„Apărarea concetățenilor și compatrioților: de la Hitler la Putin, prin regiunea transnistreană”. Dezbatere IPN

Decretul președintelui rus Vladimir Putin privind simplificarea procedurii de acordare a cetățeniei Federației Ruse locuitorilor regiunii transnistrene reprezintă o acțiune de intimidare a Republicii Moldova și o posibilă încercare de creare a unor pretexte pentru intervenție în viitor. Opinia aparține expertului Igor Boțan și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice „Apărarea concetățenilor și compatrioților: de la Hitler la Putin, prin regiunea transnistreană”, organizată de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan a menționat că explicația oficială oferită de Federația Rusă este una de ordin umanitar. „Probabil, acesta este pretextul oficial pe care îl invocă cei din Federația Rusă, dar cu certitudine înțelegem că este și partea nedeclarată. Este o acțiune de intimidare a Republicii Moldova”, a declarat expertul.

Expertul consideră că decretul apare într-un moment dificil pentru regiunea transnistreană. Potrivit lui, Tiraspolul se confruntă cu probleme economice și sociale tot mai accentuate, iar izolarea acesteia s-a accentuat după declanșarea războiului din Ucraina și închiderea segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Expertul a remarcat că tot mai mulți locuitori ai regiunii lucrează pe malul drept al Nistrului, ceea ce contribuie la slăbirea treptată a regimului de la Tiraspol.

La rândul său, Anneli Ute Gabanyi, doctor în științe politice din Germania, cercetător principal la Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă din München și la Institutul de Studii internaționale și de Securitate din Berlin, a declarat că decretul trebuie analizat în contextul evoluțiilor internaționale. Potrivit acesteia, decizia Moscovei este determinată de doi factori principali: dificultățile cu care se confruntă Rusia pe plan militar și economic, precum și avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene.

Experta a remarcat că Moscova privește extinderea influenței europene în spațiul post-sovietic drept o amenințare la adresa propriilor interese. În opinia sa, decretul face parte dintr-un șir mai lung de acțiuni prin care Federația Rusă încearcă să transmită semnale politice și să își mențină influența în regiune. „Rusia încearcă să semnalizeze că ar fi dispusă să folosească mijloace mai periculoase și mai dure. Chiar și amenințările nucleare din partea Moscovei s-au intensificat, iar acest decret face parte, de asemenea, din aceste măsuri”, a mai spus cercetătoarea.

La rândul său, doctorul în istorie Mihai Țurcanu a explicat că decretul semnat de Vladimir Putin este prezentat de autoritățile ruse drept o măsură menită să protejeze drepturile și libertățile civile ale populației din regiune, în conformitate cu principiile dreptului internațional. Totuși, expertul a atras atenția că argumentele invocate oficial trebuie analizate în contextul acțiunilor anterioare ale Federației Ruse.

El a amintit că și în cazul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, Kremlinul a invocat prevederi ale dreptului internațional și ale Cartei ONU pentru a-și justifica acțiunile. În opinia sa, dincolo de formulările oficiale, decretul trebuie privit și prin prisma contextului politic și de securitate din regiune.

În cadrul dezbaterii organizate la două săptămâni după publicarea decretului privind cetățenia rusă pentru locuitorii regiunii transnistrene, participanții au analizat posibilele obiective ale documentului, efectele pe care acesta le-ar putea avea asupra Moldovei și contextul regional în care a fost adoptat.

Dezbaterea publică „Apărarea concetățenilor și compatrioților: de la Hitler la Putin, prin regiunea transnistreană”, ediția a 62-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

The post „Apărarea concetățenilor și compatrioților: de la Hitler la Putin, prin regiunea transnistreană”. Dezbatere IPN appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Mesajele conducerii țării de 1 iunie: educația și viitorul copiilor, în prim-plan

De Ziua Internațională a Copilului, conducerea de vârf a...

Cod galben de ploi puternice în centrul și sudul țării

Marți sunt așteptate ploi puternice în centrul și sudul...

Incendiul de pe strada Lunca Bâcului, lichidat după aproape 24 de ore

Pompierii au reușit lichidarea completă a incendiului izbucnit la...

Incendiul de pe strada Lunca Bâcului, lichidat după aproape 24 de ore

Pompierii au reușit lichidarea completă a incendiului izbucnit la...

Bulgaria respinge un lot de floarea-soarelui importat din Argentina din cauza nivelului ridicat de pesticide

Bulgaria a refuzat să primească un transport de peste...

Ginerele pretinsului premier transnistrean a omis să declare peste 58 de milioane de grivne în declarațiile de avere

Deputatul Consiliului Regional Odesa, Evgheni Filonov, ginerele șefului așa-numitului...

Cuvântul pronunțat de un adolescent în timpul zborului care a întors avionul din drum

Un simplu nume pus pe un dispozitiv de fitness a fost suficient pentru a declanșa o alertă de securitate aeriană și a întoarce un avion...

Locuitorii din Dobrogea Veche solicită amalgamarea cu Bălți. Partidul Nostru anunță o inițiativă legislativă

Fracțiunea Partidului Nostru va înregistra în Parlament un proiect de lege privind includerea municipiilor Chișinău și Bălți în lista localităților eligibile pentru amalgamare. Anunțul...

Important

Cuvântul pronunțat de un adolescent în timpul zborului care a întors avionul din drum

Un simplu nume pus pe un dispozitiv de fitness a fost suficient pentru a declanșa o alertă de securitate aeriană și a întoarce un avion din drum, transformând o glumă într-un incident investigat de FBI.The post Cuvântul pronunțat de un adolescent în timpul zborului care a întors avionul din drum first appeared on Nexta.ro.

Crimeea ajunge să utilizeze cai din cauza lipsei de combustibil

Locuitorii din Crimeea au început deja să folosească caii din cauza penuriei de combustibil. Potrivit analiștilor, în luna mai au avut loc cel puțin 30 de atacuri asupra Rusiei și a teritoriilor ocupate. Este cea mai mare cifră lunară de la începutul războiului, conform Nexta. People in Crimea are already switching to horses amid fuel shortages According to analysts, there were at least 30 strikes on Russia and occupied territories in May...

După plecarea surpriză de la Antena 3 CNN, Răzvan Dumitrescu dezvăluie ce va face în continuare: „Niciodată n-am plecat de unde am fost înainte...

După 16 ani petrecuți la Antena 3, Răzvan Dumitrescu și-a anunțat duminică plecarea. Jurnalistul respinge ideea de a reveni la „o televiziune clasică”, dar oferă măcar un indiciu despre ceea ce va face în continuare. „Niciodată n-am plecat de la DCnews, unde am fost înainte chiar de a veni la Antena 3, în calitate de …The post După plecarea surpriză de la Antena 3 CNN, Răzvan Dumitrescu dezvăluie ce...