Reacția lui Trump, după ce Camera Reprezentanților a votat să-i limiteze puterile militare în Iran. Ce le transmite președintele republicanilor care „l-au trădat“

Președintele american, Donald Trump, a transmis, joi, că rezoluția Camerei Reprezentanților privind limitarea puterilor sale militare în Iran este „lipsită de sens”, acum că administrația sa continuă „negocierile finale” pentru a pune capăt conflictului.

Trump i-a criticat pe democrații care au susținut măsura, numindu-i „Dumocrați”, și i-a atacat pe cei patru republicani care li s-au alăturat, numindu-i „demagogi”.

„Ieri, într-un vot fără niciun sens, Camera Reprezentanților a votat – cu patru republicani necinstiți și toți DUMOCRAȚII – pentru a-mi limita puterile de război, chiar în plină desfășurare a negocierilor finale pentru încheierea războiului cu Republica Islamică Iran. Cine ar face un lucru atât de lipsit de patriotism? Ei știu care este stadiul negocierilor. Democrații sunt animați de „sindromul de aversiune față de Trump”. Ar prefera să vadă țara noastră eșuând decât să-mi ofere încă o victorie, din multe altele pe care le-am obținut. În ceea ce-i privește pe cei patru republicani, asta e cu totul altă poveste – sunt niște demagogi! Ar trebui să le fie rușine.“, a scris Trump pe contul său de Truth Social.

215 congresmeni au votat, miercuri seara, în favoarea rezoluției menite să limiteze puterile de război ale lui Trump, iar 208 au votat împotrivă. Potrivit CNN, deputații republicani Thomas Massie, Brian Fitzpatrick, Tom Barrett și Warren Davidson au trecut de partea opoziției pentru a susține rezoluția.

Rezoluția votată de deputații americani dispune inclusiv retragerea trupelor americane din războiul împotriva Iranului, însă are o semnificație mai ales simbolică, deoarece președintele SUA se poate folosi de dreptul de veto pentru a o bloca.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Camera Reprezentanților din SUA a adoptat o rezoluție care limitează puterile militare ale lui Trump în Iran. Cum au votat republicanii

Trump susține că SUA și Teheranul vor extrage împreună materialul nuclear îngropat în Iran. Care va fi următoarea mișcare a Washingtonului

The post Reacția lui Trump, după ce Camera Reprezentanților a votat să-i limiteze puterile militare în Iran. Ce le transmite președintele republicanilor care „l-au trădat“ first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

José Mourinho dă în judecată Turcia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Antrenorul portughez José Mourinho a intentat un proces împotriva Turciei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), susţinând, printre altele, că i-a fost încălcată libertatea...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

José Mourinho dă în judecată Turcia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Antrenorul portughez José Mourinho a intentat un proces împotriva Turciei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), susţinând, printre altele, că i-a fost încălcată libertatea de exprimare în perioada în care a antrenat echipa turcă Fenerbahçe, relatează AFP.The post José Mourinho dă în judecată Turcia la Curtea Europeană a Drepturilor Omului first appeared on Nexta.ro.

Gautier Capuçon și Lionel Bringuier în două concerte simfonice mult așteptate pe 4 și 5 iunie la Filarmonica George Enescu

În premieră la Filarmonica George Enescu, Gautier Capuçon, unul dintre cei mai importanți ambasadori ai violoncelului în secolul XXI, va interpreta Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră de Saint–Saëns, cu casa închisă, în 4 și 5 iunie. The post Gautier Capuçon și Lionel Bringuier în două concerte simfonice mult așteptate pe 4 și 5 iunie la Filarmonica George Enescu first appeared on Nexta.ro.

Soluții digitale pentru școlile din Republica Moldova: 140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli digitale moderne în fiecare instituție, informează MOLDPRES. Dotările au fost oferite în cadrul programului &bdq...

EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Caz grav în supermarket descoperit de ANAF și Vamă: Cantități foarte mari de legume și fructe aduse din Turcia sunt reetichetate...

Cantități mari de legume și fructe vândute la nivel național într-unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri ca fiind produse românești sunt de fapt importate din Turcia de către o firmă din Ilfov, deținută de oameni de afaceri turci, a concluzionat o investigație a ANAF în colaborare cu Autoritatea Vamală Română (AVR), potrivit informațiilor …The post EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Caz grav în supermarket descoperit de ANAF și Vamă:...

Analiză Storia: Românii se orientează spre chirie, pe fondul creșterii prețurilor la vânzare

Chiriile se mențin la niveluri ridicate în marile orașe din România, ajungând la aproximativ 594 de euro pe lună în București și 570 de euro în Cluj-Napoca. Media națională pe segmentul închirierilor a fost de 503 euro în luna mai 2026, un nivel foarte apropiat atât de aprilie 2026 (505 euro), cât și de luna mai 2025 (500 euro). În același timp, pe segmentul de vânzări, prețurile continuă să...

Analiză Storia: Românii se orientează spre chirie, pe fondul creșterii prețurilor la vânzare

Chiriile se mențin la niveluri ridicate în marile orașe din România, ajungând la aproximativ 594 de euro pe lună în București și 570 de euro în Cluj-Napoca. Media națională pe segmentul închirierilor a fost de 503 euro în luna mai 2026, un nivel foarte apropiat atât de aprilie 2026 (505 euro), cât și de luna mai 2025 (500 euro). În același timp, pe segmentul de vânzări, prețurile continuă să...

Analiză Storia: Românii se orientează spre chirie, cu o medie de 600 de euro în Bucureşti. Oradea şi Craiova, cele mai ieftine oraşe, Cluj-Napoca...

Chiriile se menţin la niveluri ridicate în marile oraşe din România, atingând aproximativ 594 de euro pe lună în Bucureşti şi 570 de euro în Cluj-Napoca, faţă de o medie naţională de 503 euro, în luna mai, un nivel foarte apropiat de aprilie 2026 (505 euro), cât şi raportat la mai 2025 (500 euro).The post Analiză Storia: Românii se orientează spre chirie, cu o medie de 600 de euro...