Serviciile secrete îi cer lui Vucic să-și anuleze plecarea la summitul UE din Muntenegru. Care este motivul și cum răspunde președintele sârb

Agenția de Informații și Securitate a Serbiei (BIA) l-a avertizat pe președintele Aleksandar Vucic să nu se deplaseze, vineri, în Muntenegru pentru un summit cu liderii Uniunii Europene și ai țărilor balcanice. Specialiștii susțin că există „amenințări la adresa securității“ din cauza unui schimb de replici diplomatice între cele două țări, relatează Reuters.

Președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să sosească vineri în orașul de coastă Tivat pentru a se întâlni cu liderii celor șase țări din Balcanii de Vest și a discuta progresele înregistrate în vederea aderării la UE.

Agenția pentru Securitate și Informații din Serbia (BIA) a declarat miercuri seara într-un comunicat că o vizită în Muntenegru reprezintă un risc ridicat pentru securitatea lui Vucic, din cauza „activităților ostile ale serviciilor secrete străine și a prezenței unui clan criminal în această țară”.

„Conform informațiilor noastre operative, Radoje Zvicer, liderul clanului Kavac, se află în prezent în Muntenegru. Contrar tuturor standardelor profesionale și conduitei responsabile, evaluarea de securitate solicitată în repetate rânduri serviciului de securitate al țării gazdă nu ne-a fost furnizată“, a transmis BIA.

Vucic: „Le-am dat cuvântul lui Costa și Ursulei von der Leyen”

Joi, în urma unei întâlniri cu președintele Consiliului European, António Costa, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a confirmat că se va deplasa în Muntenegru pentru summitul UE – Balcanii de Vest, în ciuda avertismentului Agenției de Securitate.

„Am primit raportul scris din partea BIA și l-am citit. Nu am discutat despre acest subiect cu António Costa. Mă voi deplasa acolo, deoarece este foarte important să reprezint Serbia”, a declarat Vučic, răspunzând la întrebările jurnaliștilor după o întâlnire cu președintele Consiliului European, António Costa.

„Trebuie să le spun în față tot ce am de spus. Despre toate acele jocuri în care Serbia este prezentată ca o mică Rusie, iar ei ca niște state baltice nefericite, mereu amenințate de noi. Voi vorbi despre asta acolo, pentru că nu mi-e teamă să spun adevărul”, a declarat Vučić.

Întrebat despre motivele plecării sale, Vučić a răspuns că și-a dat cuvântul față de Ursula von der Leyen și António Costa, iar cuvântul său este mai important decât orice.

Vucic l-a întrerupt pe un jurnalist al RTS care a încercat să-l întrebe despre declarația Ministerului Afacerilor Externe din Muntenegru, potrivit căreia acesta va face tot posibilul pentru a asigura siguranța tuturor oaspeților.

„Nu mă interesează ce spune vreun minister de externe; dacă se poate trece la un alt subiect”, a spus Vucic.

Relațiile dintre Serbia și Muntenegru sunt tensionate din cauza legăturilor Podgorica cu Kosovo, pe care Serbia nu îl recunoaște, precum și a influenței Belgradului asupra problemelor politice interne prin intermediul Bisericii și al partidelor politice afiliate Partidului Progresist Sârb al lui Vučić.

Sursă foto: Facebook/ Aleksandar Vučić

RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Președintele sârb Aleksandar Vučić respinge ideea vizelor pentru cetățenii ruși. Serbia nu va schimba regimul de călătorie cu Rusia

Friedrich Merz ocupă ultimul loc în topul celor mai populari politicieni din Germania. Partidul lui se gândește la alt nume pentru funcția de cancelar

The post Serviciile secrete îi cer lui Vucic să-și anuleze plecarea la summitul UE din Muntenegru. Care este motivul și cum răspunde președintele sârb first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Accident cu două maşini şi un tramvai pe strada Barbu Văcărescu din București. Circulaţie oprită în zonă

Un accident în care au fost implicate două autoturisme şi un tramvai a avut loc joi după-amiază pe strada Barbu Văcărescu din București. Potrivit Societăţii...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Accident cu două maşini şi un tramvai pe strada Barbu Văcărescu din București. Circulaţie oprită în zonă

Un accident în care au fost implicate două autoturisme şi un tramvai a avut loc joi după-amiază pe strada Barbu Văcărescu din București. Potrivit Societăţii de Transport Bucureşti (STB), la această oră circulaţia tramvaielor este oprită din cauză că unul dintre autoturisme a fost proiectat în tramvaiul aflat în mers şi a rămas blocat pe linia acestuia. În urma accidentului, nu au fost înregistrate victime.The post Accident cu două...

Reacția lui Trump după ce Congresul a votat o rezoluție care îl obligă să retragă forțele americane din Iran

Donald Trump a respins, joi, votul Camerei Reprezentanţilor menit să-i limiteze puterile de a ataca Iranul fără aprobarea Congresului, afirmând că acesta este „lipsit de sens”, relatează The Guardian.The post Reacția lui Trump după ce Congresul a votat o rezoluție care îl obligă să retragă forțele americane din Iran first appeared on Nexta.ro.

Un avion Lufthansa s-a prăbușit la Aeroportul din Frankfurt în dreptul unei porți de îmbarcare

Un incident în curs de evaluare s-a petrecut pe aeroportul din Frankfurt, unde un avion al companiei Lufthansa s-a prăbușit brusc cu botul pe sol, după cum arată imaginile de la fața locului, potrivit focus.de.The post Un avion Lufthansa s-a prăbușit la Aeroportul din Frankfurt în dreptul unei porți de îmbarcare first appeared on Nexta.ro.

AUR nu votează noul Guvern. Simion: „Nu are sprijin popular”

George Simion a anunțat că AUR nu va vota noul Executiv, în contextul în care Nicușor Dan este așteptat să desemneze un premier în această seară. Simion susține că va fi „un guvern fără sprijin popular.The post AUR nu votează noul Guvern. Simion: „Nu are sprijin popular” first appeared on Nexta.ro.