Iranul amenință că va bloca strâmtoarea Bab el-Mandeb, la fel ca Ormuz

Potrivit unui comunicat publicat de agenția Tasnim, oficialul iranian a afirmat că „Axa Rezistenței” ar putea lua măsuri pentru a aduce traficul din Bab el-Mandeb la același nivel cu cel din strâmtoarea Ormuz, unde tensiunile sunt deja ridicate, scrie baha.

Declarația vine în contextul conflictelor din Gaza și Liban, Qaani acuzând sprijinul deschis al Statelor Unite pentru Israel și susținând că acțiunile acestuia vor determina extinderea operațiunilor pe mai multe fronturi.

„Răul sioniștilor din Liban și Gaza […] va întări hotărârea Axei Rezistenței de a-și extinde sprijinul pentru ambele fronturi și de a deschide noi fronturi”, a transmis acesta.

Amenințarea privind Bab el-Mandeb este considerată semnificativă, întrucât această strâmtoare leagă Marea Roșie de Golful Aden și reprezintă un punct esențial pentru transportul de petrol și mărfuri între Europa, Asia și Africa.

Declarațiile vin într-un moment în care, la nivel diplomatic, tensiunile par în scădere. Libanul a anunțat că Hezbollah ar fi acceptat un armistițiu propus de Statele Unite, iar președintele american Donald Trump a sugerat că și premierul israelian Benjamin Netanyahu ar fi de acord cu această inițiativă.

În paralel, liderul de la Washington a afirmat că negocierile cu Iranul avansează rapid, ceea ce contrastează cu tonul dur al declarațiilor venite de la Teheran.

The post Iranul amenință că va bloca strâmtoarea Bab el-Mandeb, la fel ca Ormuz first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Rusia la ONU, despre drona din Galați: „Dacă era rusească, acoperișul era distrus complet”

În intervenția sa din Consiliul de Securitate, diplomatul rus a afirmat că România ar fi oferit o versiune care ridică „semne de întrebare atât din...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Rusia la ONU, despre drona din Galați: „Dacă era rusească, acoperișul era distrus complet”

În intervenția sa din Consiliul de Securitate, diplomatul rus a afirmat că România ar fi oferit o versiune care ridică „semne de întrebare atât din perspectivă tehnică, cât și factuală”. El a susținut că o dronă Geran-2 transportă aproximativ 50 de kilograme de explozibil și că, în opinia Moscovei, impactul asupra unui bloc de locuințe ar fi trebuit să provoace distrugeri mult mai mari. „Dacă o astfel de dronă ar...

Andres Iniesta îşi începe cariera de antrenor. El a fost numit în funcţie la Gulf United FC, echipă din Emiratele Arabe Unite

Andres Iniesta a fost numit luni antrenor al echipei Gulf United FC, care evoluează în divizia a doua a campionatului din Emiratele Arabe Unite.The post Andres Iniesta îşi începe cariera de antrenor. El a fost numit în funcţie la Gulf United FC, echipă din Emiratele Arabe Unite first appeared on Nexta.ro.

Premierul danez în exerciţiu Mette Frederiksen anunţă că a format un Guvern de stânga, pe care-l va conduce

Premierul danez în exerciţiu Mette Frederiksen a anunţat luni că a format o coaliţie guvernamentală de stânga, pe care o va conduce, la peste două luni de la alegerile legislative, relatează AFP.The post Premierul danez în exerciţiu Mette Frederiksen anunţă că a format un Guvern de stânga, pe care-l va conduce first appeared on Nexta.ro.

Premierul danez în exerciţiu Mette Frederiksen anunţă că a format un Guvern de stânga, pe care-l va conduce

Premierul danez în exerciţiu Mette Frederiksen a anunţat luni că a format o coaliţie guvernamentală de stânga, pe care o va conduce, la peste două luni de la alegerile legislative, relatează AFP.The post Premierul danez în exerciţiu Mette Frederiksen anunţă că a format un Guvern de stânga, pe care-l va conduce first appeared on Nexta.ro.

Cum a apărat reprezentantul Rusiei la ONU retorica lui Putin în cazul dronei de la Galați. „Credem că nu e o coincidență”

Reprezentantul Rusiei la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, Vasili Nebenzia, a declarat că România a convocat „în grabă” şedinţa şi a adus „acuzaţii nefondate” la adresa Rusiei cu privire la incidentul petrecut săptămâna trecută, la Galaţi. El a spus oficialii români s-au contrazis în declaraţii şi că vrea o anchetă obiectivă cu privire la acest incident, arătând că Rusia este dispusă să facă parte din anchetă.The post Cum...

Oana Ţoiu, la Consiliul de Securitate al ONU: Este imperativ ca acest Consiliu să se ocupe de această agresiune neprovocată/ Să nu considerăm că...

Ministrul român al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, reafirmă, la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, că analiza realizată de miliitarii români arată că drona care a explodat la ultimul etaj al unui bloc din Galaţi este o dronă Geran 2, de provenienţă rusească. Ea îl contrazice astfel pe reprezentantul Rusiei la ONU, care a afirmat că nu sunt dovezi conform cărora drona explodată la Galaţi este din Rusia. Oana...

Oana Țoiu contrazice la ONU narațiunea Rusiei despre drona de la Galați: „Analiza arată fără îndoială că era de origine rusească”

Oana Țoiu a spus că este pentru prima dată în cei 70 de ani de la aderarea României la ONU când Bucureștiul solicită o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate pe o temă care implică direct România. „Nu am chemat Consiliul de Securitate al ONU până astăzi. Dar o facem astăzi pentru că am construit o țară sigură, o economie în creștere și un partener de securitate pentru regiune”, a...