Chișinăul a devenit, timp de trei zile, centrul discuțiilor despre prevenirea bolilor netransmisibile

Aproximativ 150 de experți din Republica Moldova, Europa și Statele Unite ale Americii s-au reunit la Chișinău pentru a participa la cea de-a IV-a Conferință internațională privind bolile netransmisibile. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 3–5 iunie și a fost dedicat identificării soluțiilor pentru prevenirea unor afecțiuni precum bolile cardiovasculare, diabetul, cancerul și alte maladii cronice.

Participanții au venit din mai multe țări, printre care Elveția, România, Italia, Serbia, Ungaria, Armenia, Georgia, Ucraina și SUA. În cadrul conferinței au fost abordate subiecte legate de promovarea sănătății, dezvoltarea sistemelor moderne de sănătate publică și consolidarea colaborării dintre instituții din diferite domenii.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Angela Paraschiv, a declarat că reducerea numărului de îmbolnăviri nu poate fi realizată doar prin intervenția sistemului medical.

„Reducerea poverii bolilor netransmisibile necesită o abordare care depășește limitele sectorului sănătății. Sănătatea trebuie integrată în toate politicile publice, iar prevenția trebuie susținută prin parteneriate durabile între instituții, autorități locale, comunități și parteneri de dezvoltare”, a afirmat aceasta.

La rândul său, directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Jelamschi, a subliniat importanța informării corecte a populației și a capacității oamenilor de a înțelege informațiile despre sănătate.

„Sănătatea publică trebuie să investească nu doar în servicii și intervenții, ci și în capacitatea oamenilor de a înțelege, evalua și utiliza informația pentru a lua decizii sănătoase”, a declarat Jelamschi.

Organizatorii au menționat că prevenirea bolilor netransmisibile necesită investiții constante în educația pentru sănătate, promovarea unui stil de viață sănătos și cooperarea dintre autorități, instituții medicale, mediul academic și comunități.

Conferința a fost organizată sub egida Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în colaborare cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și mai mulți parteneri internaționali.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Chișinăul a devenit, timp de trei zile, centrul discuțiilor despre prevenirea bolilor netransmisibile apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Volodimir Zelenski anunță un nou schimb de prizonieri: 185 de soldați ucraineni și un civil s-au întors acasă

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri, 5 iunie...

Nicușor Dan a semnat decretul: Eugen Tomac are 10 zile să obțină votul Parlamentului

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri, 5 iunie...

Germania și Franța propun integrarea treptată a țărilor candidate, înainte de aderarea completă la UE

Republica Moldova ar putea fi implicată în activitatea Uniunii...

Suspiciuni de scurgere a subiectelor la examenul de Istorie: Ministerul Educației a inițiat o anchetă

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a inițiat o investigație...

Suspiciuni de scurgere a subiectelor la examenul de Istorie: Ministerul Educației a inițiat o anchetă

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a inițiat o investigație...

ULTIMA ORĂ

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război. Zelenski: Unii erau captivi de patru ani

Rusia şi Ucraina au procedat vineri la un nou schimb de prizonieri de război, câte 185 de fiecare parte, au anunţat Moscova şi Kievul, potrivit...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război. Zelenski: Unii erau captivi de patru ani

Rusia şi Ucraina au procedat vineri la un nou schimb de prizonieri de război, câte 185 de fiecare parte, au anunţat Moscova şi Kievul, potrivit AFP, potrivit Agerpres. The post Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război. Zelenski: Unii erau captivi de patru ani first appeared on Nexta.ro.

Rusia intenționează să lanseze anul viitor propria versiune a sistemului Starlink, al lui Elon Musk

Rusia intenționează să lanseze anul viitor propria versiune, redusă, a sistemului de internet prin satelit Starlink al lui Elon Musk, a declarat vineri Aleksei Șelobkov, directorul general al Iks Holding, compania care dezvoltă acest serviciu, potrivit TVPWorld.The post Rusia intenționează să lanseze anul viitor propria versiune a sistemului Starlink, al lui Elon Musk first appeared on Nexta.ro.

Mausoleul din Parcul Carol își deschide porțile pentru public, la aniversarea de 120 de ani a parcului

„Sărbătorim 120 de ani de Parcul Carol! Mâine este ziua cea mai mare de când Regele Carol l-a inaugurat. Astfel că-ți oferim ceva inedit: să vizitezi Mausoleul! Locul unde, într-o zi obișnuită, nu avem voie nici măcar să urcăm treptele”, notează PMB pe Facebook.  Programul de vizitare și atracțiile Monumentul va fi deschis sâmbătă, între orele 10:00 și 16:00, iar vizitatorii vor putea să viziteze sala centrală și să admire piese...

Armata Chinei anunță că a urmărit o navă de război olandeză prin Strâmtoarea Taiwan

Armata chineză a afirmat vineri că a trimis forțe navale și aeriene pentru a urmări și monitoriza fregata olandeză „De Ruyter”, care tranzita Strâmtoarea Taiwan, informează Reuters. Olanda a transmis că nava de război naviga prin regiune din motive diplomatice, de securitate și economice și că opera în conformitate cu dreptul internațional. Săptămâna trecută, Beijingul …The post Armata Chinei anunță că a urmărit o navă de război olandeză prin...

Vance: ”Henry Nowak a murit așa cum moare o civilizație: abandonat, încătușat de autorități care nu aveau încredere în el și cărora nu le...

JD Vance a intervenit în scandalul din Maria Britanie în care poliția a încătușat un tânăr de 18 ani care era în agonie după ce fusese înjunghiat. ”Henry Nowak a murit…The post Vance: ”Henry Nowak a murit așa cum moare o civilizație: abandonat, încătușat de autorități care nu aveau încredere în el și cărora nu le păsa de el, și acuzat de crime motivate de ură pe care nu le-a...

Zeci de persoane au murit de sete în Sahara, după defectarea camionului în care se aflau. Doar doi oameni au supraviețuit

Cel puţin 49 de persoane au murit de sete într-o zonă izolată a deşertului Sahara, din nordul Nigerului, după ce camionul care le transporta s-a defectat, relatează BBC, preluată de News.ro. Grupul se întorcea din Mali, unde participase la un festival musulman, când a rămas fără apă, blocându-se la peste 80 km vest de Assamaka, …The post Zeci de persoane au murit de sete în Sahara, după defectarea camionului...

LIVE TEXT. Fotbal. Meci amical Republica Moldova – Bulgaria. După 85 de minute, scorul este de 2-2

Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova găzduiește meciul amical cu selecționata Bulgariei pe stadionul Zimbru din Chișinău. Partida a început la ora 20 și este transmisă în direct și în exclusivitate de postul național de televiziune Moldova 1. Vă invităm să urmăriți pe site-ul nostru transmisiunea în format text a acestui meci.