Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, Marta Kos

Republica Moldova este pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană și ar putea deschide primul capitol de negocieri chiar de luna aceasta. Declarația a fost făcută de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președinta Maia Sandu, la Chișinău, transmite IPN.

Potrivit oficialei europene, Comisia Europeană consideră că atât Republica Moldova, cât și Ucraina sunt pregătite pentru deschiderea tuturor capitolelor de negociere. „Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membră a UE. Acest lucru va deveni și mai vizibil în momentul în care vom începe deschiderea negocierilor pe capitole. Noi mizăm că sub președinția cipriotă vom putea deschide primul capitol de negocieri pe la mijlocul lunii iunie”, a declarat Marta Kos.

Comisara europeană a remarcat ritmul de implementare a reformelor și a menționat că Moldova a atins o rată de realizare de 93% a măsurilor prevăzute în Planul de creștere al UE. Potrivit acesteia, rezultatul a contribuit la atragerea unor investiții de peste 600 de milioane de euro și la creșterea interesului investitorilor europeni pentru Moldova.

La rândul său, președinta Maia Sandu a declarat că progresele în procesul de aderare sunt însoțite de rezultate economice concrete. Șefa statului a menționat că investițiile anunțate în cadrul Conferinței de Investiții UE–Moldova reprezintă o dovadă a încrederii pe care partenerii externi și mediul de afaceri o au în direcția aleasă de țară.

„Comisia Europeană, Consiliul European și toate statele membre confirmă că Moldova este gata să deschidă negocierile de aderare pe toate grupurile de capitole”, a declarat Maia Sandu. Totodată, șefa statului a salutat pașii întreprinși de președinția cipriotă a Consiliului UE pentru inițierea pregătirilor în vederea deschiderii oficiale a primului grup de capitole de negocieri pentru Moldova și Ucraina. Potrivit Maiei Sandu, acest lucru reprezintă un semn de unitate și determinare, iar Moldova este pregătită pentru următoarea etapă a procesului de aderare.

Președinta a subliniat că investițiile europene și Planul de creștere al UE se transformă deja în proiecte concrete pentru cetățeni, de la infrastructură rutieră și energetică până la dezvoltarea industriei și crearea de noi locuri de muncă. Potrivit acesteia, reformele asumate de autorități, inclusiv cea a justiției și a administrației publice locale, contribuie la consolidarea încrederii investitorilor și la apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

The post Moldova este pregătită pentru deschiderea negocierilor de aderare la UE, Marta Kos appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

ULTIMA ORĂ

Este momentul pe care îl așteptăm cu toții – eurodeputat despre deschiderea negocierilor de aderare

În următoarele zile se va finaliza procesul care va...

Mark Rutte: Înrolarea tinerilor ruși în război este aproape sigur o condamnare la moarte

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avertizat tinerii...

Moldova Pride 2026: marșul tradițional se va desfășura pe 21 iunie

Festivalul Moldova Pride 2026 va fi lansat pe 14...

Circa 42% dintre locurile de muncă vacante din Moldova, în sectorul bugetar

Circa 42% din totalul locurilor de muncă vacante din...

Markus Wiechel: Moldova trebuie să continue reformele pentru a avansa spre UE

Republica Moldova trebuie să continue reformele democratice și să...

Republica Moldova, obligată de CEDO să plătească despăgubiri de 560 de mii de euro unei companii

Curtea Europeană a Drepturilor Omului obligă Republica Moldova să...

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă...

ULTIMA ORĂ

Curtea Constituțională a României a decis că legea pentru implementarea Programului SAFE este constituțională

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea de neconstituționalitate depusă de un grup de 53 de deputați împotriva legii privind implementarea Programului SAFE, destinat...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Curtea Constituțională a României a decis că legea pentru implementarea Programului SAFE este constituțională

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea de neconstituționalitate depusă de un grup de 53 de deputați împotriva legii privind implementarea Programului SAFE, destinat consolidării industriei europene de apărare. Judecătorii constituționali au decis că actul normativ este constituțional în raport cu criticile formulate.The post Curtea Constituțională a României a decis că legea pentru implementarea Programului SAFE este constituțională first appeared on Nexta.ro.

Curtea Constituțională a României a decis că legea pentru implementarea Programului SAFE este constituțională

Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizarea de neconstituționalitate depusă de un grup de 53 de deputați împotriva legii privind implementarea Programului SAFE, destinat consolidării industriei europene de apărare. Judecătorii constituționali au decis că actul normativ este constituțional în raport cu criticile formulate.The post Curtea Constituțională a României a decis că legea pentru implementarea Programului SAFE este constituțională first appeared on Nexta.ro.

Anchetatorii au găsit circa 2 milioane de euro cash în casa lui Cristian Pomohaci. Perchezițiile au durat 14 ore (surse)

Anchetatorii au descoperit aproximativ 2 milioane de euro în numerar ascunși în locuința cântărețului de muzică populară Cristian Pomohaci, potrivit surselor Digi24. Acesta a fost reținut miercuri seară și urmează să afle joi dacă va fi arestat preventiv într-un dosar în care este acuzat de viol asupra unui minor și agresiune sexuală.The post Anchetatorii au găsit circa 2 milioane de euro cash în casa lui Cristian Pomohaci. Perchezițiile au...

Cinemaraton, televiziunea filmului românesc, este partener media al Galei Dincolo de Sublim, dedicată maestrului Victor Rebengiuc

Cinemaraton, singura televiziune dedicată exclusiv filmului românesc și parte a portofoliului Clever Group, este partener media al Galei Dincolo de Sublim, evenimentul extraordinar dedicat unuia dintre cei mai importanți actori ai culturii române, Victor Rebengiuc.The post Cinemaraton, televiziunea filmului românesc, este partener media al Galei Dincolo de Sublim, dedicată maestrului Victor Rebengiuc first appeared on Nexta.ro.

Drumul R3 Chișinău–Hâncești intră în reparație. Va fi modernizat pe o porțiune de 22 km

Aproximativ 22 de kilometri ai drumului național R3 Chișinău – Hâncești – Cimișlia – Basarabeasca – frontiera cu Ucraina vor fi supuși unor lucrări ample de întreținere periodică, după ce Administrația Națională a Drumurilor a &ici...

Drumul R3 Chișinău–Hâncești intră în reparație. Va fi modernizat pe o porțiune de 22 km

Aproximativ 22 de kilometri ai drumului național R3 Chișinău – Hâncești – Cimișlia – Basarabeasca – frontiera cu Ucraina vor fi supuși unor lucrări ample de întreținere periodică, după ce Administrația Națională a Drumurilor a &ici...

Republica Moldova obține finanțare suplimentară pentru conectarea la rețeaua rutieră europeană

Republica Moldova va beneficia de un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), destinat continuării lucrărilor de modernizare a drumului Chișinău–Leușeni și a sectorului II al centuri...