Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României. Candidatul va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului.
Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, conform legislației de peste Prut. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor.
Eugen Tomac este cunoscut ca membru al Parlamentului European din iulie 2019, aflându-se în prezent la al doilea mandat. În legislativul de la Bruxelles, este membru al Comisiei pentru Cultură și Educație, al Comisiei pentru Ocuparea Forței de Muncă, al Comisiei speciale pentru Scutul Democrației Europene, al Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Republica Moldova, precum și al Adunării Parlamentare Euronest.
Tomac a fost numit, la 6 octombrie 2025, consilier onorific al președintelui României, Nicușor Dan, pentru relația cu românii de pretutindeni.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În acest context, el este cunoscut și drept „omul lui Băsescu”. Primele funcții în administrația prezidențială le-a ocupat în timpul mandatului lui Traian Băsescu. A lucrat la Palatul Cotroceni în perioada 2006-2007, pe relația cu românii de pretutindeni, când președinte era Traian Băsescu, iar ulterior a devenit consilier de stat în 2012, tot în administrația acestuia.
Astfel, în 2008 a devenit membru al Partidului Democrat Liberal (PDL), formațiune condusă la acea vreme de Traian Băsescu, deținând și funcția de prim-vicepreședinte al Organizației PDL Diaspora în perioada 2008-2012.
În 19 iulie 2013, a demisionat din partid pentru a se alătura Fundației Mișcarea Populară, care ulterior s-a transformat în Partidul Mișcarea Populară (PMP), formațiune lansată tot de Traian Băsescu.
La rândul său, în 2018, după retragerea lui Traian Băsescu de la conducerea PMP, Eugen Tomac, care ocupa funcția de președinte executiv, a fost ales președinte al partidului. La acel moment, Băsescu declara că va rămâne un „susținător” al PMP.
La alegerile parlamentare din decembrie 2020, PMP a obținut 4,94% din voturi, ratând intrarea în Parlament. În urma acestui rezultat, Eugen Tomac și-a anunțat demisia din funcția de președinte al formațiunii.
Ulterior, Congresul Extraordinar al Partidului Mișcarea Populară l-a reales pe Eugen Tomac în funcția de președinte al partidului, în februarie 2022.
Amintim că, pe 5 mai, Guvernul Bolojan a fost demis după adoptarea moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR. În urma acestui vot, la Palatul Cotroceni au avut loc o serie de consultări formale și informale privind formarea unui nou Executiv.
Articolul Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de premier apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




