România: o femeie a murit, iar un copil a fost rănit după ce au fost loviți de un tren

O femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani a murit, iar un copil de cinci ani a fost rănit, după ce au fost loviți de un tren InterRegio care circula pe ruta Constanța-București, în timp ce traversau calea ferată, scrie presa română.

Potrivit ISU Ialomița, luni, în jurul orei 17:10, Stația de pompieri Fetești a fost solicitată să intervină la un accident feroviar în care au fost implicate trenul InterRegio 11048 și două persoane surprinse în momentul traversării căii ferate.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, în sprijin intervenind și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Ialomița, precum și elicopterul SMURD Constanța.

Echipajele de intervenție au găsit o femeie aflată în stop cardio-respirator și un copil de aproximativ cinci ani, cu multiple traumatisme.

„Deși personalul medical a efectuat manevre de resuscitare, femeia nu a răspuns procedurilor aplicate și a fost declarată decedată. Minorul, conștient și cooperant, cu multiple traumatisme, a fost transportat la o unitate spitalicească, după acordarea primului ajutor și evaluarea medicală la fața locului”, a precizat ISU Ialomița.

Potrivit aceleiași surse, niciuna dintre persoanele aflate în tren nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul România: o femeie a murit, iar un copil a fost rănit după ce au fost loviți de un tren apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Discuții diplomatice între Moldova și Bulgaria: relațiile bilaterale, în prim-plan

Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a...

Reacție oficială: Episcopul Veniamin neagă ferm acuzațiile apărute în spațiul public

Episcopia Basarabiei de Sud a comentat situația apărută în...

De la simbol al copilăriei la „vinovat” pentru destrămarea URSS: cazul Ceburașca

De la începutul anului 2026, propaganda rusă îl critică...

SURSE: Primul cluster de capitole de negociere cu Moldova și Ucraina ar putea fi deschis pe 15 iunie

Uniunea Europeană pregătește pentru 15 iunie deschiderea oficială a...

„Suntem și noi copii, având părinții în viață”. VOX de Ziua Internațională a Copilului

Ziua Internațională a Copilului înseamnă pentru mulți adulți întoarcerea...

ULTIMA ORĂ

INTERVIU Unul dintre cei mai rebeli regizori de teatru ai generației tinere se referă la părinții lui: „În caz de zile negre, pot să...

„Cred că statul ar trebui să-i protejeze pe cei care-și doresc să întemeieze o familie, indiferent de statut, mărci minoritare etc. În egală măsură, trebuie...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

INTERVIU Unul dintre cei mai rebeli regizori de teatru ai generației tinere se referă la părinții lui: „În caz de zile negre, pot să...

„Cred că statul ar trebui să-i protejeze pe cei care-și doresc să întemeieze o familie, indiferent de statut, mărci minoritare etc. În egală măsură, trebuie să îi respectăm pe cei care decid să-și ducă viețile singuri. Familia e, în fond, o opțiune, nu o obligație. Poate fi o nevoie, dar și ceva cu totul nenecesar”, …The post INTERVIU Unul dintre cei mai rebeli regizori de teatru ai generației tinere...

Israel amenință Libanul cu noi atacuri: „Dacă nu este liniște în nordul Israelului, nu va fi liniște nici la Beirut”

Ministrul israelian al Apărării Israel Katz a avertizat luni că ”nu va fi linişte” la Beirut fără oprirea atacurilor Hezbollahului şi a anunţat că vrea să înfiinţeze o zonă aflată sub control militar în cea mai vastă parte a sudului Libanului, scrie AFP.The post Israel amenință Libanul cu noi atacuri: „Dacă nu este liniște în nordul Israelului, nu va fi liniște nici la Beirut” first appeared on Nexta.ro.

Miniştrii german şi norvegian ai Dezvoltării se întorc din drum, cu un avion militar, în apropiere de Beirut, unde urmau să-şi exprime solidaritatea cu...

Miniştrii Dezvoltării german Reem Alabali Radovan şi norvegian Åsmund Aukrust, care se aflau în drum către Beirut pentru a-şi exprima solidaritatea cu populaţia libaneză, s-au întors din drum, luni, în apropiere de capitala libaneză, din cauza riscului unor atacuri ale Israelului, anunţă serviciile lor, relatează AFP.The post Miniştrii german şi norvegian ai Dezvoltării se întorc din drum, cu un avion militar, în apropiere de Beirut, unde urmau să-şi exprime...

Germania ia în calcul mobilizarea obligatorie a rezerviștilor chiar și pe timp de pace

Guvernul german ia în calcul o schimbare majoră în politica de apărare: mobilizarea obligatorie a rezerviștilor pentru activități dincolo de exercițiile militare obișnuite, chiar și în perioade de pace.The post Germania ia în calcul mobilizarea obligatorie a rezerviștilor chiar și pe timp de pace first appeared on Nexta.ro.

MAI avertizează: conturi false pe rețelele sociale răspândesc informații despre Ilie Bolojan și Cătălin Predoiu

Ministerul Afacerilor Interne a atenționat cu privire la apariția unor conturi pe rețelele de social media care răspândesc informații false despre premierul interimar Ilie Bolojan și ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, inclusiv acuzații nefondate și date medicale sau juridice inventate.The post MAI avertizează: conturi false pe rețelele sociale răspândesc informații despre Ilie Bolojan și Cătălin Predoiu first appeared on Nexta.ro.