Deficit de peste 3 miliarde de lei la fondul de pensii. Ce soluții propun autoritățile

Fondul de pensii din Republica Moldova înregistrează un deficit de peste 3 miliarde de lei, însă autoritățile susțin că acesta este în scădere datorită creșterii numărului de persoane angajate și combaterii muncii nedeclarate, transmite IPN.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că una dintre principalele soluții pentru reducerea deficitului este atragerea unui număr mai mare de persoane pe piața muncii.

„Deficitul la fondul de pensii este de peste 3 miliarde de lei. Este un deficit în scădere în ultimii ani, datorită mai multor măsuri pe care le întreprindem. În primul rând, încercăm să aducem mai multă lume pe piața forței de muncă, adică să creștem rata de angajare. Rata de angajare a crescut în ultimii ani de la 50% la 57%, deși în continuare este mică. Noi avem un potențial mare de forță de muncă, sunt oameni care ar putea să lucreze”, a declarat ministra în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV.

Potrivit acesteia, un rol important îl are și combaterea muncii la negru, care permite creșterea contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale.

„În plus, combatem munca nedeclarată. Adică, aducem în sistem mai multe persoane care lucrează pe contracte de muncă formale. Doar anul trecut, prin intermediul Inspecției Muncii, am reușit să depistăm peste 8000 de persoane care lucrau informal și am reușit să le integrăm oficial în sistem. Astfel, creștem vărsările la bugetul asigurărilor sociale”, a explicat Natalia Plugaru.

Datele prezentate anterior de Casa Națională de Asigurări Sociale arată că sistemul de pensii rămâne vulnerabil. Potrivit directoarei CNAS, Elena Țîbîrnă, în prezent un pensionar este susținut, în medie, de doar 1,18 salariați care contribuie la sistemul public de asigurări sociale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Deficit de peste 3 miliarde de lei la fondul de pensii. Ce soluții propun autoritățile apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

MAIA, după ce agricultorii au anunțat pregătiri de proteste ca în UE: Ne dorim soluții care să sprijine fermierii

Deși discuțiile cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA)...

Șoșoacă, la gâtul lui Șor în timpul forumului din Petersburg. Fugarul: Cu viitoarea președintă a României

Diana Șoșoacă a participat la Forumul Economic din Sankt-Petersburg,...

Energia regenerabilă aduce economii de aproape trei miliarde de lei anual pentru Republica Moldova

Producția de energie electrică din surse regenerabile continuă să...

VIDEO Alertă în Portul Constanța: drona maritimă a explodat. A fost activat planul roșu de intervenție

Alertă maximă în Portul Constanța după descoperirea unei drone...

ULTIMA ORĂ

Facebook lansează un asistent AI pentru creatorii de conținut

Meta a anunțat că va pune la dispoziția creatorilor de conținut de pe Facebook un asistent bazat pe inteligența artificială, care-i va ajuta să producă...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Facebook lansează un asistent AI pentru creatorii de conținut

Meta a anunțat că va pune la dispoziția creatorilor de conținut de pe Facebook un asistent bazat pe inteligența artificială, care-i va ajuta să producă conținut și să-și urmărească performanțele.The post Facebook lansează un asistent AI pentru creatorii de conținut first appeared on Nexta.ro.

Arafat: S-a activat planul alb în unitățile sanitare la Spitalul Județean de Urgență Constanța

În contextul dronei care a explodat, vineri, în Portul Constanța, Raed Arafat a declarat că au fost luate măsuri în unitățile sanitare din oraș. A fost activat „planulul alb în unitățile sanitare, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Constanța”, potrivit șefului DSU. Potrivit acestuia, a fost chemat și personal medical suplimentar. „A fost chemat personal medical suplimentar” „Pe lângă persoanele chemate de la domiciliu la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, a fost chemat și personal medical...

Momente de panică. Un adolescent de 14 ani, găsit pe acoperișul unei clădiri, cu picioarele atârnând în gol

Clipe de tensiune pentru trecătorii care au observat un adolescent de doar 14 ani stând pe marginea acoperișului unei Case de Cultură, la zeci de metri înălțime. Băiatul a fost surprins într-o poziție extrem de periculoasă, cu picioarele atârnând în gol, iar martorii s-au temut că tragedia este iminThe post Momente de panică. Un adolescent de 14 ani, găsit pe acoperișul unei clădiri, cu picioarele atârnând în gol first...

Momente de panică. Un adolescent de 14 ani, găsit pe acoperișul unei clădiri, cu picioarele atârnând în gol

Clipe de tensiune pentru trecătorii care au observat un adolescent de doar 14 ani stând pe marginea acoperișului unei Case de Cultură, la zeci de metri înălțime. Băiatul a fost surprins într-o poziție extrem de periculoasă, cu picioarele atârnând în gol, iar martorii s-au temut că tragedia este iminThe post Momente de panică. Un adolescent de 14 ani, găsit pe acoperișul unei clădiri, cu picioarele atârnând în gol first...

Alertă extremă în Constanța și Tulcea. Șeful DSU avertizează după explozia din port: E posibil să existe și alte drone

În Constanța și Tulcea a fost emis mesaj Ro-Alert după explozia unei drone martine în port, iar șeful DSU a explicat într-o conferință de presă că populația a fost avertizată deoarece „este posibil să mai fie și alte drone”.The post Alertă extremă în Constanța și Tulcea. Șeful DSU avertizează după explozia din port: E posibil să existe și alte drone first appeared on Nexta.ro.

Controverse în jurul noilor taxe dorite de Trump: de ce ofensiva tarifară a liderului SUA împotriva muncii forțate nu convinge experții

Amenințarea președintelui Donald Trump de a impune noi taxe vamale partenerilor comerciali pe care SUA îi acuză că nu iau măsuri împotriva muncii forțate nu va contribui prea mult la combaterea sclaviei moderne – și ar putea chiar agrava situația, afirmă experții, grupurile de afaceri și unele organizații pentru drepturile omului. În cea mai recentă ofensivă comercială, administrația Trump a propus taxe suplimentare de 10% sau 12,5% asupra importurilor...

România ar putea încasa până la final de iunie cele 2,62 miliarde de euro din cererea plată patru a PNRR. Cererea de plată parcurge...

România ar putea primi banii din cererea de plată numărul patru din PNRR, în valoare de de 2,62 miliarde de euro, până la finalul lunii iunie. În prezent, potrivit unui anunț al Ministerului Finanțelor, cererea de paltă a mai trecut de un aviz al unui comitet european, procedură care este mai degrabă o formalitate, după ce în luna mai Comisia Europeană (CE) a anunțat că dă undă verde acestei...