ARBOM continuă sprijinul social în Taraclia: 1 000 de colete alimentare pentru categoriile vulnerabile

Oamenii cu venituri mici din orașul Taraclia vor primi ajutor sub formă de colete cu produse alimentare oferite de mediul de afaceri din Bulgaria. Primele 200 de colete din cele 1 000 planificate au fost deja distribuite beneficiarilor.

Proiectul este realizat de Asociația Obștească „Comunitatea Bulgarilor din Republica Moldova” (BORM), cu sprijinul Asociației pentru Dezvoltarea Comunității Bulgarilor ARBOM și al oamenilor de afaceri din Republica Moldova și Bulgaria.

„Asociația ARBOM continuă să ofere suport categoriilor vulnerabile de populație din comunitatea bulgarilor. Prin intermediul partenerilor noștri din Republica Bulgaria, vom distribui 1 000 de colete cu produse alimentare în orașul Taraclia pentru persoanele care au nevoie stringentă de acest ajutor”, a declarat președintele ARBOM, Plamen Milanov.

Printre beneficiari se numără în principal persoane vârstnice, dar și familii numeroase, unele dintre ele având între patru și 11 copii. Șeful Serviciului comunitar de asistență socială din Taraclia, Ivanna Cafedji, a menționat că acesta este un nou lot de ajutoare venit din Bulgaria în parteneriat cu ARBOM.

„Așa cum ne-au promis partenerii noștri, să ne ofere periodic ajutor sub formă de produse alimentare, în ianuarie am primit un lot important, iar acum am primit o nouă parte din lotul general, care va fi împărțită oamenilor care au nevoie de ajutor din orașul Taraclia”, a spus ea.

Reprezentanții comunității bulgare implicate în proiect susțin că inițiativa are și rolul de a încuraja implicarea mediului de afaceri local în acțiuni sociale.

„Vom arăta un exemplu pentru oamenii de afaceri locali. Haideți să facem ceva împreună”, a declarat Gheorghi Barbarov, președintele BORM.

Beneficiarii s-au bucurat de sprijinul acordat și au menționat că este foarte binevenit.

„Vă mulțumesc foarte mult pentru ajutor, nu este prima dată când îl ajutați pe tatăl meu, care este invalid”, a spus una dintre persoanele care au primit coletul.

„Sunt mamă a patru copii și ne este destul de greu. Vă mulțumesc mult pentru ajutor”, a declarat o altă beneficiară.

Directorul ARBOM, Alexandr Borimecicov a mulțumit Comunității Bulgarilor din Republica Moldova, lui Gheorghi Barbarov, lui Plamen Milanov și omului de afaceri bulgar Dimitar Ganev pentru implicarea constantă în susținerea proiectelor sociale destinate comunității bulgare din Republica Moldova.

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/jpjVvM0ifi0?si=nfEM68sJLt7SFJBF” muted=”false”]

Articolul ARBOM continuă sprijinul social în Taraclia: 1 000 de colete alimentare pentru categoriile vulnerabile apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Noi precizări ale președintelui Dan: Au fost patru drone asupra cărora Ucraina a pierdut controlul. „Toate s-au autodetonat”

Președintele Nicușor Dan a scris, într-o postare pe X, armata ucraineană a pierdut controlul asupra a patru drone, printre ele fiind și cea care a...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Noi precizări ale președintelui Dan: Au fost patru drone asupra cărora Ucraina a pierdut controlul. „Toate s-au autodetonat”

Președintele Nicușor Dan a scris, într-o postare pe X, armata ucraineană a pierdut controlul asupra a patru drone, printre ele fiind și cea care a explodat în Portul Constanța. Toate cele patru drone s-au autodetonat astfel că nu mai există riscuri la adresa cetățenilor români. „Drona marină care a explodat în această dimineață în Portul …The post Noi precizări ale președintelui Dan: Au fost patru drone asupra cărora Ucraina...

Naționala feminină de rugby 7 debutează cu victorie la Campionatul European

Naționala feminină de rugby 7 a Republicii Moldova a debutat cu victorie la Campionatul European din Croația. Echipa condusă de Ion Cebotari a învins reprezentativa României cu scorul de 21-10, transmite IPN. Eseurile selecționatei Moldovei au fost marcate de Nicoleta Meșina, Oxana Bunici și Svetlana Morocica. Următorul meci al tricolorelor e programat azi la ora 19:00 contra reprezentativei Georgiei, iar sâmbătă, naționala feminină va juca împotriva Muntenegrului. În același timp, în...

SelfPay, liderul pieței de Stații de Plată self-service din România, raporteaza rezultate record pentru anul 2025: profit net de 39,5 milioane lei și aproape...

SelfPay marchează cel mai bun an din istoria companiei, cu rezultate financiare și operaționale în creștere accelerată și o consolidare puternică a rolului său în infrastructura financiară locală. Cel mai bun an din istoria companiei În 2025, SelfPay a procesat tranzacții în valoare totală de 7,94 miliarde lei, în creștere cu 19% față de anul …The post SelfPay, liderul pieței de Stații de Plată self-service din România, raporteaza rezultate...

Cum ar fi ajuns drona ucraineană lângă țărmul românesc. Generalul (r) Dorin Toma: „Ar fi fost bruiată de forțele ruse”

Incidentul produs în apropierea litoralului românesc, unde o dronă maritimă ucraineană a ajuns în derivă și s-a autodetonat, ridică noi semne de întrebare privind securitatea la Marea Neagră și capacitatea de monitorizare a unor astfel de amenințări. The post Cum ar fi ajuns drona ucraineană lângă țărmul românesc. Generalul (r) Dorin Toma: „Ar fi fost bruiată de forțele ruse” first appeared on Nexta.ro.

Verdict în cazul furtului Coifului de la Coțofenești. Cei trei inculpați au fost condamnați la câte 47 de luni de închisoare

Un tribunal olandez i-a găsit vinovaţi pe cei trei bărbaţi acuzaţi de furtul Coifului de la Coţofeneşti şi a trei brăţări dacice de aur, obiecte din patrimoniul României împrumutate unui muzeu olandez, transmite vineri AFP.The post Verdict în cazul furtului Coifului de la Coțofenești. Cei trei inculpați au fost condamnați la câte 47 de luni de închisoare first appeared on Nexta.ro.

Macron salută apelul lui Zelenski către Putin: „Acum este momentul” pentru reluarea dialogului cu Moscova

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a salutat vineri inițiativa liderului ucrainean Volodimir Zelenski privind discuțiile cu liderul rus Vladimir Putin. El a spus că este momentul pentru reluarea dialogului cu Moscova, scrie Kyiv Post. Declarațiile lui Macron au fost făcute în cadrul summitului liderilor Uniunii Europene și ai Balcanilor desfășurat în Muntenegru. „Cred că acum depinde de Ucraina și Rusia să stabilească atât un armistițiu, cât și un plan de pace. Europenii...

Lituania devine primul stat NATO care va aloca peste 5% din PIB pentru apărare în 2026

Lituania devine primul stat din Alianța Nord-Atlantică care depășește pragul de 5% din PIB pentru investiții în apărare, conform înțelegerii convenite de liderii NATO anul trecut. Ministerul de Externe de la Vilnius a declarat că țara planifica să aloce bugetului militar pe anul în curs 5,38% din produsul intern brut, o sumă echivalentă cu aproape 4,8 miliarde de euro, transmite IPN. Potrivit ministrului lituanian al apărării, Robertas Kaunas, strategia națională...