Ploile au făcut ravagii în țară! Până la 16:40, IGSU a intervenit la 15 solicitări

În mai multe localități din Republica Moldova au intervenit angajații IGSU. Astăzi, 6 iunie, până la ora 16:40 au fost înregistrate 15 solicitări în raioanele Drochia, Soroca, Ialoveni, Telenești și Strășeni.

Cele mai multe misiuni au fost desfășurate în satul Gribova, raionul Drochia. Salvatorii au intervenit pentru pomparea apei din mai multe gospodării, case de locuit și beciuri afectate de ploi. Totodată, au fost înregistrate solicitări și pentru deblocarea unor porțiuni de drum afectate de acumulările de apă.

De asemenea, în localitățile Puhoi și Țipala din raionul Ialoveni, echipele de intervenție au fost solicitate pentru lichidarea consecințelor ploilor în locuințe și subsoluri, precum și pentru deblocarea unor sectoare de drum și a unor autoturisme rămase blocate.

Situația este monitorizată în continuare de autorități, iar pompierii și salvatorii intervin pentru a acorda ajutor cetățenilor și pentru gestionarea situațiilor de risc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în mai multe zone din Republica Moldova au fost înregistrate ploi puternice, iar mai multe străzi din Chișinău au fost inundate, în contextul codului galben de instabilitate atmosferică emis astăzi, 6 iunie, pe întreg teritoriul țării.

Pe șoseaua Muncești se înregistrează acumulări de apă, iar circulația rutieră se desfășoară cu dificultate.

Atenție, șoferi! Circulație îngreunată pe șoseaua Muncești din cauza acumulărilor de apă

Articolul Ploile au făcut ravagii în țară! Până la 16:40, IGSU a intervenit la 15 solicitări apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

Vladimir Voronin nu mai este președinte al PCRM. Cine i-a luat locul?

Deputata Diana Caraman a fost aleasă președinta Partidului Comuniștilor...

Atenție, șoferi! Circulație îngreunată pe șoseaua Muncești din cauza acumulărilor de apă

Pe șoseaua Muncești din Chișinău se înregistrează acumulări de...

Schimbare la conducerea PSDE: Vasile Bumacov a fost ales președinte

Fostul ministru al Agriculturii și Industriei de Prelucrare și...

Ion Ceban, la Beijing: Chișinăul își promovează viziunea pentru turism inteligent și sustenabil

Primarul Ion Ceban a reprezentat municipiul Chișinău la Beijing,...

Ion Ceban, la Beijing: Chișinăul își promovează viziunea pentru turism inteligent și sustenabil

Primarul Ion Ceban a reprezentat municipiul Chișinău la Beijing,...

ULTIMA ORĂ

Mirra Andreeva a învins-o pe Maja Chwalinska și a câștigat titlul la Roland Garros

Pe terenul Philippe-Chatrier, jucătoarea de 19 ani a învins-o pe Maja Chwalinska cu 6-3, 6-2, într-un meci care a durat 1 oră și 22 de...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la WTCF Beijing Fragrant Hills Tourism Summit 2026, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate...

Important

Mirra Andreeva a învins-o pe Maja Chwalinska și a câștigat titlul la Roland Garros

Pe terenul Philippe-Chatrier, jucătoarea de 19 ani a învins-o pe Maja Chwalinska cu 6-3, 6-2, într-un meci care a durat 1 oră și 22 de minute. Andreeva a obținut astfel titlul la Roland Garros și a devenit cea mai tânără campioană de la Paris de la Monica Seles, în 1992. „Mi-aș fi dorit să vedeți un meci mai bun astăzi, dar Mirra a fost prea bună pentru mine”, a spus poloneza...

Noua regină de la Roland Garros: Mirra Andreeva a devenit cea mai tânără campioană de pe zgura pariziană

Mirra Andreeva a confirmat statutul de mare speranță a tenisului mondial.The post Noua regină de la Roland Garros: Mirra Andreeva a devenit cea mai tânără campioană de pe zgura pariziană first appeared on Nexta.ro.

Vladimir Putin s-a întâlnit cu fostul cancelar german Gerhard Schröder, pe care-l vrea mediator în negocierile cu Europa

Președintele rus Vladimir Putin a avut o întâlnire tete-a-tete cu fostul cancelar german Gerhard Schröder, cel pe care îl vrea mediator în negocierile cu Europa pentru un acord de pace în Ucraina. Discuția a fost una "bună și prietenoasă", a declarat vineri consilierul Kremlinului Iuri Ușakov, citat de agențiile ruse de presă și adevarul.ro.

Vasile Bănescu, reacție dură după „salutările șerpești” ale lui Putin către ortodocșii din România, transmise prin Diana Șoșoacă

Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și actual membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a reacționat dur și ironic după ce Vladimir Putin a transmis salutări „poporului ortodox român”, prin intermediul Dianei Șoșoacă.The post Vasile Bănescu, reacție dură după „salutările șerpești” ale lui Putin către ortodocșii din România, transmise prin Diana Șoșoacă first appeared on Nexta.ro.

GRAFICE Recesiunea „tehnică” a dispărut din statistici. Erste menține însă estimarea de scădere economică în 2026, pe fondul contracției consumului

Statistica a îndulcit datele privind evoluția economiei românești în ultimele trimestre. Recesiunea „tehnică” de la începutul acestui an a dispărut după rectificare, deși scăderea economiei în termeni anuali rămâne substanțială. Investițiile au contrabalansat o parte din scăderea pronunțată a consumului. Erste menține prognoza de scădere pentru economia României în acest an.The post GRAFICE Recesiunea „tehnică” a dispărut din statistici. Erste menține însă estimarea de scădere economică în 2026, pe...

Bacău: Străzi şi curţi inundate, în urma ploilor torenţiale. Pe un drum din Oneşti, un autoturism a rămas blocat pe carosabilul acoperit cu apă...

Pompierii din Bacău au intervenit, sâmbătă, în mai multe situaţii de urgenţă provocate de ploile torenţiale. A fost nevoie de folosirea motopompelor pentru evacuarea apei acumulate pe drumuri şi în curţi, în mai multe localităţi.The post Bacău: Străzi şi curţi inundate, în urma ploilor torenţiale. Pe un drum din Oneşti, un autoturism a rămas blocat pe carosabilul acoperit cu apă – VIDEO first appeared on Nexta.ro.

Bacău: Străzi şi curţi inundate, în urma ploilor torenţiale. Pe un drum din Oneşti, un autoturism a rămas blocat pe carosabilul acoperit cu apă...

Pompierii din Bacău au intervenit, sâmbătă, în mai multe situaţii de urgenţă provocate de ploile torenţiale. A fost nevoie de folosirea motopompelor pentru evacuarea apei acumulate pe drumuri şi în curţi, în mai multe localităţi.The post Bacău: Străzi şi curţi inundate, în urma ploilor torenţiale. Pe un drum din Oneşti, un autoturism a rămas blocat pe carosabilul acoperit cu apă – VIDEO first appeared on Nexta.ro.