„Apa nu iartă! Ai grijă!” Mesajul transmis de IGSU înaintea sezonului estival

Mesajele campaniei vor fi difuzate pe rețeaua de panouri electronice stradale ale partenerilor instituționali, în peste 170 de locații din țară, precum și prin intermediul mass-media și al platformelor de comunicare publică.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), inițiativa urmărește creșterea gradului de conștientizare privind pericolele asociate scăldatului și promovarea unui comportament responsabil în apropierea apei.

Recomandările salvatorilor

„Prin impactul vizual al materialelor și prin recomandările preventive transmise, campania urmărește reducerea numărului de accidente și tragedii produse în timpul scăldatului, în special în zonele neamenajate sau nesupravegheate”, a transmis luni instituția.

În cadrul campaniei, cetățenii sunt îndemnați să respecte câteva reguli esențiale de siguranță: să nu sară în ape necunoscute, să evite consumul de alcool înainte de înot, să supravegheze permanent copiii aflați în apă sau în apropierea acesteia și să respecte interdicțiile privind scăldatul în zonele periculoase sau neamenajate.

IGSU: multe tragedii pot fi prevenite

IGSU atrage atenția că, în fiecare sezon cald, incidentele produse în mediul acvatic provoacă pierderi de vieți omenești, multe dintre acestea putând fi prevenite.

„IGSU rămâne mereu pregătit să intervină pentru salvarea vieților, însă siguranța începe cu responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Este esențial ca oamenii să fie conștienți de pericolele la care se expun atunci când aleg să se scalde în locuri neamenajate”, au precizat reprezentanții inspectoratului.

Zone cu risc ridicat de înec

În sezonul estival de anul trecut, pompierii militari au intervenit în 191 de misiuni de căutare-salvare în mediul acvatic la nivel național, în ușoară scădere față de anul anterior.

Cele mai multe intervenții au fost înregistrate în județele Bacău, Brăila, Călărași, Constanța, Dolj și Iași, unde pericolul de înec s-a dovedit mai ridicat decât în alte zone ale țării.

The post „Apa nu iartă! Ai grijă!” Mesajul transmis de IGSU înaintea sezonului estival first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Iranul acuză SUA de poziţii contradictorii şi spune că atacurile israeliene asupra Libanului întârzie procesul diplomatic

Iranul a pus luni ritmul lent al eforturilor de a pune capăt conflictului cu SUA şi Israel pe seama lipsei de încredere, a poziţiilor contradictorii...

Locuitorii din Dobrogea Veche solicită amalgamarea cu Bălți. Partidul Nostru anunță o inițiativă legislativă

Fracțiunea Partidului Nostru va înregistra în Parlament un proiect de lege privind includerea municipiilor Chișinău și Bălți în lista localităților eligibile pentru amalgamare. Anunțul...

Important

Iranul acuză SUA de poziţii contradictorii şi spune că atacurile israeliene asupra Libanului întârzie procesul diplomatic

Iranul a pus luni ritmul lent al eforturilor de a pune capăt conflictului cu SUA şi Israel pe seama lipsei de încredere, a poziţiilor contradictorii ale Washingtonului şi atacurilor israeliene continue din regiune, relatează Reuters.The post Iranul acuză SUA de poziţii contradictorii şi spune că atacurile israeliene asupra Libanului întârzie procesul diplomatic first appeared on Nexta.ro.

Alina Gorghiu, de 1 iunie: Vorbim mult despre părinţii care trebuie să-şi protejeze copiii. Mult prea puţin despre părinţii care au nevoie de protecţie

Deputatul PNL Alina Gorghiu transmite un mesaj de 1 iunie, arătând că vorbim mult despre părinţii care trebuie să-şi protejeze copiii şi mult prea puţin despre părinţii care au nevoie de protecţie. Ea face referire la cazul unui tânăr de 20 de ani din Timişoara, care a fost reţinut după ce şi-a bătut mama şi s-a întors acasă, încălcând ordinul de protecţie emis cu o zi înainte în favoarea...

FT: Bulgaria va fi sancționată de Comisia Europeană. Ce s-a întâmplat după victoria lui Radev și aderarea la euro

Bulgaria va fi sancționată pentru încălcarea regulilor bugetare la doar câteva luni după aderarea la zona euro, o mișcare care va pune guvernul premierului Rumen Radev pe un curs de coliziune cu Bruxelles-ul, anunță Financial Times. Comisia Europeană , potrivit oficialilor, va plasa Sofia sub așa-numita procedură de deficit excesiv, deoarece deficitul anual al acesteia a crescut la 3,5% anul trecut, depășind pragul de 3% al zonei euro. Această măsură, care...

Cuvântul pronunțat de un adolescent în timpul zborului care a întors avionul din drum

Un simplu nume pus pe un dispozitiv de fitness a fost suficient pentru a declanșa o alertă de securitate aeriană și a întoarce un avion din drum, transformând o glumă într-un incident investigat de FBI.The post Cuvântul pronunțat de un adolescent în timpul zborului care a întors avionul din drum first appeared on Nexta.ro.