Localitățile mici nu pot asigura costurile pentru furnizarea de servicii publice moderne: primarii cer accelerarea reformei APL

Localitățile mici nu pot face față costurilor pentru infrastructură și asigurarea de servicii publice moderne – este mesajul transmis de mai mulți primari, care au cerut accelerarea reformei administrației publice locale și continuarea procesului de amalgamare voluntară. Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului „Primării Puternice. Localități Dezvoltate”, transmite IPN.

Primarul municipiului Ungheni, Vitalie Vrabie, a declarat că municipiul Ungheni și alte nouă primării, care reunesc în total 21 de localități, au inițiat demersurile pentru amalgamarea voluntară, formând unul dintre cele mai mari clustere administrative din țară. „Cred personal în această reformă și cred că Republica Moldova trebuie să înainteze cu această reformă. Sigur că nu există soluții perfecte, dar partea bună, utilă și necesară a acestei reforme este mult mai mare decât temerile pe care le avem astăzi”, a afirmat edilul. Acesta a subliniat că administrațiile locale nu își mai permit să rămână fragmentate și că infrastructura modernă și serviciile publice de calitate nu mai pot fi susținute de primării mici și slab finanțate.

La rândul său, primarul satului Taraclia, raionul Căușeni, Vladimir Cucereavîi, a declarat că experiența cooperării dintre localități a demonstrat deja beneficiile unor servicii publice gestionate împreună. Edilul a oferit exemplul unui proiect regional de canalizare în valoare de 42 de milioane de lei, realizat împreună cu localitățile vecine. „Când mai multe localități se unesc, atunci vor fi și servicii de calitate. Noi vrem să lăsăm urmașilor noștri condiții mai bune și comunități dezvoltate”, a menționat acesta.

Primara satului Telița, raionul Anenii Noi, Rodica Rusu, aflată la al treilea mandat, a vorbit despre provocările cu care se confruntă localitățile mici. „Problema principală astăzi nu mai este găsirea banilor pentru infrastructură. Problemele reale apar după implementare: cum asigurăm costurile de mentenanță și cum menținem funcționale serviciile create”, a declarat Rodica Rusu. Primara a evidențiat faptul că reforma APL oferă autorităților locale libertatea de a decide cu cine se asociază și cum își organizează viitoarea administrație.

Participanții la eveniment au subliniat că reforma administrației publice locale trebuie privită ca un proiect de viitor pentru comunități și nu prin prisma intereselor politice sau a funcțiilor administrative.

The post Localitățile mici nu pot asigura costurile pentru furnizarea de servicii publice moderne: primarii cer accelerarea reformei APL appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

UE deblochează fonduri de peste 14 miliarde de euro pentru Ungaria

Uniunea Europeană a deblocat fonduri de peste 14 miliarde...

După menținerea sentinței la Apel, Evghenia Guțul își pierde mandatul de bașcan al Găgăuziei

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, își pierde mandatul după ce...

Restricții de circulație pe strada Columna din Chișinău de vineri seara până marți dimineața

Circulația rutieră va fi sistată de vineri seară până...

Dmitri Constantinov nu mai este anunțat în căutare: Curtea de Apel a anulat decizia Judecătoriei Comrat

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov,...

Dezbatere IPN | Apărarea concetățenilor și compatrioților: de la Hitler la Putin, prin regiunea transnistreană

Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea...

Șapte persoane reținute într-un dosar privind defrișări ilegale la Edineț

Șapte persoane au fost reținute în urma unor percheziții...

România închide consulatul rus de la Constanța, după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galați

Consulul general al Rusiei la Constanța va fi declarat...

ULTIMA ORĂ

Ambasadorul rus la Viena, convocat după incidentul din România. ”Europa nu se va lăsa intimidată!”.

Ministrul austriac de Externe Beate Meinl-Reisinger anunță vineri pe X că l-a convocat pe ambasadorul rus la Viena pentru a-i transmite ”în mod clar protestul...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Ambasadorul rus la Viena, convocat după incidentul din România. ”Europa nu se va lăsa intimidată!”.

Ministrul austriac de Externe Beate Meinl-Reisinger anunță vineri pe X că l-a convocat pe ambasadorul rus la Viena pentru a-i transmite ”în mod clar protestul Austriei față de escaladarea Rusiei”, după ce a condamnat căderea unei drone rusești în România.The post Ambasadorul rus la Viena, convocat după incidentul din România. ”Europa nu se va lăsa intimidată!”. first appeared on Nexta.ro.

Oana Ţoiu: Ambasadorul Rusiei a fost informat de decizia României de a nu mai permite funcţionarea Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa. Consulul...

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a declarat vineri, după că l-a convocat la sediul ministerului pe Ambasadorul Rusiei la Bucureti, că acesta a fost informat de decizia României de a nu mai permite funcţionarea Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa iar consulul rus are 72 de ore pentru a părăsi teritoriul României,The post Oana Ţoiu: Ambasadorul Rusiei a fost informat de decizia României de a nu mai...

Ministerul Sănătăţii a făcut, în ultima lună, plăţi în valoare de peste 270 de milioane de lei pentru proiectele de infrastructură din sistemul de...

Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri, că s-au făcut, în ultima lună, plăţi în valoare de peste 270 de milioane de lei pentru proiectele de infrastructură din sistemul de sănătate cu finanţare în cadrul PNRR. De asemenea, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat 41 de acte adiţionale pentru continuarea investiţiilor esenţiale.The post Ministerul Sănătăţii a făcut, în ultima lună, plăţi în valoare de peste 270 de milioane de lei...

ONU înscrie Israelul şi Rusia pe ”lista neagră” a violenţelor sexuale comise pe timp de război

Forţele de securitate ale Israelului şi Rusiei au fost introduse pe lista neagră a ONU a violenţelor sexuale de război, în urma unor acuzaţii formulate de către prizonieri, potrivit unui raport anual al ONU, relatează AFP.The post ONU înscrie Israelul şi Rusia pe ”lista neagră” a violenţelor sexuale comise pe timp de război first appeared on Nexta.ro.

Pacient mort după o transfuzie de sânge. Asistentul de la ATI care nu i-a verificat grupa sanguină, trimis în judecată

Un asistent medical ATI de la o clinică privată din Capitală a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă.The post Pacient mort după o transfuzie de sânge. Asistentul de la ATI care nu i-a verificat grupa sanguină, trimis în judecată first appeared on Nexta.ro.

Mărturiile oamenilor din Galați după explozia provocată de drona rusească: „Nici nu știam în ce parte să o iau”

Alertă majoră de securitate pe teritoriul României, după ce, în noaptea de joi spre vineri a avut loc cel mai grav incident care a afectat spațiul naţional de la începutul războiului din Ucraina.The post Mărturiile oamenilor din Galați după explozia provocată de drona rusească: „Nici nu știam în ce parte să o iau” first appeared on Nexta.ro.

Ministrul Economiei acuză o campanie de dezinformare după incidentul de la Galaţi: „Sunt parte a unui război informaţional calculat”

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, critică vineri dezinformările apărute după incidentul de la Galaţi, despre care spune că fac parte dintr-un război informaţional calculat, menit să îi facă pe oameni să creadă că apărarea este problema, nu soluţia. România nu este dezarmată şi este în curs de întărire, afirmă ministrul.The post Ministrul Economiei acuză o campanie de dezinformare după incidentul de la Galaţi: „Sunt parte a unui război...