Armata israeliană a cucerit o fortăreață importantă din sudul Libanului: „Au ridicat din nou pe el steagul Israelului”

Ministrul israelian al Apărării Israel Katz anunţă duminică că armata israeliană a cucerit fortăreaţa medievală Beaufort, în sudul Libanului, în care şi-a extins operaţiunile împotriva mişcării islamiste libaneze proiraniene Hezbollah, relatează știrileprotv.ro.

„Sub conducerea premierului (Benjamin) Netanyahu şi sub conducerea mea, armata israeliană şi-a extins operaţiunile în Liban, a traversat fluviul Litani şi a cucerit creasta Beaufort, unul dintre cele mai importante puncte strategice în apărarea localităţilor din Galilea (nordul Israelului) şi apărarea securităţii militarilor noştri”, a anunţat pe Telegram, Katz.

Forţele israeliene au folosit Fortăreaţa medievală Beaufort, construită în secolul al XIII-lea, ca bază în timpul ocupaţiei sudului Libanului timp de 20 de ani, care s-a încheiat în 2000.

Fortăreaţa domină sudul Libanului.

„La 44 de ani de la Bătălia eroică de la Beaufort şi în această zi de comemorare a militarilor căzuţi în Primul Război din Liban (1982), militarii au revenit pe vârful Beaufort şi au ridicat din nou pe el steagul Israelului”, anunţă ministrul israelian al Apărării.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Avichay Adraee, a publicat pe X o fotografie în care apar militari israelieni mărşăluind la fortăreaţă.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/israel-liban.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Armata israeliană a cucerit o fortăreață importantă din sudul Libanului: „Au ridicat din nou pe el steagul Israelului” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

CEC anunță: Peste 11.000 de voturi exprimate în cele trei localități

Comisia Electorală Centrală informează că în cele 3 localități,...

Spectacol impresionant la Chișinău: 1000 de copii, o singură voce pentru solidaritate

Vocile a peste 1000 de copii din diferite regiuni...

Bolea: „Între 40% și 60% dintre pasageri circulă fără bilete. Situația urmează să fie verificată de ANTA și Fisc”

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, afirmă că...

Italia trimite 100 de militari și avioane de luptă în România, după incidentul cu drona de la Galați

Italia pregătește o operațiune militară pe teritoriul România, care...

Chișinăul nu stă pe loc: Maia Sandu spune că reformele continuă în așteptarea deciziei UE

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că toate...

Eveniment sportiv la Chișinău: Legal Half Marathon 2026 a adunat sute de participanți

Chișinăul a găzduit duminică ediția 2026 a „Legal Half...

ULTIMA ORĂ

Ziua Românilor de pretutindeni, prilej de doliu mai degrabă decât de sărbătoare. 6 milioane de români au plecat din țară în ultimii 15 ani,...

Ziua Românilor de pretutindeni, celebrată anul acesta la 31 mai, aduce în prim-plan și câteva informații îngrijorătoare, referitoare la scăderea drastică a populației în ultimii...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Ziua Românilor de pretutindeni, prilej de doliu mai degrabă decât de sărbătoare. 6 milioane de români au plecat din țară în ultimii 15 ani,...

Ziua Românilor de pretutindeni, celebrată anul acesta la 31 mai, aduce în prim-plan și câteva informații îngrijorătoare, referitoare la scăderea drastică a populației în ultimii ani, în uma migrației. România este pe locul doi, în lume, la emigrație după Siria, potrivit ONU, iar principalul motiv al „exodului” populației este dorința unui trai mai decent Aproximativ 17% dintre cetățenii români trăiesc în afara granițelor, cu peste 4 milioane dintre cetățeni plecați...

Tăcere la Casa Albă după incidentul cu drona de la Galați. Singura voce din SUA care și-a exprimat sprijinul pentru România

Statele Unite sunt alături de România și condamnă „comportamentul provocator” al Rusiei, după explozia dronei rusești peste un bloc din Galați. Este reacția preşedintelui Comisiei pentru Relaţii Externe din Senatul american.The post Tăcere la Casa Albă după incidentul cu drona de la Galați. Singura voce din SUA care și-a exprimat sprijinul pentru România first appeared on Nexta.ro.

MApN a făcut publice detaliile tehnice despre drona căzută pe un bloc din Galați: probele, identice cu alte resturi de Geran-2 rusești

Ministerul Apărării a transmis, duminică seară, detalii din raportul tehnic cu privire la drona căzută pe un bloc din Galaţi şi explică faptul că a fost o dronă kamikaze, de fabricaţie rusească. A avut o încărcătură de luptă de tip High-Explosive, de 30 de kilograme, care a explodat la impact. Probele sunt identice cu cele ale resturilor de drone recuperate anterior de la Ceatalchioi/Tulcea, Galaţi, Grindu/Tulcea sau Luncaviţa/Tulcea.The post...