BNS cere retragerea imediată a noii Legi a salarizării. Sindicatele acuză lipsa de transparență și avertizează asupra unor noi inechități

Sindicaliștii avertizează că, în forma actuală, proiectul nu reprezintă o reformă reală, ci riscă să accentueze dezechilibrele salariale existente și să genereze noi inechități structurale.

BNS: Noua Lege a salarizării nu rezolvă problemele sistemului public

Într-un comunicat de presă transmis miercuri, Blocul Național Sindical critică dur proiectul aflat în dezbatere publică și susține că reforma salarizării a fost construită fără o analiză obiectivă a posturilor și fără date complete privind salariile și beneficiile acordate în sectorul public.

În forma actuală, proiectul nu reprezintă o reformă, ci o reproducere a dezechilibrelor existente, cu riscul de a le accentua și de a genera noi inechități structurale în întregul sector public”, transmite BNS.

Potrivit confederației sindicale, noua lege nu răspunde obiectivelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), respectiv crearea unui sistem de salarizare transparent, echitabil și bazat pe criterii obiective.

Banca Mondială, invocată de sindicate: Sistemul actual este „opac și inechitabil”

Unul dintre principalele argumente invocate de BNS este chiar raportul elaborat de Banca Mondială, consultantul Guvernului pentru reforma salarizării.

Sindicaliștii arată că instituția internațională a constatat lipsa unei metodologii analitice de evaluare a posturilor și existența unor discrepanțe majore în ierarhizarea funcțiilor publice.

Sistemul actual de ierarhizare a posturilor este opac și inechitabil”, se arată în raportul citat de BNS.

Decizia de a continua fără să existe o evaluare analitică reală reduce semnificativ calitatea reformei și golește de conținut exercițiul de consultanță realizat cu sprijin internațional”, susțin reprezentanții BNS.

Lipsa datelor salariale complete, una dintre marile probleme

Blocul Național Sindical avertizează că statul român nu dispune în prezent de o imagine completă și actualizată privind structura salariilor din sistemul public.

Un sistem de salarizare corect și transparent nu poate fi construit fără date complete și actualizate privind încadrarea personalului, salariile efectiv plătite, beneficiile salariale și extra-salariale”, precizează BNS.

Sindicatele acuză lipsa unui dialog social autentic

O altă critică majoră vizează procesul de elaborare a proiectului legislativ.

BNS susține că dezbaterile cu partenerii sociali au fost sporadice și insuficiente, iar sindicatele nu au fost implicate real în construcția noii grile de salarizare.

Procesul de consultare a fost unul fragmentat și insuficient transparent, cu consultări ad-hoc și fără o implicare reală a partenerilor sociali”, afirmă sindicaliștii.

BNS avertizează asupra blocării promovărilor și evoluției în carieră

Confederația sindicală atrage atenția și asupra modului în care sunt construite grilele salariale.

Potrivit BNS, diferențele foarte mici între gradele profesionale și lipsa unor stimulente financiare consistente pentru promovare pot afecta grav motivația angajaților din sectorul public.

Îngrijorări privind mecanismul diferenței salariale tranzitorii

BNS critică și introducerea așa-numitei „diferențe salariale tranzitorii”, menită să compenseze eventualele reduceri salariale rezultate din aplicarea noii legi.

Sindicaliștii susțin că mecanismul este insuficient clar și poate crea situații în care angajații care promovează să piardă anumite drepturi salariale.

Ce solicită Blocul Național Sindical

  •  Emiterea unor dispoziții ferme care să oblige instituțiile publice centrale și locale să comunice în mod transparent Ministerului Muncii pozițiile de încadrare pentru întregul personal bugetar, precum și salariile în plată, cât și întreaga structură acestora (sporuri, bonusuri, stimulente, indemnizații, etc.)

  • Crearea unor grupuri de lucru formate din reprezentanții Ministerului Muncii, ai Ministerului Finanțelor Publice, dar și ai instituțiilor publice și ai partenerilor sociali care să asigure evaluarea situației actuale, precum și evaluarea posibilităților de reformă în vederea reproiectării noului sistem de salarizare.

  • Reluarea demersurilor pentru stabilirea ierarhiei pozițiilor în sectorul public, plecând de la metode analitice, conform indicațiilor furnizate de Banca Mondială.

The post BNS cere retragerea imediată a noii Legi a salarizării. Sindicatele acuză lipsa de transparență și avertizează asupra unor noi inechități first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Carpathian highway progresses faster than expected

The Austrian contractor, PORR, is carrying out several types of work simultaneously. Topsoil is being laid on the embankments, and work is in progress on...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Carpathian highway progresses faster than expected

The Austrian contractor, PORR, is carrying out several types of work simultaneously. Topsoil is being laid on the embankments, and work is in progress on ballast foundations and asphalt mixes on the cut slopes. For the 12 bridges and overpasses along the route, metal guardrails, expansion joints, and asphalt mixtures are being installed. Additionally, elements of the road lighting and Intelligent Transportation Systems (ITS) are also being put in place,...

Carpathian highway progresses faster than expected

The Austrian contractor, PORR, is carrying out several types of work simultaneously. Topsoil is being laid on the embankments, and work is in progress on ballast foundations and asphalt mixes on the cut slopes. For the 12 bridges and overpasses along the route, metal guardrails, expansion joints, and asphalt mixtures are being installed. Additionally, elements of the road lighting and Intelligent Transportation Systems (ITS) are also being put in place,...

Ziua Mondială a Mediului: România ocupă primul loc global în privința responsabilității personale față de reciclarea ambalajelor pentru băuturi și așteaptă același lucru de...

Românii se simt mai personal responsabili pentru reciclare decât oamenii din orice altă țară studiată, potrivit studiului Global Recycling Habits and Attitudes 2025, realizat la cererea Every Can Counts în 16 țări și pe un eșantion de peste 16.000 de respondenți, dintre care 1.013 în România. 71% dintre respondenți consideră că responsabilitatea reciclării dozelor de băuturi le revine în primul rând lor, față de o medie globală de 53%. În...

Ziua Mondială a Mediului: România ocupă primul loc global în privința responsabilității personale față de reciclarea ambalajelor pentru băuturi și așteaptă același lucru de...

Românii se simt mai personal responsabili pentru reciclare decât oamenii din orice altă țară studiată, potrivit studiului Global Recycling Habits and Attitudes 2025, realizat la cererea Every Can Counts în 16 țări și pe un eșantion de peste 16.000 de respondenți, dintre care 1.013 în România. 71% dintre respondenți consideră că responsabilitatea reciclării dozelor de băuturi le revine în primul rând lor, față de o medie globală de 53%. În...

Republica Moldova își consolidează capacitățile instituționale de combatere a amenințărilor hibride, cu sprijinul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova

Cancelaria de Stat, în cooperare cu Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova (EUPM Moldova), organizează astăzi o masă rotundă privind combaterea finanțării ilicite și implementarea măsurilor restrictive internaționale în con...

Markus Wiechel: Moldova trebuie să continue reformele pentru a avansa spre UE

Republica Moldova trebuie să continue reformele democratice și să își consolideze relațiile cu statele europene pentru a avansa pe calea integrării europene. Declarația îi aparține lui Markus Wiechel, deputat suedez și vicepreședintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în cadrul unui interviu pentru IPN. Potrivit oficialului suedez, Republica Moldova a înregistrat progrese importante în ultimii ani, iar acestea trebuie comunicate mai activ partenerilor europeni. În opinia sa, contactele diplomatice și dialogul...

Diana Șoșoacă a mers la „Davosul rus” de la Sankt Petersburg. A apărut alături de fugara Marina Tauber, care este căutată internaţional

Preşedinta S.O.S., eurodeputata Diana Şoşoacă, se află la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit „Davosul rus”, unde a apărut alături de Marina Tauber, fosta vicepreşedintă a partidului desfiinţat „Şor” din Republica Moldova, care este condamnată la 7 ani şi jumătate de închisoare şi este dată în căutare internaţională.The post Diana Șoșoacă a mers la „Davosul rus” de la Sankt Petersburg. A apărut alături de fugara Marina Tauber, care...