Carburanții continuă se se ieftinească și în acest weekend. Prețul benzinei cu cifra octanică 95 va scădea cu 28 de bani pe litru, iar al motorinei standard – cu 16 bani, transmite IPN.
Astfel, în perioada 6-8 iunie, un litru de benzină COR 95 se va comercializa la pompă cu cel mult 29,15 lei, iar un litru de motorină standard – cu cel mult 27,24 lei.
Potrivit Agenției Națională pentru Reglementare în Energetică, ieftinirile sunt determinate de reducerea cotațiilor internaționale Platts la produsele petroliere în contextul unui posibil acord în conflictul dintre Statele Unite și Iran. Autoritatea de reglementare explică faptul că evoluția favorabilă a prețurilor este susținută și de diminuarea riscurilor asociate tranzitului maritim prin strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute mondiale pentru transportul petrolului.
ANRE precizează că, raportat la valorile maxime înregistrate după declanșarea ostilităților în Orientul Mijlociu, prețul motorinei standard a scăzut cu 7,74 lei pe litru, iar în cazul benzinei COR 95, diminuarea constituie 2,25 lei pe litru. Instituția menționează că monitorizează în continuare evoluțiile de pe piețele petroliere internaționale și aplică mecanismul de stabilire a prețurilor maximale pentru principalele produse petroliere standard.
The post Carburanții se ieftinesc în weekend cu până la 28 de bani pe litru appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN




