Concluziile Armatei după inspecția dronei care a lovit un bloc din Galați

Investigație tehnică la care a participat și o echipă a Ministerul Apărării Naționale, a stabilit că drona prăbușită la Galați, este una de tip UAS „Geran-2”, de fabricație rusească, utilizată în misiuni de tip kamikaze.

Potrivit datelor oficiale, aparatul avea structură din fibră de carbon și inscripții în alfabet chirilic, iar analiza componentelor indică un sistem de navigație GNSS de tip KOMETA, capabil să utilizeze simultan mai multe rețele satelitare, a transmis MApN printr-un comunicat.

Propulsia era asigurată de un motor termic cu patru pistoane, iar încărcătura de luptă, de tip exploziv (HE), avea aproximativ 30 de kilograme echivalent TNT și a detonat la impact.

„În urma incidentului înregistrat în data de 29.05.2026, aproximativ ora 02:00, în zona STIREX, str. BRĂILEI nr. 50, bl. BR1B, sc. 2, et. 10, apt. 80, loc. GALAȚI, jud. GALAȚI, investigația tehnică la care a participat si echipa specializată a MApN a concluzionat următoarele:

Tipul obiectului suspect: UAS (dronă aeriană):

– Model: GERAN2 , fabricație rusească (s-au identificat probe cu inscripția „ГЕРАНЬ 2”, parțial lizibilă sub forma „ГЕ___Ь 2”);

  • – Destinație operațională: dronă cu întrebuințare unică/DIU (kamikaze);
  • – Fuselaj: resturi cu structură de rezistență din fibră de carbon, inscripții chirilice
  • – Aripi: fragmente cu structură de rezistență din fibră de carbon;
  • – Sistem de propulsie: motor termic, de tip boxer, cu 4 pistoane, răcit cu aer care funcționează în 2 timpi, și elice;
  • – Componente electronice: indică folosirea unui sistem GNSS de tip KOMETA, care permite localizarea simultană a sistemelor satelitare;
  • – Servomotor electronic: rol de control și mentinere pe traiectorie a UAS;
  • – Muniție: încărcătura de luptă (explodată la impact) a fost de tip High-Explosive (HE), cu greutatea de aproximativ 30 kg (echivalent TNT).

Ținta a fost detectată inițial la ora 01:46 în spațiul aerian al Ucrainei, la circa 19 kilometri de frontiera României, în apropiere de Reni, la aproximativ 10 kilometri est de localitatea respectivă”, se arată în comunicatul MApN.

Experții MApN precizează că resturile identificate sunt similare cu cele recuperate în incidente anterioare din zona de frontieră, inclusiv în județele Tulcea și Galați, unde au fost semnalate episoade atribuite utilizării aceluiași tip de dronă.

Pe fragmentele recuperate a fost identificată inscripția în caractere chirilice „ГЕРАН-2”, iar analiza componentelor electronice, a sistemelor de navigație, a modulelor de comandă și a motorului a evidențiat similitudini complete cu alte drone de același tip descoperite anterior pe teritoriul României.

Incidentul a avut loc în noaptea de joi spre vineri, când o dronă a explodat pe un bloc de locuințe din Galați. Explozia a fost urmată de un incendiula un apartament situat la etajul 10 al imobilului. A fost emis mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galați.

Două persoane rănite au primit îngrijiri medicale la faţa locului, apoi au fost transportate la spital.

The post Concluziile Armatei după inspecția dronei care a lovit un bloc din Galați first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Zelenski explică de ce dronele rusești ajung în România și cere o reacție mai fermă a Occidentului

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a explicat motivele pentru care...

Liga Campionilor: Khvicha Kvaratskhelia a fost desemnat jucătorul sezonului

UEFA a anunţat duminică superlativele Ligii Campionilor 2025-2026. Cel...

Liga Campionilor: Khvicha Kvaratskhelia a fost desemnat jucătorul sezonului

UEFA a anunţat duminică superlativele Ligii Campionilor 2025-2026. Cel...

ING Hubs Romania a angajat aproape 300 de persoane în 2025, afacerile se apropie de un miliard de lei

ING Hubs Romania, furnizor de servicii tehnologice în cadrul...

Armata Română ar fi refuzat, în 2018, că cumpere radare anti-dronă: dezvăluirile unui general

Generalul (r) Dorin Toma, a transmis un mesaj critic...

ULTIMA ORĂ

(video) Un meteorit a explodat deasupra SUA cu o putere echivalentă cu 300 de tone de TNT: Casele s-au zguduit din cauza bubuiturilor

O minge de foc a intrat sâmbătă în atmosferă cu peste 120.000 km/h și s-a dezintegrat deasupra Statelor Unite. Unda de șoc a alertat...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

(video) Un meteorit a explodat deasupra SUA cu o putere echivalentă cu 300 de tone de TNT: Casele s-au zguduit din cauza bubuiturilor

O minge de foc a intrat sâmbătă în atmosferă cu peste 120.000 km/h și s-a dezintegrat deasupra Statelor Unite. Unda de șoc a alertat populația din zonă din cauza zgomotelor puternice, potrivit The Guardian.

Mitropolitul Basarabiei a demisionat după un scandal sexual în care ar fi implicat împreună cu un episcop: Mulți clerici și apropiați îi cunoșteau apucăturile...

Mitropolitul Basarabiei a demisionat după un scandal sexual. Cel puțin așa reiese din secvențele video care s-au viralizat rapid pe rețele și în care Înaltpreasfințitul Petru ar fi fost filmat în ipostaze intime cu un episcop. Au urmat critici dure din partea activiștilor și internauților din Moldova și România, dar nu și o reacție a Mitropoliei, deocamdată.

Mahmureala are o nouă „rețetă” pe internet. Metoda „dungi de zebră”, tot mai populară în rândul tinerilor

De la a bea shoturi de zeamă de murături până la a-și freca axilele cu lămâi, mulți britanici pasionați de băutură sunt dispuși să încerce aproape orice pentru a evita mahmureala. The post Mahmureala are o nouă „rețetă” pe internet. Metoda „dungi de zebră”, tot mai populară în rândul tinerilor first appeared on Nexta.ro.

Zelenski explică de ce dronele rusești ajung în România și cere o reacție mai fermă a Occidentului

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a explicat motivele pentru care unele drone lansate de Rusia ajung să pătrundă în spațiul aerian al statelor vecine, inclusiv în România.The post Zelenski explică de ce dronele rusești ajung în România și cere o reacție mai fermă a Occidentului first appeared on Nexta.ro.

Liga Campionilor: Khvicha Kvaratskhelia a fost desemnat jucătorul sezonului

UEFA a anunţat duminică superlativele Ligii Campionilor 2025-2026. Cel mai bun jucător al competiţiei a fost desemnat atacantul georgian Khvicha Kvaratskhelia.The post Liga Campionilor: Khvicha Kvaratskhelia a fost desemnat jucătorul sezonului first appeared on Nexta.ro.

Liga Campionilor: Khvicha Kvaratskhelia a fost desemnat jucătorul sezonului

UEFA a anunţat duminică superlativele Ligii Campionilor 2025-2026. Cel mai bun jucător al competiţiei a fost desemnat atacantul georgian Khvicha Kvaratskhelia.The post Liga Campionilor: Khvicha Kvaratskhelia a fost desemnat jucătorul sezonului first appeared on Nexta.ro.

ING Hubs Romania a angajat aproape 300 de persoane în 2025, afacerile se apropie de un miliard de lei

ING Hubs Romania, furnizor de servicii tehnologice în cadrul ING Group (Olanda), a raportat un business de 974,72 milioane de lei în 2025, nivel superior anului precedent cu 17,4%, potrivit datelor analizate de Profit.ro.The post ING Hubs Romania a angajat aproape 300 de persoane în 2025, afacerile se apropie de un miliard de lei first appeared on Nexta.ro.