Miruță spune că navele petroliere nu au fost incluse pe lista de sancțiuni UE / SUA când au trecut ultima oară în Portul Constanța

„În ultimele ore au circulat informații potrivit cărora 6 nave petroliere aflate pe listele de sancțiuni ale UE/SUA ar fi operat în portul Constanța. Subiectul este unul serios, e legitim să fie de interes public, dar merită discutat pe baza faptelor, nu a speculațiilor.

Adevărul este unul singur: niciuna dintre cele 6 nave nu se afla pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene sau ale SUA în momentul în care a intrat ori a ieșit din portul Constanța”, a scris Miruță, pe Facebook. 

Acesta a enumerat navele în cauză. Primul petrolier amintit de ministru este DASHAN / MIANZIMU, despre care spune că a trecut ultima dată prin portul Constanța în august 2023 și a fost inclusă pe lista de sancțiuni abia în 2024.

A doua navă este CELINE, iar ultima trecere prin Portul Constanța  a fost în 14.10.2023, iar sancțiunile au fost impuse în octombrie 2025;

Cel de-al treilea petrolier, IRA / BELA, a intrat în portul Constanța la 12.03.2024 și a plecat la 15.03.2024; a fost inclusă pe lista de sancțiuni în 2025, potrivit ministrului. 

Petrolierul CROCO / ARIA, a intrat în portul Constanța în aprilie 2025 și a fost sancționată internațional la 21.05.2025. 

Petrolierul SATNA a intrat în portul Constanța la 12.01.2023, iar sancțiunile au fost impuse în mai 2025. 

Nava PAXMARIS a trecut ultima dată prin portul Constanța la 08.09.2024 și a fost inclusă pe lista de sancțiuni în mai 2025.

Miruță precizează că această cronologie reiese din datele primite de la instituțiile statului.

„O navă nu poate fi acuzată că a încălcat sancțiuni care nu existau la momentul la care a operat într-un port. Faptele și datele contează”, a conhis Minurță. 

 

The post Miruță spune că navele petroliere nu au fost incluse pe lista de sancțiuni UE / SUA când au trecut ultima oară în Portul Constanța first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Decizia organizatorilor Roland-Garros după ce a doua semifinală masculină nu a mai avut loc

Deţinătorii de bilete pentru a doua semifinală de simplu masculin de la Roland-Garros, care nu a avut loc vineri după retragerea în ultimul moment a...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile lucrează la consolidarea sistemelor de apărare împotriva dronelor și la dezvoltarea capacităților de producere a...

Important

Decizia organizatorilor Roland-Garros după ce a doua semifinală masculină nu a mai avut loc

Deţinătorii de bilete pentru a doua semifinală de simplu masculin de la Roland-Garros, care nu a avut loc vineri după retragerea în ultimul moment a lui Matteo Arnaldi, vor avea acces „prioritar” la biletele pentru ediţia din 2027, au anunţat duminică organizatorii turneului de Grand Slam, potrivit News.ro. În semifinala contra compatriotului său Flavio Cobolli …The post Decizia organizatorilor Roland-Garros după ce a doua semifinală masculină nu a mai...

Un proiect USR propune eliminarea adresei contravenientului din procesele-verbale de constatare

Adresa de domiciliu a contravenientului nu ar mai trebui trecută în procesele-verbale de constatare a unei contravenţii, conform unui proiect de lege depus la Senat de parlamentarii USR Sorin Şipoş, Cynthia Păun şi Vlad Şendroiu. Potrivit unui comunicat al USR, citat de Agerpres, propunerea legislativă contribuie la reducerea riscului anulării proceselor-verbale pentru motive pur formale, …The post Un proiect USR propune eliminarea adresei contravenientului din procesele-verbale de constatare first...

FIFA schimbă tot la Campionatul Mondial 2026! Nouă reguli care le vor da bătăi de cap jucătorilor și arbitrilor

Cupa Mondială 2026 se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie.The post FIFA schimbă tot la Campionatul Mondial 2026! Nouă reguli care le vor da bătăi de cap jucătorilor și arbitrilor first appeared on Nexta.ro.

Trump propune ca americanii să devină coproprietari ai giganților inteligenței artificiale

Președintele american Donald Trump a surprins liderii din Silicon Valley după ce și-a exprimat susținerea pentru o idee neconvențională: preluarea de către stat a unor participații în companiile de inteligență artificială, pentru ca cetățenii americani să beneficieze direct de profiturile unei indusThe post Trump propune ca americanii să devină coproprietari ai giganților inteligenței artificiale first appeared on Nexta.ro.

Alba: Un mort şi trei răniţi, după ce un autoturism a derapat şi a căzut într-o râpă, pe marginea unui drum judeţean

Un bărbat a murit şi trei persoane au fost rănite, duminică după amiază, după ce autoturismul, care cirucla pe un drum judeţean din Alba, a derapat şi a căzut într-o râpă.The post Alba: Un mort şi trei răniţi, după ce un autoturism a derapat şi a căzut într-o râpă, pe marginea unui drum judeţean first appeared on Nexta.ro.

Apele Române anunţă că în 7 staţii de monitorizare nivelul precipitaţiilor a depăşit 50 de litri pe metrul pătrat. Pe râul Miletin, în judeţul...

Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) anunţă că în 7 staţii de monitorizare nivelul precipitaţiilor a depăşit 50 de litri pe metrul pătrat. Pe râul Miletin, în judeţul Botoşani, a fost depăşită cota de atenţie. În Prahova, apa din două lacuri de acumulare a fost evacuată controlat. Hidrologii au emis, duminică, noi avertizări cod portcaliu şi cod galben care vizează cursuri de apă din aproximativ jumătate de ţară.The post Apele...

Şofer suspectat că a accidentat mortal un pieton şi a plecat de la locul accidentului, identificat și prins după opt ore

Un şofer suspectat că a accidentat mortal un pieton, după care a plecat de la locul accidentului, fără a anunţa Poliţia, a fost prins după o acţiune care a durat opt ore şi în timpul căreia poliţiştii suceveni au verificat sute de autovehicule şi au vizualizat ore de înregistrări de pe camere de supraveghere. Bărbatul a fost găsit la locuinţa sa, poliţiştii constatând că acesta consumase alcool.The post Şofer...