Nicolae Margarint, Partidul Nostru: Trebuie să intervenim cu programe sociale și facilități fiscale pentru a opri migrația tinerilor

Exodul populației apte de muncă necesită măsuri urgente, precum acordarea salariilor competitive și facilități fiscale și sociale tinerilor specialiști, pentru a stopa migrația și a stimula revenirea diasporei. Declarația a fost făcută de deputatul Partidului Nostru, Nicolae Margarint, membru al Comisiei protecție socială, sănătate și familie.

Parlamentarul a scos în evidență o serie de îngrijorări majore legate de sistemul de educație și exodul populației din Republica Moldova, criticând procesul accelerat de reorganizare și închidere a instituțiilor de învățământ. În cadrul emisiunii „Important” de la TVC21, deputatul a oferit drept exemplu situația școlii din Rediul Mare, raionul Dondușeni, unde intenția de a sista activitatea contravine, în opinia sa, normelor legale, având în vedere că numărul de elevi depășește pragul minim stabilit de legislație.

Aceste acțiuni, consideră deputatul, contribuie la fragilizarea sistemului educațional local, în timp ce tendința tinerilor de a-și continua studiile peste hotare devine tot mai pronunțată, spre deosebire de perioadele anterioare, când aceștia optau prioritar pentru universitățile din țară.

„Experții estimează că aproximativ 40% din populația aptă de muncă este plecată peste hotare. Salariile sunt cu mult mai mici decât în alte țări. Respectiv, tinerii pleacă acolo unde pot să câștige mai ușor. Acesta este primul lucru în care noi trebuie să intervenim: să facem politici, să ridicăm salariile și să oferim locuri de muncă bine plătite pentru a putea cointeresa tinerii să rămână aici”, a declarat Margarint.

Totodată, Nicolae Margarint propune și alte soluții pentru a motiva tinerii să studieze acasă și să muncească în țară.

„Se pot gândi politici de stat, inclusiv pentru tinerii care activează în primul an de muncă. În primul an de activitate, statul trebuie să vină cu o susținere. Fie că este vorba de o scutire fiscală, fie de pachetul social, trebuie neapărat să se intervină în acest domeniu”, a conchis deputatul.

MAI MULT HOTNEWS.MD

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu,...

Victoria Furtună: Moldova ar putea deveni o platformă regională pentru dialog și arbitraj internațional

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a prezentat o...

ULTIMA ORĂ

Trump învinovăţeşte Iranul pentru doborârea elicopterului Apache în Strâmtoarea Ormuz şi spune că SUA „sunt nevoite” să răspundă

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că armata americană l-a informat că Iranul a doborât un elicopter Apache al armatei americane, care s-a prăbuşit...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Important

Trump învinovăţeşte Iranul pentru doborârea elicopterului Apache în Strâmtoarea Ormuz şi spune că SUA „sunt nevoite” să răspundă

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că armata americană l-a informat că Iranul a doborât un elicopter Apache al armatei americane, care s-a prăbuşit în largul coastelor Omanului. El a spus că SUA „nu au de ales şi trebuie să răspundă la acest atac”, relatează CNN.The post Trump învinovăţeşte Iranul pentru doborârea elicopterului Apache în Strâmtoarea Ormuz şi spune că SUA „sunt nevoite” să răspundă first appeared on...

Situaţie de urgenţă la Câmpulung, unde un heleşteu construit ilegal s-a umplut în urma ploilor, iar malurile de pământ au cedat / Apa a...

Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, anunţă, marţi seară, că a convocat Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din cauza ploilor abundente care au generat mai multe probleme în localitate. Un heleşteu construit ilegal s-a umplut, iar malurile de pământ au cedat şi apa a ajuns pe stradă şi în subsolurile vecinilor.The post Situaţie de urgenţă la Câmpulung, unde un heleşteu construit ilegal s-a umplut în urma ploilor, iar malurile...

Meta, obligată de Comisia Europeană să redea acces liber la Whatsapp asistenților AI concurenți în cel mult cinci zile

Comisia Europeană a dispus, marți, ca Meta să restabilească accesul liber la WhatsApp pentru asistenții digitali de uz general concurenți și să îl mențină până la sfârșitul investigației antitrust aflată în derulare, apreciind că ”acest lucru va preveni prejudicierea gravă și ireparabilă a concurenței pe această piață în creștere prin comportamentul Meta, care, la prima vedere, încalcă normele UE în materie de concurență”.The post Meta, obligată de Comisia Europeană...

Viitorul României și al Europei nu e decis, așa cum e convingerea „foarte puternică în Rusia, foarte puternică și la Trump”   

Mâine, HotNews publică un interviu fără precedent de tranșant, cu o personalitate din SUA, despre felul în care se poate ajuta pe sine România, în condițiile actuale. România și Europa nu se pot baza pe ideea că Donald Trump vrea să lase reguli, reforme sau alianțe în urma lui. „Nu cred că Trump are simțul …The post Viitorul României și al Europei nu e decis, așa cum e convingerea...

Planul B de guvernare: Ce nume de premier ia în calcul Nicușor Dan dacă Executivul condus de Eugen Tomac nu trece de Parlamentul României

Președintele României, dar și partidele politice au deja un plan B în cazul în care Eugen Tomac nu reușește să strângă voturile necesare pentru a fi învestit la Palatul Victoria. Consilierul prezidențial pe probleme economice, Radu Burnete, și actualul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, sunt numele discutate pentru a fi desemnate în cazul în care actuala propunere nu va strânge cele 233 de voturi necesare, spun surse politice...

Planul B de guvernare: Ce nume de premier ia în calcul Nicușor Dan dacă Executivul condus de Eugen Tomac nu trece de Parlamentul României

Președintele României, dar și partidele politice au deja un plan B în cazul în care Eugen Tomac nu reușește să strângă voturile necesare pentru a fi învestit la Palatul Victoria. Consilierul prezidențial pe probleme economice, Radu Burnete, și actualul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, sunt numele discutate pentru a fi desemnate în cazul în care actuala propunere nu va strânge cele 233 de voturi necesare, spun surse politice...

Enigma economiei globale: de ce piața petrolului a rămas calmă în criza din Strâmtoarea Ormuz. Explicațiile specialiștilor

Una dintre cele mai mari enigme ale economiei globale este motivul pentru care piaţa petrolului a rămas atât de calmă în timpul unuia dintre cele mai grave şocuri de aprovizionare din istorie, scrie CNN.The post Enigma economiei globale: de ce piața petrolului a rămas calmă în criza din Strâmtoarea Ormuz. Explicațiile specialiștilor first appeared on Nexta.ro.