinci țări la nivel global în ceea ce privește consumul de burgeri prin Glovo este format din Spania, Italia, România, Polonia și Maroc.

 Burgerul dublu din carne de vită, cu două chifle și două felii de brânză este preferatul românilor

De departe, cel mai comandat sortiment este burgerul dublu din carne de vită, cu două chifle și două felii de brânză, care depășește semnificativ varianta clasică.

Alte opțiuni populare includ burgerii de pui, mai mici și mai accesibili, smashed burgers (cu carnea presată direct pe grill – unul dintre trendurile internaționale cu cea mai rapidă creștere), dar și burgerii clasici.

Românii comandă frecvent și din cele cu bacon,  carne de porc, precum și variante vegetariene, mai scriu cei de la Glovo.

Analiza arată că burgerii rămân una dintre alegerile preferate ale românilor pentru cină, cu un vârf de consum înregistrat la ora 19:00 și o cerere ridicată în intervalul 18:00 – 20:00. În ceea ce privește zilele săptămânii, vinerea generează cel mai mare volum de consum, urmată de sâmbătă și joi.

București, Cluj-Napoca și Iași – orașele cu cei mai mari fani ai burgerilor

În București se comandă aproape jumătate din totalul burgerilor comandați prin Glovo în România, urmat de Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Timișoara.

Cele mai mari creșteri ale consumului comparativ cu perioada anterioară au fost înregistrate în Cluj-Napoca, Constanța și București.

Cea mai aglomerată zi pentru consumul de burgeri din ultimele 12 luni a fost 8 mai 2026, când au fost livrați peste 14.000 de burgeri la nivel național.

Săptămâna care a început pe 11 mai 2026 a generat cel mai mare volum de consum de burgeri la nivel local, cu peste 84.000 de burgeri comandați.

Potrivit firmei de livrare, pe locul al doilea în clasament se află pizza, ca preparat comandat, urmat de cartofi prăjiţi şi abia pe cel de-al patrulea loc se află shaorma.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Curierii Glovo au răbufnit în Italia. Aceștia sunt nemulțumiți de condițiile de muncă: „Mă simt ca un număr, nu există contact uman”

România e pe primul loc în Europa de Sud-Est la comandat mâncare acasă. Un constănţean a făcut cumpăraturi de la supermarket de 33.000 de lei

The post Shaorma a fost detronată. Produsul pe care românii îl comandă o dată la 4 secunde. În 2025 s-au vândut aproape 8 milioane de porţii first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Daniel Zamfir, atac la Constantin Toma: „E singurul bolojenist din PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a reacționat dur după declarațiile făcute de primarul Buzăului, Constantin Toma, care a cerut, joi la Digi24, demisia lui Sorin Grindeanu...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț - Târgu Frumos al Autostrăzii „Unirii” - A8. Contractul pentru...

Important

Daniel Zamfir, atac la Constantin Toma: „E singurul bolojenist din PSD”

Senatorul PSD Daniel Zamfir a reacționat dur după declarațiile făcute de primarul Buzăului, Constantin Toma, care a cerut, joi la Digi24, demisia lui Sorin Grindeanu și a avertizat că partidul „se îndreaptă spre AUR”. Zamfir l-a catalogat pe Toma drept „singurul bolojenist din PSD” și a susținut că atacurile acestuia la adresa conducerii partidului ar avea la bază „frustrări personale” legate de alegerea Liei Olguța Vasilescu la șefia Asociației...

Raiffeisen Bank anunță că nu lucrează 2 zile, cu excepția unităților din centrele comerciale care au un program special LISTA

Raiffeisen Bank anunță în România că nu se va lucra în zilele de 31 mai și 1 Iunie 2026, zile nelucrătoare, cu excepția unităților din centrele comerciale care au un program special.The post Raiffeisen Bank anunță că nu lucrează 2 zile, cu excepția unităților din centrele comerciale care au un program special LISTA first appeared on Nexta.ro.

Bușcu demontează varianta unui premier tehnocrat: E o glumă/Nici Nicușor Dan, nici PSD nu au un plan

Criza politică prelungită a fost comentată în profunzime de jurnaliștii Ionuț Cristache și Doru Bușcu, invitat în emisiunea marca Gândul Ai Aflat! În viziunea jurnalistului de la Cațavencii, numele cele mai vehiculate în spațiul public, care indică o opțiune tehnocrată în fruntea unui viitor Executiv, nu ar fi o soluție. Mai mult, vehicularea acestora în spațiul public arată că nici președintele, nici PSD – partidul demisionar din coaliție –...

Lavrov a descris într-un singur cuvânt declarațiile șefei diplomației UE privind retragerea trupelor rusești din Moldova și Georgia – „idioate”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a numit „idiote” declarațiile șefei diplomației europene, Kaja Kallas, privind intenția de a cere Moscovei să-și retragă forțele armate din Moldova și Georgia în cazul în care Europa și Rusia vor începe negocieri privind Ucraina, relatează Gazeta.ru. „Ascultați, nu discut despre afirmații idioate.”, a spus Lavrov. Consilierul lui Putin, Iuri Ușakov, a numit și el declarația lui Kallas privind limitarea numărului de trupe ruse „afirmații...