360 lei în minus la pensie, începând cu 1 ianuarie 2027, pentru acești pensionari din România. Cine se încadrează și care e condiția

360 lei în minus la pensie, începând cu 1 ianuarie 2027, pentru acești pensionari din România. Cine se încadrează și care e condiția.

Pensionarii au primit o veste mai puțin plăcută, pe care nu își doreau să o audă. Este vorba declarația lui Mugur Isărescu, scrie Newsweek.

Pensionarii din România au primit o veste deloc dorită, despre care sperau că nu va veni. Mai exact, Mugur Isărescu a declarat că pensiile nu vor crește și că indexarea acestora nu se va întâmpla.

Înainte de a demisiona din funcția de ministru a Muncii, Florin Manole a spus că indexarea pensiilor va avea loc pe 1 ianuarie 2027. Cu toate acestea, Mugur Isărescu a declarat că „Nu ne permitem reducerea TVA şi indexarea pensiilor acum. Sub nicio formă.”

Mai mult decât atât, pensionarii vor pierde la pensie între 130 de lei și chiar 600 de lei dacă nu se dă indexarea

În scenariul luat în calcul, bazat pe o inflație de 10% și o creștere minimă de 2% a salariului mediu brut, un pensionar care în prezent primește 3.000 de lei ar urma să beneficieze de o majorare de 360 de lei.

Astfel, pensia ar crește de la 3.000 de lei la 3.360 de lei. Dacă indexarea nu va fi acordată, pensionarul va pierde această sumă suplimentară pe care ar fi trebuit să o primească lunar începând cu 1 ianuarie 2027.

Recomandările autorului:

După 29 de ani de muncă, un român a depus cerere de pensionare. Ce pensie primește acum – A crezut că este o eroare

Pensionarii români pot pierde 825 lei, de la 1 iulie 2026. Ce trebuie să facă până atunci, pentru a evita acest lucru

The post 360 lei în minus la pensie, începând cu 1 ianuarie 2027, pentru acești pensionari din România. Cine se încadrează și care e condiția first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Zooland.ro – Cel mai deștept câine din lume. Studiu cu peste 1.000 de câini

Un studiu amplu schimbă clasamentul celor mai inteligente rase...

Zooland.ro – Cel mai deștept câine din lume. Studiu cu peste 1.000 de câini

Un studiu amplu schimbă clasamentul celor mai inteligente rase...

Madonna susține un concert-surpriză în Times Square înainte de lansarea noului său album

Madonna este primul artist care a utilizat la capacitate...

Madonna susține un concert-surpriză în Times Square înainte de lansarea noului său album

Madonna este primul artist care a utilizat la capacitate...

Videoclipurile de câteva secunde ar putea avea un efect neașteptat asupra creierului

Cercetarea sugerează că persoanele care urmăresc videoclipuri scurte rețin...

ULTIMA ORĂ

Cheltuielile pentru servicii medicale și medicamente compensate au crescut cu 750 de milioane de lei de la începutul anului curent

Cheltuielile pentru serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale compensate au crescut cu aproximativ 750 de milioane de lei în primele cinci luni ale anului 2026,...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Cheltuielile pentru servicii medicale și medicamente compensate au crescut cu 750 de milioane de lei de la începutul anului curent

Cheltuielile pentru serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale compensate au crescut cu aproximativ 750 de milioane de lei în primele cinci luni ale anului 2026, comunică MOLDPRES. Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM),...

Prăpădul făcut de codul roșu în Ilfov. Apa a intrat în case și a inundat zeci de străzi: „Nu a fost niciodată așa de...

Au fost emise coduri de vreme severă joi, în mai multe localități din județul Ilfov. În unele zone, au căzut până la 40 de litri pe metru pătrat.The post Prăpădul făcut de codul roșu în Ilfov. Apa a intrat în case și a inundat zeci de străzi: „Nu a fost niciodată așa de mare” first appeared on Nexta.ro.

Prăpădul făcut de codul roșu în Ilfov. Apa a intrat în case și a inundat zeci de străzi: „Nu a fost niciodată așa de...

Au fost emise coduri de vreme severă joi, în mai multe localități din județul Ilfov. În unele zone, au căzut până la 40 de litri pe metru pătrat.The post Prăpădul făcut de codul roșu în Ilfov. Apa a intrat în case și a inundat zeci de străzi: „Nu a fost niciodată așa de mare” first appeared on Nexta.ro.

Zooland.ro – Cel mai deștept câine din lume. Studiu cu peste 1.000 de câini

Un studiu amplu schimbă clasamentul celor mai inteligente rase de câini.The post Zooland.ro – Cel mai deștept câine din lume. Studiu cu peste 1.000 de câini first appeared on Nexta.ro.

Zooland.ro – Cel mai deștept câine din lume. Studiu cu peste 1.000 de câini

Un studiu amplu schimbă clasamentul celor mai inteligente rase de câini.The post Zooland.ro – Cel mai deștept câine din lume. Studiu cu peste 1.000 de câini first appeared on Nexta.ro.

Madonna susține un concert-surpriză în Times Square înainte de lansarea noului său album

Madonna este primul artist care a utilizat la capacitate maximă noul spațiu de evenimente „The Square”, o locație integrată într-unul dintre ecranele gigantice din Times Square. Legendara cântăreață a prezentat în premieră mai multe piese de pe viitorul său album „Confessions II”, programat pentru lansare pentru 3 iulie. Concertul de aproximativ 15 minute a debutat cu „I Feel So Free”, urmat de „Bring Your Love” și noua piesă „Love Sensation”. Madonna...