Aproape 200 de tineri au participat luni la marșul pentru transport public modern, organizat în centrul capitalei de organizația de tinert a Partidului Acțiune și Solidaritate. Participanții au cerut reluarea curselor nocturne până la ora 01:00, introducerea plății cu cardul în transportul public, sisteme de aer condiționat funcționale și extinderea rețelei de rute în zonele cu acces limitat, transmite IPN.
Marșul s-a desfășurat pe traseul centrul comercial UNIC – Primăria Chișinău. Pe parcursul acțiunii, participanții au scandat mesaje prin care au solicitat condiții mai bune de călătorie și investiții în mobilitatea urbană.
Președinta PAS Youth și consiliera municipală Oxana Bordian a declarat că scopul acțiunii a fost transmiterea unui mesaj către autoritățile municipale privind necesitatea modernizării transportului public. „Nu este normal ca în anul 2026 să discutăm despre aer condiționat funcțional ca despre un lux. Este o necesitate”, a declarat aceasta.
La finalul marșului, participanții s-au adunat în fața Primăriei Chișinău, unde au prezentat revendicările formulate și au cerut autorităților municipale un calendar clar pentru implementarea măsurilor propuse. Totodată, aceștia au semnat și înregistrat un demers adresat primăriei prin care solicită implementarea cerințelor prezentate în cadrul marșului.
The post Organizația de tineret PAS cere modernizarea transportului public din Chișinău appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




