Reacția MAE la participarea Dianei Șoșoacă la „Davosul rusesc”: Singurătatea agresorului nu se poate ascunde

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a  reacționat la participarea europarlamentarei SOS România, Diana Șoșoacă la „Davosul rusesc”, punctând că întreg demersul ar fi fost doar o încercare a Kremlinului de a-și masca izolarea internațională. 

„Exemplu de manual al propagandei mincinoase”

Oficialul a punctat și că participanții la Forum nu reprezintă în nicio măsură statele lor de proveniență. 

Rusia a încercat să arate că nu este izolată făcând paradă cu cele câteva excepții jenante dintre cei aproape jumătate de miliard de cetățeni europeni. Dar singurătatea agresorului nu se poate ascunde cu invitați care nu vorbesc câtuși de puțin în numele țării lor”, se arată în mesajul publicat pe X de Țărnea. 

Purtătorul de cuvânt a mai precizat că forumul a fost o reuniune de propagandă și că prezența unor figuri europene la eveniment a avut efectul știrbirii reputației lor. 

„În realitate, efectul este contrar celui scontat, forumul devenind exemplu de manual al propagandei mincinoase. Prezența alături de oficiali ruși și oameni de afaceri sub regim de sancțiuni europene a unor cetățeni europeni nu îi validează pe primii și îi descalifică pe ultimii”, se mai arată în mesaj. 

Șoșoacă în Rusia: Nu vrem să ajutăm Ucraina

Reacția oficialului român vine după ce Diana Șoșoacă a participat la Forumul de la Sankt Petersburg, susținând chiar un discurs în fața liderului de la Kremlin, Vladimir Putin. 

„Sunt din România și cred că sunt singura româncă de aici. Aș vrea să vă spun că poporul român nu vă urăște. Poporul român vrea pace cu Rusia. Nu vrem să ajutăm Ucraina. Nu vrem să le dăm bani și arme, dar, din păcate, România este condusă de la Bruxelles”, a afirmat președinta SOS România în fața lui Putin. 

The post Reacția MAE la participarea Dianei Șoșoacă la „Davosul rusesc”: Singurătatea agresorului nu se poate ascunde first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

(foto) Mașina unui șofer din Ialoveni a ajuns într-un șanț, după ce a fost luată de ape: Imagini de la fața locului

Poliția anunță că în localitatea Cărbuna, un automobil a fost luat de ape și aruncat într-un canal de scurgere a apei.

Fiodor Gagauz: Dezvoltarea fotbalului în Găgăuzia este strâns legată de numele lui Fiodor Vlah

Politicianul Fiodor Gagauz a fost prezent la Turneul de Fotbal în memoria lui Fiodor Vlah, unul dintre primii fotbaliști locali acceptați în echipa națională...

Important

(foto) Mașina unui șofer din Ialoveni a ajuns într-un șanț, după ce a fost luată de ape: Imagini de la fața locului

Poliția anunță că în localitatea Cărbuna, un automobil a fost luat de ape și aruncat într-un canal de scurgere a apei.

Alexandru Rogobete, mesaj după moartea unui medic de 30 de ani: Astăzi vorbim, înainte de toate, despre un om

„Ieri, 6 iunie 2026, polițisti din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 1 Poliție au fost sesizati, prin apel 112, în jurul orei 14.45, cu privire la faptul că în grupul sanitar al unei unități spitalicești din Sectorul 1 a fost găsit inconștient un cadru medical. Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, persoana în...

Șoc în lumea științifică și tech: dovezi că Rusia bruiază din spațiu semnalul GPS, ceea ce era imposibil până azi. Drona de la Constanța,...

O rețea de sateliți rusești a bruiat semnalul GPS în Europa și în alte părți de zeci de ori din 2019 și până acum, potrivit unui nou studiu și informațiilor dintr-un raport al Forțelor Aeriene ale SUA care a ajuns în presa americană. Alertată de SUA, UE lucrează la un sistem menit să „detecteze și …The post Șoc în lumea științifică și tech: dovezi că Rusia bruiază din spațiu...

OpenAI pregătește cea mai mare schimbare pentru ChatGPT. Platforma ar putea deveni o „super aplicație” cu agenți AI și servicii integrate

OpenAI lucrează la una dintre cele mai ambițioase transformări de până acum pentru ChatGPT, compania intenționând să îl dezvolte într-o „super aplicație”.The post OpenAI pregătește cea mai mare schimbare pentru ChatGPT. Platforma ar putea deveni o „super aplicație” cu agenți AI și servicii integrate first appeared on Nexta.ro.

Meseriile viitorului în era AI: un laureat Nobel dezvăluie domeniile care vor domina piața muncii și spre care tinerii trebuie să se îndrepte

Laureatul Premiului Nobel pentru Chimie, Dan Shechtman, consideră că, în era inteligenței artificiale, avantajul decisiv pe piața muncii va aparține oamenilor creativi, capabili să gândească inovator și să se adapteze rapid schimbărilor tehnologice.The post Meseriile viitorului în era AI: un laureat Nobel dezvăluie domeniile care vor domina piața muncii și spre care tinerii trebuie să se îndrepte first appeared on Nexta.ro.

Țesutul manual și tradițiile populare, promovate la festivalul iProsop

Fenomenele meteorologice extreme au influențat desfășurarea Festivalului iProsop din satul Selemet, raionul Cimișlia, unul dintre cele mai reprezentative evenimente culturale dedicate tradițiilor și patrimoniului popular din sudul Republicii Moldova. Din cauza ploilor abundente, organizatorii au mutat programul în incinta Casei de Cultură din localitate, transmite IPN. Festivalul a reunit interpreți, ansambluri folclorice și colective artistice atât din Republica Moldova, cât și din țările vecine. Participanții au celebrat tradițiile locale și...

Tehnica japoneză milenară care te ajută să ai mereu o casă curată și ordonată

Puțini știu însă că în Japonia există o tehnică ce combină perfect curățenia, organizarea și reflecția personală. Este vorba despre Oosouji, cunoscută drept „marea curățenie”, notează 20minutos. Este o metodă care, în mod tradițional, se face la începutul anului, dar ale cărei principii pot fi aplicate în orice moment. Tocmai de aceea devine un instrument eficient pentru a menține casa impecabilă. Cum funcționează Oosouji Una dintre marile diferențe față de curățenia obișnuită este...