Și sindicaliştii de pe Ambulanță ies în stradă. Ce reclamă la noul proiect de lege a salarizării

Seria de proteste la nivel național din aceste zile, care contestă noua lege a salarizării, este completată de ceea ce sindicaliștii numesc cel mai mare protest al serviciilor publice de ambulanţă din Bucureşti. 

Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR) avertizează că declanşarea „celui mai amplu protest din istoria serviciilor publice de ambulanţă” este iminentă.

Ce reclamă sindicaliștii de pe ambulanță

Concret, ampla acţiune de protest va avea loc în Bucureşti. Este un efect al profundelor nemulţumiri ale angajaţilor faţă de noul proiect al Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice. Astfel, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de tăierea sporurilor şi scăderea veniturilor nete. FNSAR reprezintă tot personalul din serviciile publice de ambulanţă.

Sursa foto: Alexandra Pandrea / GÂNDUL

Potrivit FNSAR, proiectul actual de lege intenţionează să reducă semnificativ procentele pentru sporul de tură, sporul pentru zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, sporul de gardă. Precum şi cel pentru condiţii deosebit de periculoase.

În egală măsură, sindicaliştii reclamă scăderea veniturilor nete. Aceștia precizează că noii coeficienţi de salarizare propuşi nu garantează menţinerea veniturilor actuale pentru o mare parte a personalului, în absenţa adoptării majorărilor solicitate de sindicate.

„Decizia finală privind data exactă şi logistica protestului va fi stabilită imediat după finalizarea consultărilor dintre reprezentanţii FNSAR şi Ministerul Sănătăţii”, arată sursa citată.

Sindicaliştii avertizează că, în cazul în care propunerile „legitime” înaintate de federaţie nu vor fi integrate în textul de lege, va fi anunțat calendarul manifestaţiilor.

Un proiect de lege extrem de controversat. BNS cere retragerea sa imediată

Reamintim că noul proiect de lege a salarizării este tot mai contestat, atât de politicieni, cât și de sindicate sau de magistrați. Astfel, joi 4 iunie, Blocul Național Sindical (BNS) a solicitat retragerea imediată a proiectului noii Legi a salarizării. BNS acuză faptul că documentul este „profund viciat conceptual”. Acesta ar fi elaborat fără transparența necesară și inapt să asigure echitate pentru milioane de angajați din sistemul bugetar.

Sindicaliștii avertizează că, în forma actuală, proiectul nu reprezintă o reformă reală. Ci dimpotrivă, riscă să accentueze dezechilibrele salariale existente și să genereze noi inechități structurale.

AUTORUL RECOMANDĂ

Mii de oameni au protestat în toată țara. Medicii la București, grevă la Cugir, sedii ANAF pichetate: ”Respect promis, respect omis”

PROTESTE și greva foamei în serviciile de ambulanță din toată țara / Noua lege a pensiilor, criticată vehement

 

The post Și sindicaliştii de pe Ambulanță ies în stradă. Ce reclamă la noul proiect de lege a salarizării first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

PMB anunță că Ciprian Ciucu are acordul Consiliului General pentru a gestiona preluarea Elcen de la Ministerul Energiei

Primăria Municipiului București anunță bucureștenii că proiectul edilului Ciprian...

Tesla accelerează extinderea serviciului de robotaxiuri complet autonome. Acum acoperă zona metropolitană Austin din Texas

Tesla extinde serviciul de robotaxiuri fără supraveghere umană în...

ULTIMA ORĂ

(video) Ședință la CMC, cu nemulțumiri pe crearea unei instituții publice în domeniul relații interetnice. Zinaida Popa: „Vor să satisfacem poftele lui Ion Ceban”

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) s-a întrunit astăzi, 4 iunie 2026, în ședință. Consilierii au examinat mai multe proiecte de pe agendă, după care au...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

(video) Ședință la CMC, cu nemulțumiri pe crearea unei instituții publice în domeniul relații interetnice. Zinaida Popa: „Vor să satisfacem poftele lui Ion Ceban”

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) s-a întrunit astăzi, 4 iunie 2026, în ședință. Consilierii au examinat mai multe proiecte de pe agendă, după care au stabilit data unei noi întruniri.

(live) Deputații, în ședință. Moldova va lua un credit de 45 mil. € pentru reablitarea celor două sisteme centrale de irigare

Deputații se întrunesc în ședință, la această oră. Pe ordinea de zI figurează 11 proiecte, printre care și cel ce prevede modificarea unor acte normative (salarii minime adecvate). Aleșii vor audia și Raportul anual privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2025. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.

(video) O comisie de anchetă va investiga fraudele telefonice ce au scuturat moldovenii de milioane de lei: Usatîi propune și modificări la lege pentru...

Deputații vor crea o comisie parlamentară de anchetă care va investiga schemele de fraude telefonice care au lăsat, recent, mii de moldoveni fără milioane de lei. Propunerea a venit din partea Partidului Nostru, care a înaintat și inițiative legislative menite să protejeze cetățenii de escroci.

Drumului de mare viteză Bucureşti-Giurgiu așteaptă poziționarea noului pod peste Dunăre. Sunt luate în calcul 16 variante

Varianta finală de traseu pentru Drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu va putea fi confirmată exclusiv după ce va fi stabilită poziţia noului pod peste Dunăre, informează Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR).The post Drumului de mare viteză Bucureşti-Giurgiu așteaptă poziționarea noului pod peste Dunăre. Sunt luate în calcul 16 variante first appeared on Nexta.ro.

Drumului de mare viteză Bucureşti-Giurgiu așteaptă poziționarea noului pod peste Dunăre. Sunt luate în calcul 16 variante

Varianta finală de traseu pentru Drumul de mare viteză Bucureşti-Giurgiu va putea fi confirmată exclusiv după ce va fi stabilită poziţia noului pod peste Dunăre, informează Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR).The post Drumului de mare viteză Bucureşti-Giurgiu așteaptă poziționarea noului pod peste Dunăre. Sunt luate în calcul 16 variante first appeared on Nexta.ro.

PMB anunță că Ciprian Ciucu are acordul Consiliului General pentru a gestiona preluarea Elcen de la Ministerul Energiei

Primăria Municipiului București anunță bucureștenii că proiectul edilului Ciprian Ciucu de a prelua Elcen este la un pas de realizare. Astfel, locuitorii Capitalei vor avea parte de viitoare și necesare investiții de modernizare și de o coordonare a agentului termic.  Consilierii generali au adoptat, joi, cu 43 de voturi “pentru” și o “abținere”, un “Proiect de hotărâre privind mandatarea Primarului General al Municipiului București pentru coordonarea, derularea și implementarea tuturor...

Președinta Maia Sandu: „Toate statele membre ale UE reconfirmă că Republica Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare. Suntem gata pentru pasul următor”

Comisia Europeană, Consiliul European și toate statele membre ale UE reconfirmă că Republica Moldova este pregătită să deschidă negocierile de aderare, pe toate grupurile de capitole. Este un semn de unitate și de hotărâre. Suntem gata pentru pasul următor. Mesaj...