Poziția de hegemon mondial al Statelor Unite, deținută încă din timpul Războiului Rece, se clatină pe zi ce trece, afirmă politologul Ștefan Popescu. Invitat în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache, cunoscutul analist a explicat cum s-a ajuns la această schimbare de paradigmă care influențează toată harta mondială.
Schimbarea este tot mai vizibilă, odată cu eșecul Administrației Trump de a soluționa războiul din Ucraina, de a face față gigantului China sau de a se impune rapid în conflictul din Orientul Mijlociu, punctează specialistul.
America se tot retrage
SUA au externalizat Europei costurile războiului din Ucraina. America s-a retras, vedeți că este deja prea ocupată și problemele pe care le-a avut în Orientul Mijlociu, presiunea Chinei.
Referitor la cele mai recente evoluții de pe frontul din Iran, unde secretarul de stat Marco Rubio a avansat posibilitatea unui acord, Ștefan Popescu și-a exprimat scepticismul. Analistul merge mai degrabă pe ipoteza unui conflict înghețat, ca și în Ucraina.
Va fi o situație înghețată, domnule Cristache. Iată că nu numai rușii îngheață conflicte, ci și americanii. A apărut și altă rețetă. America nu mai are capacitatea industrială să susțină un conflict de mare intensitate.
Atenția se mută în Cuba
Analistul mai spune că, în prezent, liderii Americii sunt mai concentrați pe alte teme care să îi reabiliteze în vederea alegerilor de la jumătatea mandatului, cum ar fi Cuba.
Statele Unite ale Americii negociază cu rușii, dar nu mai au niciun interes. A exprimat domnul Rubio în mod clar apropo de Ucraina, vedeți că de-abia gestionează dosarul Orientul Mijlociu. Acum se încălzește Cuba, pentru că au nevoie să arate un succes. Și probabil că în Cuba se va întâmpla ceva, pentru că este foarte ușor în acea țară, care este și asfixiată. Vor încerca o mișcare în Cuba. Păi trebuie să fie înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, să spui Am un succes în materia de politică externă. Pentru că ce se întâmplă în Iran este o înfrângere strategică.
Vizionați integral emisiunea:
AUTORUL RECOMANDĂ
The post SUA și-au pierdut statutul de jandarm mondial. Ștefan Popescu: Nu mai au capacitatea industrială să susțină un conflict de mare intensitate first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO




