Mausoleul din Parcul Carol, deschis pentru public. Programul de vizitare

Cu prilejul împlinirii a 120 de ani de la inaugurarea sa de către Regele Carol I, Parcul Carol își așteaptă vizitatorii în cel mai cunoscut loc al său – mausoleul. Primăria Capitalei a anunțat că monumentul își va deschide ușilor pentru cei interesați.

„Sărbătorim 120 de ani de Parcul Carol! Mâine (n.r. – sâmbătă, 6 iunie) este ziua cea mai mare de când Regele Carol l-a inaugurat. Astfel că-ți oferim ceva inedit: să vizitezi Mausoleul! Locul unde, într-o zi obișnuită, nu avem voie nici măcar să urcăm treptele”, notează pe Facebook Primăria Municipiului București.

Cine a ridicat mausoleul din „Carol”

Monumentul va fi deschis sâmbătă, între orele 10:00 și 16:00, iar vizitatorii vor putea să viziteze sala centrală și să admire piese de o importanță simbolică uriașă. Printre altele, și urna cu pământ adunat de pe mormintele ostașilor necunoscuți. De asemenea, în cele 14 alveole ale complexului vor rula proiecții speciale cu scene din Primul Război Mondial.

Mausoleul tronează în punctul cel mai înalt și mai vizibil al Parcului Carol și este păzit 24 de ore din 24 de militari români. La monument arde neîncetat o flacără, în memoria eroilor căzuți la datorie pentru apărarea patriei.

Parcul Carol a fost amenajat între anii 1900 și 1906 pe Dealul Filaretului și a găzduit Expoziția Generală Română din 1906. Evenimentul a marcat 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului României și 1.800 de ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian.

Pe lângă lacul de agrement, parcul găzduiește monumente precum Mormântul Ostașului Necunoscut, Arenele Romane, Turnul lui Țepeș și Fântâna Cantacuzino.

Mausoleul a fost construit de regimul comunist între 1959 și 1963 cu scopul de a servi drept necropolă pentru liderii de partid. După Revoluție, odată cu mutarea rămășițelor foștilor demnitari comuniști, clădirea a fost reinterpretată ca spațiu de comemorare a eroilor neamului românesc.

„Loc dedicat cinstirii militarilor”

„În 2006, ansamblul a fost consacrat ca Memorialul Eroilor Neamului, devenind un loc dedicat cinstirii militarilor și personalităților care au contribuit la apărarea României”, mai transmit reprezentanții Primăriei.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Stațiunea din România, aflată la doar 3 ore de București, renumită pentru aerul său curat. Nu degeaba i se spunea „Plămânul de oțel al regiunii”

Locul unde se macină aur. Parcul de Mori de Apă „Rudăria”, din Caraș-Severin, unic în Europa

Povestea mânăstirii în care ar fi fost îngropat Vlad ȚEPEȘ, situată la 35 km de București. În anii ’70, arheologii au găsit un schelet fără craniu

Cum a ajuns acest oraș din Austria una dintre cele mai atractive destinații de weekend din Europa. Ce îl face atât de special

The post Mausoleul din Parcul Carol, deschis pentru public. Programul de vizitare first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Constanța 2026: drona rătăcită care a expus frontul nevăzut al Mării Negre

O dronă navală ucraineană, deviată de războiul electronic rusesc,...

Președintele Trump grațiază un congresman condamnat pentru fraudă de sute de mii de dolari

Casa Albă nu a oferit o justificare pentru acest...

EXCLUSIV Amenzi record la bănci pentru ROBOR. Sancțiuni totale de circa 800 milioane euro

Consiliul Concurenței a redactat o propunere pentru amenzi totale...

Zelenski îl acuză pe Putin că refuză pacea: „Rusia alege în continuare războiul”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că refuzul liderului rus...

Argentina – Mii de argentinieni i-au adus un omagiu lui Carlos Solari, artist rock de renume care a murit la vârsta de 77 de...

Câteva mii de argentinieni au comemorat vineri, cu muzică, într-o adunare spontană spectaculoasă la Buenos Aires, memoria lui Carlos Alberto Solari, unul dintre cei mai...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Argentina – Mii de argentinieni i-au adus un omagiu lui Carlos Solari, artist rock de renume care a murit la vârsta de 77 de...

Câteva mii de argentinieni au comemorat vineri, cu muzică, într-o adunare spontană spectaculoasă la Buenos Aires, memoria lui Carlos Alberto Solari, unul dintre cei mai influenţi artişti rock ai ţării sale din ultimii 50 de ani, care a decedat vineri la vârsta de 77 de ani.The post Argentina – Mii de argentinieni i-au adus un omagiu lui Carlos Solari, artist rock de renume care a murit la vârsta de...

Constanța 2026: drona rătăcită care a expus frontul nevăzut al Mării Negre

O dronă navală ucraineană, deviată de războiul electronic rusesc, a pătruns nedetectată în Portul Constanța, expunând vulnerabilități majore ale securității maritime românești și ridicând întrebări despre protecția infrastructurii critice NATO de la Marea Neagră.The post Constanța 2026: drona rătăcită care a expus frontul nevăzut al Mării Negre first appeared on Nexta.ro.

Președintele Trump grațiază un congresman condamnat pentru fraudă de sute de mii de dolari

Casa Albă nu a oferit o justificare pentru acest demers, evidențiind activitatea lui Buyer ca membru al Congresului și judecător militar și punctând că această acțiune a fost făcută pe baza „sfaturilor și recomandărilor” a 52 de actuali și foști membri ai Senatului și ai Camerei Reprezentanților, relatează Reuters.  Stephen Buyer a reprezentat statul Indiana ca republican în Camera Reprezentanților între anii 1993 și 2011, ulterior activând ca consultant corporativ. ...

EXCLUSIV Amenzi record la bănci pentru ROBOR. Sancțiuni totale de circa 800 milioane euro

Consiliul Concurenței a redactat o propunere pentru amenzi totale de circa 800 de milioane de euro care să fie aplicate băncilor care, în trecut, în opinia instituției, ar fi manipulat indicele ROBOR al pieței interbancare, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Citește mai mult la profit.roThe post EXCLUSIV Amenzi record la bănci pentru ROBOR. Sancțiuni totale de circa 800 milioane euro first appeared on Nexta.ro.

Zelenski îl acuză pe Putin că refuză pacea: „Rusia alege în continuare războiul”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că refuzul liderului rus Vladimir Putin de a accepta o întâlnire directă pentru negocieri de pace demonstrează că Moscova nu este pregătită să oprească războiul care durează de peste patru ani. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat dur după ce Vladimir Putin a respins propunerea unei întâlniri față în față menite să deschidă calea către încheierea conflictului dintre cele două țări. Liderul de la Kiev...