Iranul suspendă negocierile de pace cu SUA și avertizează cu blocarea repetată a strâmtorii Ormuz

Iranul a anunțat suspendarea negocierilor de pace cu Statele Unite. Potrivit presei iraniene, decizia este determinată de atacurile continue ale Israelului asupra Libanului. Teheranul a avertizat în paralel că ar putea bloca din nou circulația prin strâmtoarea Ormuz, transmite IPN.

Conform agenției iraniene de presă Tasnim, echipa de negociatori a Iranului a încetat dialogul și schimbul de texte prin intermediari cu SUA în sem de protest față de acțiunile militare ale Israelului. Oficialii iranieni subliniază că stabilitatea în Liban a fost o precondiție esențială a armistițiului, iar continuarea bombardamentelor reprezintă o încălcare directă a înțelegerilor de încetare a focului pe toate fronturile.

Teheranul a condiționat reluarea discuțiilor de îndeplinirea unor cerințe imediate: oprirea totală a atacurilor israeliene în Liban și în Fâșia Gaza și retragerea completă a forțelor de ocupație din teritoriile libaneze. Până când aceste obiective nu vor fi satisfăcute, Iranul refuză orice formă de comunicare cu partea americană.

Mai mult, Iranul și partenerii săi din regiune și-au exprimat determinarea de a riposta prin închiderea completă a strâmtorii Ormuz și activarea unor noi puncte de presiune, precum strâmtoarea Bab-el-Mandeb, cu scopul declarat de a pedepsi Israelul și susținătorii săi.

SUA și Iran agreat în aprilie un armistițiu care este oficial în vigoare și în prezent, însă părțile nu au reușit să convină asupra condițiilor pentru o încetare definitivă a focului. De asemenea, navigația liberă prin strâmtoarea Ormuz nu a fost încă reluată complet după blocajele anterioare, ceea ce sporește riscul unei crize economice și logistice globale în cazul unei închideri totale.

The post Iranul suspendă negocierile de pace cu SUA și avertizează cu blocarea repetată a strâmtorii Ormuz appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Episcopul Basarabiei de Sud, Veniamin, respinge acuzațiile apărute în spațiul public la adresa sa

Episcopul Basarabiei de Sud, Veniamin, respinge acuzațiile și insinuările...

IPN | Agenda culturală | 2 iunie

Catedra de stomatologie pediatrică „Ion Lupan” a Universității de...

Agenda publică pentru marți, 2 iunie

Irina Vlah și Fadei Nagacevschi susțin o conferință de...

De ziua lor, copiii au intrat în rolul salvatorilor și polițiștilor

Pentru o zi, copiii au avut ocazia să afle...

Kyiv Independent: pe 15 iunie ar putea fi deschis primul cluster de capitole de negociere cu Moldova și Ucraina

Uniunea Europeană pregătește pentru 15 iunie deschiderea oficială a...

Premierul Ungariei avertizează că va lua măsurile necesare pentru demiterea șefului statului

Prim-ministrul ungar, Péter Magyar, a anunțat că va iniția...

Un proiect alternativ pentru alegerile din Găgăuzia propus de Platforma civică „111”

Platforma civică „111” solicită Adunării Populare a Găgăuziei transparență...

ULTIMA ORĂ

INTERVIU Unul dintre cei mai rebeli regizori de teatru ai generației tinere se referă la părinții lui: „În caz de zile negre, pot să...

„Cred că statul ar trebui să-i protejeze pe cei care-și doresc să întemeieze o familie, indiferent de statut, mărci minoritare etc. În egală măsură, trebuie...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

INTERVIU Unul dintre cei mai rebeli regizori de teatru ai generației tinere se referă la părinții lui: „În caz de zile negre, pot să...

„Cred că statul ar trebui să-i protejeze pe cei care-și doresc să întemeieze o familie, indiferent de statut, mărci minoritare etc. În egală măsură, trebuie să îi respectăm pe cei care decid să-și ducă viețile singuri. Familia e, în fond, o opțiune, nu o obligație. Poate fi o nevoie, dar și ceva cu totul nenecesar”, …The post INTERVIU Unul dintre cei mai rebeli regizori de teatru ai generației tinere...

Israel amenință Libanul cu noi atacuri: „Dacă nu este liniște în nordul Israelului, nu va fi liniște nici la Beirut”

Ministrul israelian al Apărării Israel Katz a avertizat luni că ”nu va fi linişte” la Beirut fără oprirea atacurilor Hezbollahului şi a anunţat că vrea să înfiinţeze o zonă aflată sub control militar în cea mai vastă parte a sudului Libanului, scrie AFP.The post Israel amenință Libanul cu noi atacuri: „Dacă nu este liniște în nordul Israelului, nu va fi liniște nici la Beirut” first appeared on Nexta.ro.

Miniştrii german şi norvegian ai Dezvoltării se întorc din drum, cu un avion militar, în apropiere de Beirut, unde urmau să-şi exprime solidaritatea cu...

Miniştrii Dezvoltării german Reem Alabali Radovan şi norvegian Åsmund Aukrust, care se aflau în drum către Beirut pentru a-şi exprima solidaritatea cu populaţia libaneză, s-au întors din drum, luni, în apropiere de capitala libaneză, din cauza riscului unor atacuri ale Israelului, anunţă serviciile lor, relatează AFP.The post Miniştrii german şi norvegian ai Dezvoltării se întorc din drum, cu un avion militar, în apropiere de Beirut, unde urmau să-şi exprime...

Germania ia în calcul mobilizarea obligatorie a rezerviștilor chiar și pe timp de pace

Guvernul german ia în calcul o schimbare majoră în politica de apărare: mobilizarea obligatorie a rezerviștilor pentru activități dincolo de exercițiile militare obișnuite, chiar și în perioade de pace.The post Germania ia în calcul mobilizarea obligatorie a rezerviștilor chiar și pe timp de pace first appeared on Nexta.ro.

MAI avertizează: conturi false pe rețelele sociale răspândesc informații despre Ilie Bolojan și Cătălin Predoiu

Ministerul Afacerilor Interne a atenționat cu privire la apariția unor conturi pe rețelele de social media care răspândesc informații false despre premierul interimar Ilie Bolojan și ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, inclusiv acuzații nefondate și date medicale sau juridice inventate.The post MAI avertizează: conturi false pe rețelele sociale răspândesc informații despre Ilie Bolojan și Cătălin Predoiu first appeared on Nexta.ro.