Dan Dungaciu despre drona din Galați: „Nu avem garanția că nu se va repeta”. Avertismente privind escaladarea conflictului

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, a comentat vineri, în emisiunea OFF The Record de la MEDIAFAX, incidentul recent cu drona rusească din Galați, unde a făcut o serie de precizări despre riscurile de securitate din România.

Discuția a pornit de la observațiile făcute în emisiune privind modul în care autoritățile au reacționat și pericolul reprezentat de astfel de incidente, în condițiile în care o dronă a ajuns într-o zonă locuită din țară.

„Ne-a spus Moșteanu, ne-a spus Miruță, ne-a spus toți miniștrii apărării. Păi când vezi că drona intră într-un bloc de locuințe noaptea, ăla nu e pericol iminent?”, a spus jurnalista Sorina Matei.

Dan Dungaciu a susținut că incidentul de la Galați ar fi putut avea consecințe mult mai grave și că nu poate fi tratat ca un caz izolat.

„Eu cred că dacă erau diferențe de câțiva metri, aveam și victime. Și încă o dată, percepția publică este că dacă am scăpat cu Galațiul, aia nu înseamnă că o să scăpăm a doua oră. Pentru că Galațiul a fost o întâmplare, iertați-mă. Acum avem asta. Ce o să mai avem mai încolo? Pentru că, repet, noi suntem într-un mediu în care se escaladează”, a afirmat acesta.

„Totdeauna se escaladează pentru a se dezescalada. De fiecare dată când se anunță, cum s-a întâmplat în cazul Iugoslavii, acordurile de la Dayton, atunci s-a intensificat războiul. De ce? Pentru că în fiecare moment când se anunță o discuție despre pace, accelerează cu tot ce are în dotare ca să poată negocia mai bine în timpul păcii”, a spus Dungaciu.

El a spus că România trebuie să se aștepte la o perioadă mai tensionată din punct de vedere al securității regionale. Riscurile pot crește, a spus Dungaciu.

„Deci noi trebuie să ne așteptăm în acest moment la o escaladare și la o creștere a violenței, inclusiv posibilității ca România să fie indirect implicată în aceste povești. Oamenii când se uită la aceste lucruri și văd că, de fapt, siguranța de unde să vină? Pentru că siguranța politică, nu o simt. Adică singura soluție de siguritate e rugăciunea. Dă, Doamne, să nu pice vreo dronă. Asta nu e soluția de siguritate pentru stat NATO, sau nu a trebuit să fie. Este un stat neutru care oricum nu are nicio capacitate de a se apăra la limită”, a mai declarat el.

„Deci, din punctul ăsta de vedere, faptul că România ajunge la Republică, Moldova, în termeni de apărare, lucrurile sigur că sunt complicate”, a spus acesta.

The post Dan Dungaciu despre drona din Galați: „Nu avem garanția că nu se va repeta”. Avertismente privind escaladarea conflictului first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Eugen Tomac, primit la Palatul Victoria de Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier – surse

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a ajuns vineri după-amiază la...

Ultima zi de cursuri pentru clasa a VIII-a 2026. Pregătirea pentru Evaluarea Națională

Pentru elevii de clasa a VIII-a, ultima zi de...

Prima reacție a Ucrainei după explozia dronei la Constanța: cum a ajuns dispozitivul în apele României

Forțele Navale ale Ucrainei au confirmat că drona maritimă...

Prima reacție a Ucrainei după explozia dronei la Constanța: cum a ajuns dispozitivul în apele României

Forțele Navale ale Ucrainei au confirmat că drona maritimă...

Prima reacție a Ucrainei după explozia dronei la Constanța: cum a ajuns dispozitivul în apele României

Forțele Navale ale Ucrainei au confirmat că drona maritimă...

ULTIMA ORĂ

Eugen Tomac, primit la Palatul Victoria de Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier – surse

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a ajuns vineri după-amiază la Palatul Victoria, unde a avut o discuţie cu premierul interimar, Ilie Bolojan.The post Eugen Tomac, primit...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Eugen Tomac, primit la Palatul Victoria de Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier – surse

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a ajuns vineri după-amiază la Palatul Victoria, unde a avut o discuţie cu premierul interimar, Ilie Bolojan.The post Eugen Tomac, primit la Palatul Victoria de Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier – surse first appeared on Nexta.ro.

Eugen Tomac, primit la Palatul Victoria de Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier – surse

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a ajuns vineri după-amiază la Palatul Victoria, unde a avut o discuţie cu premierul interimar, Ilie Bolojan.The post Eugen Tomac, primit la Palatul Victoria de Ilie Bolojan după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier – surse first appeared on Nexta.ro.

Ultima zi de cursuri pentru clasa a VIII-a 2026. Pregătirea pentru Evaluarea Națională

Pentru elevii de clasa a VIII-a, ultima zi de cursuri din anul școlar 2025-2026 va fi pe 12 iunie. The post Ultima zi de cursuri pentru clasa a VIII-a 2026. Pregătirea pentru Evaluarea Națională first appeared on Nexta.ro.

Fiodor Gagauz consideră că trecerea alegerilor din Autonomia Găgăuză sub controlul CEC contravine legislației

Politicianul Fiodor Gagauz consideră că deciziile de ieri aprobate de Comisia Electorală Centrală privind trecerea alegerilor din Autonomia Găgăuză sub controlul autorităților centrale contravine în mod direct Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei. „Un alt aspect care ridică semne de întrebare este lipsa de transparență a acestui proces. Proiectul nu a fost publicat din timp, nu a fost supus consultărilor publice și nici până acum nu este disponibil pentru...

Prima reacție a Ucrainei după explozia dronei la Constanța: cum a ajuns dispozitivul în apele României

Forțele Navale ale Ucrainei au confirmat că drona maritimă care a ajuns în apropierea coastelor României aparținea armatei ucrainene. Potrivit unui comunicat oficial, dispozitivul a fost afectat de mijloacele de război electronic ale Rusiei în timpul unei misiuni desfășurate în Marea Neagră.The post Prima reacție a Ucrainei după explozia dronei la Constanța: cum a ajuns dispozitivul în apele României first appeared on Nexta.ro.