Buletinele de vot și listele electorale, păstrate în Primărie. Promo-LEX anunță ce încălcări a mai constatat la alegeri

Buletinele de vot și listele electorale erau păstrate în sediul Primăriei la Ruseștii Noi, Ialoveni, se arată în raportul de constatare al Promo-LEX. Președintele secții de votare a susținut că edificiul respectiv are bază, din acest motiv materialele electorale au fost depozitate acolo.

La Orhei, o femeie și-a aplicat ștampila „Votat” pe mână, iar alt alegător a pus-o pe o foaie pe care o deținea. Tot acolo, Poliția a intervenit după ce o persoană a fotografiat buletinul.

Un alt incident a vizat un cetățean care a aplicat ștampila pe buletin chiar pe masa membrului secției de votare. De asemenea, o femeie l-a ținut nepliat, orientat cu partea vizibilă către funcționarii electorali, până a-l arunca în urnă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, au fost raportate cazuri când reprezentanții lui Ramiz Ansarov s-au aflat neautorizat în preajma secției de votare și au adus acolo persoane sau au staționat vehicule.

Alte deficiențe s-au referit la problemele de conexiune cu internetul sau la deficiențe în utilizarea sistemelor electronice pentru identificarea alegătorilor.

Turul doi al alegerilor locale noi a avut loc pe 31 mai la Taraclia, la Orhei și în localitatea Ruseștii Noi din raionul Ialoveni.

Articolul Buletinele de vot și listele electorale, păstrate în Primărie. Promo-LEX anunță ce încălcări a mai constatat la alegeri apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

SURSE: UE analizează excluderea bărbaților ucraineni de vârstă militară din sistemul de protecție

Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a-i exclude pe bărbații...

Avertizare meteo! Meteorologii anunță ploi puternice în toată Republica Moldova

Meteorologii au emis cod galben de ploi puternice în...

VIDEO Franța a reținut un petrolier din „flota umbră” a Rusiei în Oceanul Atlantic

Marina franceză a reținut duminică, 31 mai, încă un...

Incendiul de la Ciocana, izbucnit duminică dimineața, lichidat complet abia a doua zi

Incendiul de la Ciocana, izbucnit duminică dimineață, pe 31...

ULTIMA ORĂ

Vreme schimbătoare de la o zi la alta, în următoarele două săptămâni. Prognoza ANM pentru fiecare regiune din țară

ANM a emis, luni, prognoza pe regiuni pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 01-14 iunie. Potrivit meteorologilor, vremea va fi schimbătoare în majoritatea regiunilor, cu...

Locuitorii din Dobrogea Veche solicită amalgamarea cu Bălți. Partidul Nostru anunță o inițiativă legislativă

Fracțiunea Partidului Nostru va înregistra în Parlament un proiect de lege privind includerea municipiilor Chișinău și Bălți în lista localităților eligibile pentru amalgamare. Anunțul...

Important

Vreme schimbătoare de la o zi la alta, în următoarele două săptămâni. Prognoza ANM pentru fiecare regiune din țară

ANM a emis, luni, prognoza pe regiuni pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 01-14 iunie. Potrivit meteorologilor, vremea va fi schimbătoare în majoritatea regiunilor, cu variații de temperatură de la o zi la alta și perioade cu ploi și averse.The post Vreme schimbătoare de la o zi la alta, în următoarele două săptămâni. Prognoza ANM pentru fiecare regiune din țară first appeared on Nexta.ro.

Krasnoselski vrea să comemoreze „ocupația românească” a Transnistriei. Indicații pentru instituții autoproclamate

Vadim Krasnoselski vrea să instituie zile de comemorare a începutului „ocupației naziste românești” asupra regiunii transnistrene. Declarația a fost făcută la o ședință cu funcționarii din cadrul administrației separatiste. Potrivit oficialului din zona autoproclamată, în aceste zile ar urma să fie organizare evenimente patriotice, depuneri de flori, dar și momente de reculegere. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! „Naziștii au ocupat Benderul între 18 și 23 iulie 1941,...

Cod galben de ploi puternice în centrul și sudul țării

Marți sunt așteptate ploi puternice în centrul și sudul țării. Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică pentru intervalul orar 08:00-23:00, transmite IPN. Potrivit specialiștilor, pe arii extinse vor cădea ploi de scurtă durată, iar periodic se vor semnala averse. În unele zone, cantitățile de apă acumulate vor ajunge la 15-45 de litri pe metru pătrat. Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu menționează că, izolat, ploile vor fi însoțite...

Politolog ucrainean, după interviul lui Nicușor Dan la BBC: „Nu am cuvinte”

Anton Shekhovtsov, unul dintre cei mai cunoscuți politologi și specialiști în științe politice din Ucraina, a atras atenția asupra mai multor comentarii făcute de președintele Nicușor Dan în interviul acordat BBC în weeekend, după prăbușirea unei drone rusești pe un bloc din Galați. Într-un mesaj publicat duminică noapte pe pagina sa de Facebook, Shekhovtsov a …The post Politolog ucrainean, după interviul lui Nicușor Dan la BBC: „Nu am cuvinte”...

Politolog ucrainean, după interviul lui Nicușor Dan la BBC: „Nu am cuvinte”

Anton Shekhovtsov, unul dintre cei mai cunoscuți politologi și specialiști în științe politice din Ucraina, a atras atenția asupra mai multor comentarii făcute de președintele Nicușor Dan în interviul acordat BBC în weeekend, după prăbușirea unei drone rusești pe un bloc din Galați. Într-un mesaj publicat duminică noapte pe pagina sa de Facebook, Shekhovtsov a …The post Politolog ucrainean, după interviul lui Nicușor Dan la BBC: „Nu am cuvinte”...

Cozi mari, și de 3 ore, în unele aeroporturi. Wizz Air atenționează pasagerii

Cozi mari, și de până la 3 ore, sunt semnalate în continuare la controalele de frontieră din unele aeroporturi, după implementarea totală a noului sistem de intrare-ieșire al UE (EES).The post Cozi mari, și de 3 ore, în unele aeroporturi. Wizz Air atenționează pasagerii first appeared on Nexta.ro.

Cod galben de ploi puternice, însoțite de descărcări electrice, anunțat în Moldova: Când intră în vigoare alerta

Serviciul Hidrometeorologic de Stat emis Cod galben pentru ploi puternice, valabil pe 2 iunie 2026, între orele 08:00 și 23:00, în mai multe regiuni ale țării.