Bloomberg: Germania, Franța și Marea Britanie pregătesc un plan pentru a-l aduce pe Putin la negocieri privind războiul din Ucraina

Germania, Franța și Marea Britanie discută un plan care ar putea deschide calea unor negocieri directe între Ucraina și Rusia. Potrivit Bloomberg, cele trei state consideră că evoluțiile de pe front și problemele interne ale Moscovei ar putea crea condițiile pentru implicarea lui Vladimir Putin într-un proces de pace.

Planul pregătit de Germania, Franța și Marea Britanie

Oficialii din Berlin, Paris și Londra lucrează la un cadru care să permită reluarea dialogului între cele două părți aflate în conflict, potrivit unor surse citate de Bloomberg.

Discuțiile sunt coordonate cu autoritățile de la Kiev și vizează identificarea unei formule prin care Rusia să fie atrasă la masa negocierilor.

Sursa citată susține că statele europene văd o oportunitate în contextul discuțiilor cu care se confruntă Moscova. Printre argumentele invocate se numără pierderile armatei ruse pe front, atacurile repetate ale dronelor ucrainene asupra infrastructuri ruse și semnele de nemulțumire față de război apărute în intertiorul Rusiei.

Europa încearcă să evite o nouă iarnă de război

Potrivit Bloomberg, unu dintre motivele pentru care aliații occidentali discută acum această posibilitate este dorința de a evita o nouă iarnă marcată de atacuri asupra infrastructurii energetice și civile din Ucraina.

În același timp, statele implicate au convenit că orice decizie privind deschiderea unor negocieri cu Rusia îi aparține exclusiv președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Sursa citată precizează faptul că liderul de la Kiev nu va fi presat să accepte aceste condiții pe care nu le consideră favorabile.

Volodimir Zelenski | Foto – Mediafax

Nu există consens în rândul europenilor

Nu toți oficialii europeni susțin însă inițierea unor discuții cu Kremlinul în acest moment. O parte dintre aceștia consideră că Vladimir Putin nu a transmis niciun semnal clar că este dispus la negocieri serioase și că prioritatea ar trebui să rămână intensificarea presiunii asupra Rusiei și continuarea sprijinului militar pentru Ucraina.

„Națiunile europene nu ar trebui să fie partea care îi cere lui Putin să discute, ci ar trebui să fie invers, având în vedere dificultățile economice tot mai mari ale Rusiei și ratele lunare uimitoare ale victimelor”, au declarat oficiali europeni pentru Bloomberg.

UE caută o voce comună pentru eventuale negocieri

Sibiectul unor posibile negocieri cu Rusia este discutat tot mai des în capitalele europene. Anterior, Financial Times a relatat că liderii Uniunii Europene analizează scenariul unor contacte directe cu Moscova, în condițiile în care președintele american Donald Trump nu a reușit să obțină progrese semnificative în direcția unui acord.

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat că Europa are nevoie de un reprezentant capabil să vorbească în numele întregului bloc comunitar și să exercite presiuni suplimentare asupra Rusiei.

Potrivit POLITICO, printre numele luate în calcul pentru un eventual rol de mediator se află Angela Merkel, Mario Draghi și Alexander Stubb.

Zelenski vede un rol central pentru Germania, Franța și Marea Britanie

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat anterior că Europa ar putea fi reprezentată în eventualele negocieri de grupul E3, format din Germania, Franța și Regatul Unit.

Liderul ucrainean a menționat că și Turcia sau unele state din nordul Europei ar putea avea un rol în viitoarele discuții privind încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

Recomandarea autorului:

The post Bloomberg: Germania, Franța și Marea Britanie pregătesc un plan pentru a-l aduce pe Putin la negocieri privind războiul din Ucraina first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Miracol pe Everest: un ghid considerat mort a fost găsit în viață după șase zile la peste 7.500 de metri altitudine

Un ghid montan nepalez dat dispărut și considerat mort după o ascensiune pe Everest a fost găsit în viață la șase zile de la dispariție....

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Miracol pe Everest: un ghid considerat mort a fost găsit în viață după șase zile la peste 7.500 de metri altitudine

Un ghid montan nepalez dat dispărut și considerat mort după o ascensiune pe Everest a fost găsit în viață la șase zile de la dispariție. Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a fost descoperit coborând spre Tabăra de Bază, în condiții în care șansele de supraviețuire erau considerate minime.The post Miracol pe Everest: un ghid considerat mort a fost găsit în viață după șase zile la peste 7.500...

Trump califică drept „lipsit de sens” votul Camerei Reprezentanţilor privind puterile sale de război

Donald Trump a respins, joi, votul Camerei Reprezentanţilor menit să-i limiteze puterile de a ataca Iranul fără aprobarea Congresului, afirmând că acesta este „lipsit de sens”, relatează The Guardian.The post Trump califică drept „lipsit de sens” votul Camerei Reprezentanţilor privind puterile sale de război first appeared on Nexta.ro.

Napoli a anunţat oficial plecarea lui Antonio Conte. Tehnicianul este dorit la naţionala Italiei

Vicecampiona italiană Napoli a anunţat oficial, joi, plecarea, după două sezoane, a antrenorului Antonio Conte, care ar urma să fie înlocuit de Massimiliano Allegri, demis de AC Milan.The post Napoli a anunţat oficial plecarea lui Antonio Conte. Tehnicianul este dorit la naţionala Italiei first appeared on Nexta.ro.

Elev din Marea Britanie, sancționat de Rusia pentru că a demascat rețeaua de spălare de bani prin cripto legată de Șor: „O insignă de...

Alexander Browder, un elev de 17 ani din Marea Britanie, a fost sancționat de Moscova după ce a contribuit la dezvăluirea mecanismului folosit de Rusia pentru ocolirea sancțiunilor internaționale prin criptomonede. Este vorba despre rețeaua asociată oligarhului fugar Ilan Șor, relatează Radio Moldova. Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a anunțat pe 3 iunie că The post Elev din Marea Britanie, sancționat de Rusia pentru că a demascat rețeaua...