Exerciții NATO: Franța testează tehnologia de luptă bazată pe AI, ca alternativă la sistemul dezvoltat în SUA

Potrivit declarațiilor date de generalul Patrick Justel, șeful adjunct al Statului Major General al Armatei Franceze, noul sistem „Arcadia”, bazat pe AI, este o alternativă a sistemului american „Maven Smart”, dezvoltat de SUA.

„Arcadia este răspunsul nostru la Maven”, a declarat Justel, citat de Defence News. 

Potrivit oficialului militar francez, utilizarea sistemului Maven de către NATO ridică probleme legate de suveranitatea digitală, „așa că se pune întrebarea dacă ar trebui să adoptăm Maven fără rezerve sau dacă ar trebui să căutăm alte soluții”.

Armata franceză a testat deja sistemul „Arcadia”, în România, în cadrul exercițiului militar „Dacian Fall”, dar și „Orion 26” în Franța.

Bazat pe lucrări în cadrul proiectului Artemis.IA

Arcadia se bazează pe lucrările anterioare ale Ministerului Forțelor Armate, realizate în cadrul proiectului Artemis demarat în 2022, care utilizează inteligența artificială pentru a procesa volume uriașe de date din domeniul apărării.

Oficialul militar a precizat că Armata Franceză a dezvoltat scenarii de utilizare pentru Arcadia atât la nivel intern, cât și în colaborare cu partenerii din industrie.

Sistemul francez este conceput ca o alternativă mai rezilientă decât varianta americană, pentru că va fi „extrem de descentralizat”, spre deosebire de un sistem centralizat. Toate posturile de comandă fiind conectate la servere amplasate pe teren într-o arhitectură de rețea de tip mesh, și nu la un cloud centralizat la distanță.

„În primul rând, distribuie datele și, în cazul distrugerii sau al pierderii conexiunii, ne permite să menținem autonomia părții rămase, iar în al doilea rând, este mai ușor de implementat”, a declarat Justel.

Franța va desfășura sistemul Arcadia în cadrul exercițiului de interoperabilitate al NATO „Coalition Warrior” (CWIX), un exercițiu pe teren care va avea loc în Polonia în perioada 8-26 iunie.

Nu este singurul program AI dezvoltat de francezi

În cadrul activităților sale în domeniul inteligenței artificiale aplicate în domeniul comenzii și controlului, Armata Franceză a dezvoltat propriul model lingvistic de mari dimensiuni destinat ofițerilor de stat major.

Programul se numește „Berthier” și are nume inspirat de șeful de stat major al lui Napoleon. Potrivit oficialului militar, sistemul AI este utilizat pentru sintetizarea informațiilor, extragerea datelor operaționale. Scopul său este sprijinirea elaborărilor de planuri de acțiune, însă deciziile finale sunt luate tot de comandanți.

 

The post Exerciții NATO: Franța testează tehnologia de luptă bazată pe AI, ca alternativă la sistemul dezvoltat în SUA first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

FOTO Ciucu negociază pentru 100 de troleibuze și 79 de tramvaie

Primăria Capitalei anunță că va achiziționa, cu fonduri europene,...

Israelul atacă sudul Beirutului la o săptămână după armistițiul Israel – Hezbollah

Agenția națională de știri din Liban, aflată sub controlul...

Donald Trump transmite un mesaj dur Teheranului. Trupele americane rămân pe poziții în Iran

Președintele SUA, Donald Trump, a vorbit despre evoluția conflictului...

Tanczos Barna: Cele mai instabile sunt guvernele care nu au prim-ministru un preşedinte de partid

Tanczos Barna a avertizat, într-o intervenție duminică la Digi24,...

ULTIMA ORĂ

FOTO Ciucu negociază pentru 100 de troleibuze și 79 de tramvaie

Primăria Capitalei anunță că va achiziționa, cu fonduri europene, 100 de troleibuze și 79 de tramvaie noi, prin Programul Regional București-Ilfov 2021–2027.The post FOTO Ciucu...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile lucrează la consolidarea sistemelor de apărare împotriva dronelor și la dezvoltarea capacităților de producere a...

Important

FOTO Ciucu negociază pentru 100 de troleibuze și 79 de tramvaie

Primăria Capitalei anunță că va achiziționa, cu fonduri europene, 100 de troleibuze și 79 de tramvaie noi, prin Programul Regional București-Ilfov 2021–2027.The post FOTO Ciucu negociază pentru 100 de troleibuze și 79 de tramvaie first appeared on Nexta.ro.

Prahova: Incendiu la locomotiva unui marfar care transporta motorină şi se afla în gara din Sinaia. Aceasta a fost îndepărtată de lângă vagoane

Un incendiu fără flacără, dar cu degajare de fum, s-a produs duminică seară, la locomotiva unui tren de marfă care transporta motorină şi care se afla în gara din Sinaia. Locomotiva a fost îndepărtată de lângă vagoane, în urma incidentului nefiind înregistrate victime.The post Prahova: Incendiu la locomotiva unui marfar care transporta motorină şi se afla în gara din Sinaia. Aceasta a fost îndepărtată de lângă vagoane first appeared...

Israelul atacă sudul Beirutului la o săptămână după armistițiul Israel – Hezbollah

Agenția națională de știri din Liban, aflată sub controlul statului, a anunțat că două persoane au fost ucise și 11 rănite. Atacul a lovit o clădire de locuințe, avariind patru dintre cele șapte etaje ale acesteia. În dărâmături a fost găsită o muniție neexplodată, potrivit Associated Press.  Iranul a avertizat că un atac asupra Beirutului ar reaprinde un război pe scară largă în Orientul Mijlociu, chiar în contextul în care...

Reuters: Curtea Supremă a SUA urmează să se pronunțe asupra unor cazuri privind armele de foc și sportivii transgender

Curtea Supremă a SUA se pregătește să emită până la sfârșitul lunii decizii în mai multe dosare importante privind dreptul la arme, sportivii transgender, imigrația și libertatea religioasă. Verdicturile ar putea avea un impact semnificativ asupra legislației americane și a politicilor susținute de administrația Donald Trump, relatează Reuters. Curtea Supremă a SUA: Decizii importante așteptate până la sfârșitul lunii Mandatul actual al Curții Supreme a SUA se apropie de final, iar...

Un bărbat ar fi tras mai multe focuri cu o armă letală în Lupeni, în plină zi. Patru persoane au fost rănite. Atacatorul a...

Un bărbat ar fi tras mai multe focuri cu o armă letală în Lupeni, în plină zi. Patru persoane au fost rănite. Au fost transportate la spital duminică. Polițiștii, echipajele SMURD și alte structuri de intervenție au fost mobilizate de urgență la fața locului. Cauza conflictului este încă necunoscută. Poliția nu a confirmat dacă este vorba de o armă letală, dar imaginile sugerează că ar fi vorba de o...

Donald Trump transmite un mesaj dur Teheranului. Trupele americane rămân pe poziții în Iran

Președintele SUA, Donald Trump, a vorbit despre evoluția conflictului cu Iranul într-un interviu acordat postului NBC, difuzat duminică, în ziua în care războiul a ajuns la 100 de zile. The post Donald Trump transmite un mesaj dur Teheranului. Trupele americane rămân pe poziții în Iran first appeared on Nexta.ro.

Tanczos Barna: Cele mai instabile sunt guvernele care nu au prim-ministru un preşedinte de partid

Tanczos Barna a avertizat, într-o intervenție duminică la Digi24, că un guvern fără susținere politică solidă este instabil și greu de menținut pe termen lung. UDMR nu poate spune în acest moment dacă va vota un eventual Guvern condus de premierul desemnat Eugen Tomac, în condițiile în care formațiunea nu cunoaște încă programul de guvernare și majoritatea parlamentară care ar urma să susțină Executivul. Vicepremierul interimar a adăugat că...