Miruță, despre activarea Articolului 4 al NATO: Am decis în CSAT să cerem echipamente anti-dronă până la livrarea celor contractate

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, vineri, la Galați că CSAT nu a luat decizia de a activa Articolul 4 din tratatul NATO prin care un stat membru poate cere consultări cu aliații atunci când consideră că integritatea sa teritorială, independența politică sau securitatea îi sunt amenințate. El a afirmat că în CSAT s-a luat decizia de a discuta în interiorul Consiliului euro-atlantic pentru ca solicitarea făcută în februarie de statul român pentru trimiterea de echipamente anti-dronă să și fie îndeplinită de statele membre, „în sensul de a ne trimite astfel de capabilități până când ceea ce am reușit să contractăm în ultimele luni ne va fi și livrat”. 

The post Miruță, despre activarea Articolului 4 al NATO: Am decis în CSAT să cerem echipamente anti-dronă până la livrarea celor contractate first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ce i-a nemulțumit pe angajații din apărare și ordine publică la noua lege a salarizării. Problemă ridicată la consultări

După Sănătate și Educație, vineri a venit rândul sindicatelor din Apărare și ordine publică să participe la consultările pentru noua Lege a Salarizării. Și în...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Ce i-a nemulțumit pe angajații din apărare și ordine publică la noua lege a salarizării. Problemă ridicată la consultări

După Sănătate și Educație, vineri a venit rândul sindicatelor din Apărare și ordine publică să participe la consultările pentru noua Lege a Salarizării. Și în acest sector sunt nemulțumiri legate de eliminarea unor sporuri. The post Ce i-a nemulțumit pe angajații din apărare și ordine publică la noua lege a salarizării. Problemă ridicată la consultări first appeared on Nexta.ro.

Fost consilier pentru securitate națională al SUA, despre Iran: Este a nu știu câta oară când ni se spune că suntem aproape de un...

Fostul consilier pentru securitate națională al SUA Jake Sullivan a criticat vineri abordarea administrației Trump în ceea ce privește negocierile cu Iranul, dar a afirmat că acordul provizoriu pe care oficialii americani îl au în vedere ar putea fi cea mai bună opțiune rămasă la dispoziția lor, relatează The Hill.The post Fost consilier pentru securitate națională al SUA, despre Iran: Este a nu știu câta oară când ni se...

Dronă prăbuită în Galaţi – Cărălin Predoi prezintă cronologia intervenţiei / Primele echipaje au ajuns la faţa locului în 5 minute de la apelul...

Ministrul interimar de Interne, Cătălin Predoiu, a prezentat, vineri, cronologia intervenţiei de la Galaţi, unde o dronă rusească a lovit un bloc. În cinci minute de la apelul la 112 au fost la faţa locului primele ecipaje, iar până la ora 2.33 incendiul care a izbucnit după impact a fost stins.The post Dronă prăbuită în Galaţi – Cărălin Predoi prezintă cronologia intervenţiei / Primele echipaje au ajuns la faţa...