Oficial al Forțelor Navale Române rănit de o dronă V-BAT. Acuzații grave la adresa producătorului american Shield AI

Acuzații grave privind probleme de siguranță la dronele V-BAT, livrate inclusiv României, după un incident soldat cu rănirea unui oficial al Forțelor Navale și rămas secret. Compania americană apără performanța dronelor sale. 

Startup-ul american de tehnologie de apărare Shield AI se confruntă cu acuzații grave privind probleme tehnice și de siguranță legate de dronele sale, scrie Profit.ro. Dronele V-BAT sunt furnizate inclusiv României, în baza unui contract de 30 de milioane de dolari. Acuzațiile vin pe fondul unor incidente care s-au soldat inclusiv cu rănirea a doi oficiali navali din SUA și România și au revenit în atenție odată cu explozia dronei de la Constanța.

Mâna unei reprezentante a Forțelor Navale Române a fost prinsă într-o elice

Mâna unei reprezentante a Forțelor Navale Române a fost prinsă într-o elice a unei drone V-BAT pe data de 12 mai, în timpul unui exercițiu de instruire organizat de Shield AI la bordul unei ambarcațiuni aflate în largul coastei Texasului. Accidentul i-a retezat două degete și i-a fracturat un al treilea, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al MApN.

Explozia unei drone ucrainene la Constanța, 4 iunie 2026

Incidentul, care nu a fost relatat anterior, vine în contextul în care Shield AI se luptă să estompeze ani de probleme tehnice legate de siguranță legate de sistemul său V-BAT. Acestea reies din interviurile realizate cu 21 de foști angajați, directori din industrie și investitori, dar și dintr-o plângere depusă de un avertizor de integritate, a unui proces privind un mediu de lucru ostil și a unor prezentări ale companiei analizate de Reuters.

Acum un an, unui oficial al Marinei SUA i-au fost parțial secționate degetele în timpul unui test cu o dronă. Ryan Tseng, directorul Shield AI, anunța atunci că firma sa a întors o pagină nouă. Compania s-a angajat că rezolvă problemele de siguranță prin introducerea unui nou tren de aterizare și a unor autocolante de avertizare amplasate lângă elice.

“Aeronava este, de la un capăt la altul, un aparat radical mai bun”, a declarat Tseng pentru Forbes anul trecut. Acum însă s-a întâmplat același accident.

Dronele V-BAT s-au prăbușit de peste 50 de ori în ultimele 18 luni

Reuters a dovedit că dronele V-BAT s-au prăbușit de peste 50 de ori în ultimele 18 luni, iar mai mulți membri ai personalului, care s-au declarat îngrijorați legat de siguranță, au fost concediați. Mai mult, un avion Cessna cu un angajat Shield AI și copilul său la bord a trebuit să efectueze manevre pentru a evita o coliziune în aer cu o V-BAT.

În egală măsură, Shield AI ar fi ascuns anumite defecte tehnice ale dronei V-BAT, care costă aproximativ 1 milion de dolari, pentru a nu afecta vânzările către armată, arată o plângere a unui avertizor de integritate depusîă în luna mai la Biroul Judecătorilor de Drept Administrativ din cadrul Departamentului Muncii al SUA.

Compania Shield AI neagă orice defecțiuni tehnice ale dronelor sale

Totuși, Shield AI a declarat că are un istoric solid în materie de siguranță și a apărat performanța dronelor sale, motuiând că “accidentele operaționale sunt frecvente” pentru o dronă precum V-BAT.

“V-BAT rămâne una dintre aeronavele VTOL cu cea mai vastă experiență operațională aflate în serviciu astăzi”, a declarat compania, adăugând că drona a acumulat 18.000 de ore de zbor din 2019.

Shield AI a mai explicat că incidentul din 12 mai a fost cauzat de “o încălcare a procedurilor de siguranță stabilite, nu de un defect de produs”.

Reprezentanta Forțelor Navale Române a fost supusă unor operații de reatașare a degetelor

Ministerul român al Apărării a transmis că investighează incidentul și ar fi prematur să se tragă concluzii. Reprezentanta Forțelor Navale Române, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, a fost supusă unor operații de reatașare a degetelor pe 12 și 16 mai la Centrul Medical Universitar din New Orleans.

Însă starea ei s-a deteriorat și a fost transferată la Centrul Medical Militar Național Walter Reed din Maryland, unde se afla încă pe 25 mai, a precizat ministerul într-un comunicat, fără a oferi și alte detalii medicale.

Forțele Navale Române, care au semnat anul trecut un acord de 30 de milioane de dolari cu Shield AI pentru achiziția de drone V-BAT, au precizat că respectivul contract a rămas în vigoare.

Shield AI este una dintre investițiile majore în tehnologie de apărare din Silicon Valley

Shield AI, evaluată la 12,7 miliarde de dolari într-o rundă de finanțare din martie, condusă de JPMorgan și Advent International, a devenit una dintre cele mai mari investiții în tehnologie de apărare din Silicon Valley, poziționându-se ca un furnizor cheie de drone și software autonom pentru rearmarea Pentagonului, în contextul războaielor din Ucraina și Orientul Mijlociu și al tensiunilor cu China, din cauza Taiwanului.

AUTORUL RECOMANDĂ

Ambasadorul SUA în România, la bordul fregatei „Regina Maria” a Marinei Române. Darryl Nirenberg a participat la o demonstrație militară

MAI explică de ce SCOMAR nu a detectat drona care a explodat în Portul Constanța: „A fost proiectat și configurat pentru altfel de ținte”

The post Oficial al Forțelor Navale Române rănit de o dronă V-BAT. Acuzații grave la adresa producătorului american Shield AI first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Bruiaj masiv GPS înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore, înainte de explozia dronei

Zona portului Constanța este una dintre regiunile cele mai...

Google va plăti către SpaceX 920 de milioane de dolari pe lună pentru acces la Colossus

Collosus 1 este cel mai puternic supercomputer al lumii,...

Ce sunt datele mobile și de ce unele aplicații consumă mai mult internet

Datele mobile sunt internetul pe care îl folosești prin...

Vremea în weekend în București. Cod galben de instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare valabilă...

ULTIMA ORĂ

Bruiaj masiv GPS înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore, înainte de explozia dronei

Zona portului Constanța este una dintre regiunile cele mai afectate de bruiaj ori interferențe GPS din Europa, relevă datele GPS Jam, un site care prezintă...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Bruiaj masiv GPS înregistrat în zona portului Constanța în ultimele 24 de ore, înainte de explozia dronei

Zona portului Constanța este una dintre regiunile cele mai afectate de bruiaj ori interferențe GPS din Europa, relevă datele GPS Jam, un site care prezintă zilnic informații din surse deschise (OSINT) referitoare la nivelul bruiajului sau al semnalelor false de localizare, de tip „spoofing”. Sud-estul României, porțiuni din zona Moldovei și întregul litoral românesc de la Marea Neagră se numără printre cele mai afectate regiuni din Europa în privința...

Google va plăti către SpaceX 920 de milioane de dolari pe lună pentru acces la Colossus

Collosus 1 este cel mai puternic supercomputer al lumii, un centru de format din peste jumătate de milion de procesoare, operat de compania lui Elon Musk, SpaceX și aflat în Memphis, SUA. Compania spațială SpaceX a încheiat un acord pentru servicii de putere de calcul, înaintea listării sale istorice la bursă, de data aceasta cu Google. …The post Google va plăti către SpaceX 920 de milioane de dolari pe lună...

Răzvan Lucescu, mesaj după aproape două luni de la moartea tatălui său: „Dacă încă aveți, stați cu părinții voștri!”

Mircea Lucescu s-a stins din viață pe data de 7 aprilie 2026.The post Răzvan Lucescu, mesaj după aproape două luni de la moartea tatălui său: „Dacă încă aveți, stați cu părinții voștri!” first appeared on Nexta.ro.

Zelenski, după ce Putin a respins oferta unei întâlniri directe: „Alege războiul”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că refuzul liderului rus Vladimir Putin de a avea o întrevedere directă demonstrează că Moscova nu este interesată să pună capăt războiului. Într-un mesaj video publicat pe 5 iunie, Zelenski a calificat reacția Kremlinului drept un „răspuns slab”. „Din păcate, partea rusă alege din nou războiul. Toată lumea a The post Zelenski, după ce Putin a respins oferta unei întâlniri directe: „Alege războiul”...

VIDEO. Diana Șoșoacă a ținut un discurs în fața lui Vladimir Putin: ”Vă admirăm”. Reacția președintelui Rusiei

Preşedinta S.O.S., eurodeputata Diana Şoşoacă, a ținut un mic discurs în fața lui Vladimir Putin, la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit „Davosul rus”.The post VIDEO. Diana Șoșoacă a ținut un discurs în fața lui Vladimir Putin: ”Vă admirăm”. Reacția președintelui Rusiei first appeared on Nexta.ro.

VIDEO. Diana Șoșoacă a ținut un discurs în fața lui Vladimir Putin: ”Vă admirăm”. Reacția președintelui Rusiei

Preşedinta S.O.S., eurodeputata Diana Şoşoacă, a ținut un mic discurs în fața lui Vladimir Putin, la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit „Davosul rus”.The post VIDEO. Diana Șoșoacă a ținut un discurs în fața lui Vladimir Putin: ”Vă admirăm”. Reacția președintelui Rusiei first appeared on Nexta.ro.

Ce sunt datele mobile și de ce unele aplicații consumă mai mult internet

Datele mobile sunt internetul pe care îl folosești prin rețeaua operatorului de telefonie, atunci când nu ești conectat la Wi-Fi.The post Ce sunt datele mobile și de ce unele aplicații consumă mai mult internet first appeared on Nexta.ro.