De ce se opun ONG-urile transparenței fiscale? După modelul multinaționalelor, unele organizații non-profit pot recurge la optimizare fiscală. Expert: Legalitatea se termină unde începe creativitatea

Odată cu proiectul de lege care cere transparentizarea surselor de finanțare ale ONG-urilor, adoptat în Senat, revine în atenție mult discutatul în spațiul public statut al acestora. De altfel, lipsa de transparență a atras inclusiv atenția Uniunii Europene, care a dovedit că se pot spăla bani prin aceste entități. Teoretic, organizațiile non-guvernamentale sunt non-profit, așa cum prevede legea. Iar unele dintre ele beneficiază chiar de ajutor de stat. În practică, însă, explică specialiștii, ONG-urile pot recurge, ca și multinaționalele, la diferite soluții de optimizare fiscală. 

„Vor onestitate, dar doar pentru căței”

  • Deși susțin că vor să facă „politica țării”, pun presiune prin proteste, creionează legile Justiției și cer partidelor, vehement, transparență financiară, ONG-urile îl iau pe ”nu” în brațe atunci când este vorba despre propriile fonduri.
  • Societatea civilă vrea să fie implicată activ pe toate palierele și să aibă o putere de decizie tot mai mare. Dar nu vrea să facă publice sursele finanțărilor, așa cum arată campaniile derulate în online de multe ONG-uri din tabăra #Rezist, de când proiectul de lege a trecut de Senat.
  • Absența transparenței în ceea ce privește fondurile obținute de ONG-uri din diferite surse, inclusiv externe, prezintă riscuri majore – de la spălare de bani până la posibile finanțări ale terorismului (Detalii AICI).
  • Însă, unde se termină legalitatea și unde începe riscul când vine vorba de organizațiile care acționează în numele și în beneficiul societății civile. Pot recurge ONG-urile la tehnici de optimizare fiscală?

Expert fiscal: ONG-urile beneficiază de anumite facilități fiscale prevăzute de lege, dar asta nu înseamnă că pot funcționa fără reguli

În ultimii ani, organizațiile non-guvernamentale au devenit actori tot mai importanți în economie. Unele fac proiecte sociale reale, altele derulează campanii educaționale, civice, conferințe și workshop-uri, derulează diferite proiecte europene sau activități media cu scop educațional sau de conștientizare pe diferite teme de interes public. În paralel însă, a crescut și interesul pentru întrebarea: „Poate un ONG să facă optimizare fiscală?”

Gândul a stat de vorbă cu consultantul fiscal Veronica Duțu, fondator UnionCont Expert, pentru a afla informații clare despre această temă.

Colaj Gândul

„Răspunsul scurt este: da. Dar depinde foarte mult cum. Mulți pornesc de la ideea că un ONG „nu plătește taxe”. În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate. ONG-urile beneficiază de anumite facilități fiscale prevăzute de lege. Însă asta nu înseamnă că pot funcționa fără reguli sau fără controale.

Veronica Duțu, consultant fiscal. Foto: Facebook

Cele mai importante avantaje fiscale sunt legate de sponsorizări, donații și granturi. Aceste venituri nu sunt impozitate ca profit, iar aici apare unul dintre cele mai mari beneficii ale sectorului non-profit. Practic, un ONG poate atrage bani prin sponsorizări corporate, redirecționări din impozit sau finanțări europene fără ca aceste sume să fie tratate fiscal la fel ca veniturile unei companii clasice”, a explicat Veronica Duțu pentru Gândul.

Un mit demontat: ONG-urile pot derula activități economice

În plus, legea permite ONG-urilor să desfășoare și activități economice, atât timp cât acestea au legătură cu scopul organizației. Aici apar deja modele foarte sofisticate: evenimente, traininguri, proiecte media, producție de conținut, consultanță, campanii publice sau proiecte educaționale, atrage atenția experta.

În anumite limite și condiții, o parte dintre aceste venituri pot beneficia de tratament fiscal favorabil.

Problemele apar însă atunci când optimizarea fiscală devine prea „creativă”. În practică, ANAF verifică tot mai des situațiile în care:

•⁠ ⁠ONG-ul lucrează aproape exclusiv cu firme afiliate;
•⁠ ⁠se plătesc consultanțe greu de justificat;
•⁠ ⁠există cheltuieli personale mascate;
•⁠ ⁠sunt mutate artificial costuri sau profituri;
•⁠ ⁠conducerea ONG-ului beneficiază indirect de resursele organizației.

Un model foarte înșelător – ONG + SRL

Un model foarte întâlnit este structura ONG + SRL, continuă Veronica Duțu. Teoretic, este perfect legal: ONG-ul gestionează proiectele sociale sau educaționale, iar firma desfășoară activitatea comercială. Problema apare atunci când granița dintre cele două entități devine artificială și se încearcă transferul de bani doar pentru reducerea taxelor.

Trebuie spus foarte clar: diferența dintre optimizare fiscală și abuz fiscal nu stă doar în acte, ci și în realitatea economică din spate. Dacă serviciile sunt reale, documentate și la preț de piață, riscurile sunt reduse.

Dacă însă ONG-ul devine doar un vehicul pentru avantaje personale sau pentru mutarea profitului, atunci intrăm într-o zonă cu risc fiscal major și, în anumite cazuri, chiar penal.

Ce verifică ANAF

În 2026, controalele ANAF sunt mult mai agresive pe:

•⁠ ⁠ONG-uri cu activitate economică mare,
•⁠ sponsorizări,
•⁠ ⁠proiecte europene,
•⁠ ⁠tranzacții între entități afiliate,
•⁠ ⁠contracte de management și consultanță,
•⁠ ⁠cheltuieli de promovare și reprezentare.

Așadar, da, ONG-urile pot face optimizare fiscală legală. Legea le oferă instrumente reale și legitime pentru susținerea sectorului non-profit. Dar orice structură trebuie construită cu substanță economică, transparență și documentație solidă. Pentru că, în fiscalitate, nu contează doar ce scrie pe hârtie. Contează și dacă poți demonstra că activitatea este reală, conchide Veronica Duțu.

AUTORUL RECOMANDĂ

The post De ce se opun ONG-urile transparenței fiscale? După modelul multinaționalelor, unele organizații non-profit pot recurge la optimizare fiscală. Expert: Legalitatea se termină unde începe creativitatea first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Modern Warfare 4, controversatul joc despre al Doilea Război Coreean, nu va avea personaje ca Nicky Minaj sau Lady Gaga, promit producătorii

            Sursa Foto: Envato Autorul recomandă:O companie a anunțat că va...

MApN a refuzat blindate de 10 milioane de euro bucata. Radu Miruță explică decizia

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a respins acuzațiile...

Anthropic va oferi Uniunii Europene acces la modelul avansat de inteligenţă artificială Mythos

Compania americană Anthropic a decis să ofere Uniunii Europene...

China își numără roboții umanoizi. Aceștia vor primi cărți de identitate

Blade Runner sau replicantul Roy Batty de la Tyrrell...

Pe Profit Insider: Transelectrica se teme

Transelectrica se teme. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument...

ULTIMA ORĂ

Modern Warfare 4, controversatul joc despre al Doilea Război Coreean, nu va avea personaje ca Nicky Minaj sau Lady Gaga, promit producătorii

            Sursa Foto: Envato Autorul recomandă:O companie a anunțat că va lansa în toamnă un joc video despre războiul dintre SUA și Coreea de Nord. Antagonistul, inspirat...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Modern Warfare 4, controversatul joc despre al Doilea Război Coreean, nu va avea personaje ca Nicky Minaj sau Lady Gaga, promit producătorii

            Sursa Foto: Envato Autorul recomandă:O companie a anunțat că va lansa în toamnă un joc video despre războiul dintre SUA și Coreea de Nord. Antagonistul, inspirat după Kim Jong Un    The post Modern Warfare 4, controversatul joc despre al Doilea Război Coreean, nu va avea personaje ca Nicky Minaj sau Lady Gaga, promit producătorii first appeared on Nexta.ro.

MApN a refuzat blindate de 10 milioane de euro bucata. Radu Miruță explică decizia

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a respins acuzațiile potrivit cărora Ministerul Apărării Naționale ar fi blocat achiziția de transportoare blindate Piranha sau ar fi modificat criteriile de selecție pentru a elimina oferta din procedură.The post MApN a refuzat blindate de 10 milioane de euro bucata. Radu Miruță explică decizia first appeared on Nexta.ro.

Horoscop 2 iunie – Se anunță o întâlnire emoționantă

Horoscop 2 iunie – O zi cu de toate. O să ne mobilizăm, serios, să facem față tuturor solicitărilor și să ne croim un drum mai degajat spre viitor, dacă o să scăpăm de greutăți. Gemeni O să prindeți din zbor o idee de afaceri și va trebui să vă hotărâți dacă vă încumetați la The post Horoscop 2 iunie – Se anunță o întâlnire emoționantă first appeared on...

Horoscop 2 iunie – Se anunță o întâlnire emoționantă

Horoscop 2 iunie - O zi cu de toate. O să ne mobilizăm, serios, să facem față tuturor solicitărilor și să ne croim un drum mai degajat spre viitor, dacă o să scăpăm de greutăți. Gemeni O să prindeți din zbor o idee de afaceri și va trebui să vă hotărâți dacă vă încumetați la așa ceva sau lăsați pe altă dată proiectele noi. Se poate să primiți o invitație în...

Anthropic va oferi Uniunii Europene acces la modelul avansat de inteligenţă artificială Mythos

Compania americană Anthropic a decis să ofere Uniunii Europene acces la modelul său avansat de inteligenţă artificială Mythos, după mai multe săptămâni de discuţii între reprezentanţii companiei, Comisia Europeană şi administraţia americană, transmite CNBC.The post Anthropic va oferi Uniunii Europene acces la modelul avansat de inteligenţă artificială Mythos first appeared on Nexta.ro.

China își numără roboții umanoizi. Aceștia vor primi cărți de identitate

Blade Runner sau replicantul Roy Batty de la Tyrrell Corporation, devin astfel realitate. China a prezentat un sistem național care introduce un act de identitate digital valid în sectorul roboticii umanoide aflat în rapidă expansiune, atribuind fiecărei mașini un ID format din 29 de cifre pentru a permite trasabilitatea și, bineînțeles, o guvernare securizată, scrie …The post China își numără roboții umanoizi. Aceștia vor primi cărți de identitate first...

Pe Profit Insider: Transelectrica se teme

Transelectrica se teme. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.The post Pe Profit Insider: Transelectrica se teme first appeared on Nexta.ro.