Heliportul de la Spitalul “Marie Curie” e gata de mai bine de un an şi jumătate, dar nu e funcţional. Managerul cere sprijin Ministerului Sănătăţii pentru operaţionalizarea heliportului: „Spitalul nu dispune de resursele logistice, financiare şi umane”

Managerul Spitalului de Copii Marie Curie din Capitală a trimis recent o adresă către Ministerul Sănătăţii în care explică faptul că lucrările la heliportul unităţii sanitare sunt finalizate şi recepţionate şi că spitalul, conform legii, urmează să dobândească calitatea de administrator al heliportului. Heliportul poate deveni însă operaţional numai după certificarea sa de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). AACR însă poate emite certificatul de exploatare a heliportului numai dacă administratorul heliportului, adică Spitalul ”Marie Curie”, demonstrează capacitatea de administrare şi operare a obiectivului, cu respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de reglementările aeronautice civile aplicabile activităţilor aeronautice certificate.

The post Heliportul de la Spitalul “Marie Curie” e gata de mai bine de un an şi jumătate, dar nu e funcţional. Managerul cere sprijin Ministerului Sănătăţii pentru operaţionalizarea heliportului: „Spitalul nu dispune de resursele logistice, financiare şi umane” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

La un an de la retrogradare, Monza revine în Serie A

La un an după ce a retrogradat, Monza revine...

La un an de la retrogradare, Monza revine în Serie A

La un an după ce a retrogradat, Monza revine...

La un an de la retrogradare, Monza revine în Serie A

La un an după ce a retrogradat, Monza revine...

Administraţia Trump propune majorarea conţinutului nord-american al automobilelor produse în regiune la 82%

Administraţia preşedintelui Donald Trump propune creşterea procentului de conţinut...

Secetă severă în România. Jumătate de țară este afectată: „Nici nu a început vara și nu avem apă”

Aproape jumătate de țară este afectată de secetă pedologică...

ULTIMA ORĂ

Pensiile și alocațiile sociale vor fi transferate din 3 iunie

Pensiile și alocațiile sociale vor fi transferate pe carduri începând cu 3 iunie. Casa Națională de Asigurări Sociale anunță executarea finanțării primei tranșe pentru luna...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Pensiile și alocațiile sociale vor fi transferate din 3 iunie

Pensiile și alocațiile sociale vor fi transferate pe carduri începând cu 3 iunie. Casa Națională de Asigurări Sociale anunță executarea finanțării primei tranșe pentru luna iunie, în valoare de 73 de milioane de lei, transmite IPN. Potrivit CNAS, alocațiile nominale de stat și alocațiile lunare de stat vor fi finanțate pe 9 iunie, iar ajutorul social – pe 12 iunie. Indemnizațiile unice la nașterea copilului, indemnizațiile pentru creșterea copiilor, inclusiv a...

La un an de la retrogradare, Monza revine în Serie A

La un an după ce a retrogradat, Monza revine în Serie A, în urma barajului de promovare împotriva lui Catanzaro, care a avut loc vineri.The post La un an de la retrogradare, Monza revine în Serie A first appeared on Nexta.ro.

La un an de la retrogradare, Monza revine în Serie A

La un an după ce a retrogradat, Monza revine în Serie A, în urma barajului de promovare împotriva lui Catanzaro, care a avut loc vineri.The post La un an de la retrogradare, Monza revine în Serie A first appeared on Nexta.ro.

La un an de la retrogradare, Monza revine în Serie A

La un an după ce a retrogradat, Monza revine în Serie A, în urma barajului de promovare împotriva lui Catanzaro, care a avut loc vineri.The post La un an de la retrogradare, Monza revine în Serie A first appeared on Nexta.ro.

Administraţia Trump propune majorarea conţinutului nord-american al automobilelor produse în regiune la 82%

Administraţia preşedintelui Donald Trump propune creşterea procentului de conţinut nord-american necesar pentru ca un vehicul să beneficieze de tratamentul preferenţial prevăzut de acordul comercial dintre Statele Unite, Mexic şi Canada (USMCA), potrivit unor surse familiarizate cu negocierile, citate de Reuters.The post Administraţia Trump propune majorarea conţinutului nord-american al automobilelor produse în regiune la 82% first appeared on Nexta.ro.

Startup Nation la final: Nici jumătate dintre absolvenții cursurilor de antreprenoriat nu au cerut finanțarea de 250.000 de lei pe firmă în prima sesiune....

Vineri seara s-a închis prima sesiune de înscrieri la schema Startup Nation, ediția a patra, iar primele rezultate arată că nici jumătate dintre absolvenții cursurilor de antreprenoriat din cadrul programului nu au aplicat pentru finanțarea de până la 250.000 de lei pe firmă. Miza totală: buget de aproape 450 de milioane de euro, din fonduri …The post Startup Nation la final: Nici jumătate dintre absolvenții cursurilor de antreprenoriat nu...

Opinii la Radio Moldova | Majorarea TVA ar fi un „șoc fiscal dur” pentru industria HoReCa

Pe fondul crizei de pe piața carburanților, o eventuală majorare a Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) pentru sectorul HoReCa va avea ca efect majorarea prețurilor serviciilor sau migrarea către economia tenebră. Asociațiile din domeniu pledează pentru o trecere graduală la o nouă cotă de TVA, în timp ce ministerul de resort afirmă că draftul proiectului prevede reducerea numărului de regimuri fiscale, iar discuțiile mai sunt în desfășurare.