Descoperire spectaculoasă în largul Norvegiei. Arheologii au recuperat porțelanuri dintr-o epavă de aproape 300 de ani

O colecție de porțelanuri chinezești și obiecte de proveniență europeană a fost recuperată de arheologi dintr-o epavă din secolul al XVIII-lea descoperită recent în largul coastelor Norvegiei, informează Reuters, citată de Agerpres.

Printre artefactele găsite în rămășițele navei se numără boluri din porțelan alb-albastru, cupe, textile, cereale și elemente de candelabre, potrivit Muzeului Maritim Norvegian.

Corabia cu pânze, despre care se crede că s-a scufundat în jurul anului 1750, a fost identificată în Strâmtoarea Skagerrak, în sudul Norvegiei, la o adâncime de aproximativ 600 de metri. Descoperirea a fost făcută de proprietarul unei companii de salvare.

„Această descoperire nu este doar extraordinară, ci are şi o considerabilă valoare ştiinţifică şi demonstrează un progres tehnologic important în arheologia subacvatică”, a declarat ministrul norvegian al Climei şi Mediului, Andreas Bjelland Eriksen, potrivit antena3.ro.

Deocamdată, specialiștii nu au stabilit nici originea și nici destinația navei. Cercetările continuă pentru a afla mai multe detalii despre epavă și încărcătura sa, a transmis Muzeul Maritim Norvegian.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Descoperire spectaculoasă în largul Norvegiei. Arheologii au recuperat porțelanuri dintr-o epavă de aproape 300 de ani apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

China introduce „cărți de identitate” pentru roboții umanoizi

China a lansat un nou sistem național de reglementare...

A început sesiunea de BAC. Absolvenții alolingvi susțin astăzi prima probă

Sesiunea de bacalaureat a început astăzi în Republica Moldova,...

Vacanță în Spania. Reguli neobișnuite care îți pot aduce amenzi de până la 100 de euro

Turiștii care își planifică vacanța în Spania sunt avertizați...

Curs valutar 2 iunie 2026: Cât valorează un euro și un dolar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cursul oficial...

Prognoza meteo pentru 2 iunie: Meteorologii anunță ploi puternice în toată țara

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare de...

ULTIMA ORĂ

Spray-urile împotriva țânțarilor pot avea efectul opus. Cei care le folosesc ajung să fie înțepați mai des

Ţânţarii pot învăţa să asocieze mirosul dietiltoluamidei (DEET), cel mai comun repelent, cu perspectiva unei mese.The post Spray-urile împotriva țânțarilor pot avea efectul opus. Cei...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Spray-urile împotriva țânțarilor pot avea efectul opus. Cei care le folosesc ajung să fie înțepați mai des

Ţânţarii pot învăţa să asocieze mirosul dietiltoluamidei (DEET), cel mai comun repelent, cu perspectiva unei mese.The post Spray-urile împotriva țânțarilor pot avea efectul opus. Cei care le folosesc ajung să fie înțepați mai des first appeared on Nexta.ro.

Accident tragic la Drochia: Un biciclist, care circula fără semne de iluminare, a decedat pe loc după ce a fost tamponat de o Skoda....

Un accident rutier s-a produs aseară, pe traseul R7, în apropierea satului Nicoreni. Potrivit Poliției, un bărbat de 41 de ani, aflat la volanul unei Skoda, deplasându-se din direcția Drochia spre Rîșcani, a tamponat un biciclist care circula pe carosabil fără semne de iluminare.

Praful nu se va mai depune pe jaluzele săptămâni întregi dacă folosești un obiect pe care îl ai deja în casă

Potrivit unei experte în curățenie citate de presa britanică, foile pentru uscător pot ajuta la reducerea electricității statice care atrage praful. De ce se umplu jaluzelele de praf atât de repede Jaluzelele, plintele și pervazurile sunt printre locurile unde praful se acumulează cel mai repede. Acest lucru se întâmplă deoarece multe dintre materialele folosite la fabricarea lor generează electricitate statică, care atrage particulele aflate în aer, notează Mirror. Pe timpul verii, fenomenul...

FT: SUA poartă discuţii pentru extinderea desfăşurării armelor nucleare în Europa. Washingtonul şi-a exprimat disponibilitatea ca şi alte ţări să găzduiască bombardiere cu capacitate...

SUA discută posibilitatea desfăşurării de arme nucleare în alte state europene membre NATO, într-o mişcare menită să asigure aliaţii că reducerea sprijinului militar convenţional nu slăbeşte garanţiile de securitate, scrie, marţi, Financial Times.The post FT: SUA poartă discuţii pentru extinderea desfăşurării armelor nucleare în Europa. Washingtonul şi-a exprimat disponibilitatea ca şi alte ţări să găzduiască bombardiere cu capacitate nucleară. Ţările de pe flancul estic sunt interesate first appeared on...

Ben-Gvir îl îndeamnă pe Netanyahu să nu țină cont de Trump și să lovească Hezbollah: „E timpul să-i spunem «nu» prietenului nostru”

Donald Trump a anunțat că Israelul și Hezbollah au convenit să înceteze toate atacurile. Declarația sa a fost contrazisă pe plan intern de Ben-Gvir, care l-a atacat pe Netanyahu, notând că „un ministru puternic” trebuie să știe când să-i spună „nu” unui președinte american.The post Ben-Gvir îl îndeamnă pe Netanyahu să nu țină cont de Trump și să lovească Hezbollah: „E timpul să-i spunem «nu» prietenului nostru” first appeared...