Semnalul pe care orice șofer ar trebui să-l știe: ce înseamnă dacă găsești o cască moto pe marginea drumului

O cască de motocicletă lăsată pe asfalt nu este un simplu obiect uitat și nici un gest de salut între motocicliști, scrie Mediafax. În comunitatea moto, aceasta reprezintă un semnal internațional de ajutor, folosit de riderii care se confruntă cu probleme tehnice, medicale sau au rămas fără combustibil.

Mesajul a fost reamintit recent de comunitatea „Bikers In Romania”.

Aceasta atrage atenția că mulți participanți la trafic nu cunosc această regulă nescrisă și trec mai departe fără să oprească.

Ce înseamnă casca lăsată pe drum

Astfel, potrivit codului nescris respectat de motocicliști în multe țări, o cască așezată pe carosabil sau pe marginea drumului indică faptul că riderul se află într-o situație dificilă și solicită sprijin. Problemele pot varia de la o pană sau o defecțiune mecanică până la o urgență medicală ori lipsa combustibilului.

În astfel de situații, ceilalți motocicliști sunt încurajați să oprească și să verifice dacă persoana are nevoie de ajutor.

Reprezentanții comunității moto subliniază că solidaritatea dintre motocicliști nu se rezumă la salutul tradițional cu două degete, ci se manifestă mai ales atunci când un coleg de drum se află în dificultate.

„Casca pe sol = urgență. Nu este un element de decor. Este semnalul internațional că motociclistul are o problemă tehnică, medicală sau a rămas fără combustibil”, transmit membrii comunității.

Ce trebuie să faci în asemenea situații

Dacă vedeți un motociclist oprit pe marginea drumului și casca acestuia este așezată pe asfalt, recomandarea este să reduceți viteza, să opriți în condiții de siguranță și să întrebați dacă persoana are nevoie de ajutor.

Chiar și un simplu apel la serviciile de asistență sau la numărul de urgență 112 poate face diferența în anumite situații.

Comunitățile de motocicliști amintesc că orice rider poate ajunge, la un moment dat, într-o situație similară. Din acest motiv, respectarea acestui semnal și oferirea de ajutor reprezintă una dintre cele mai importante reguli nescrise ale mersului pe motocicletă.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Profesorii mileniali își dau demisia în masă fiindcă nu fac față comportamentului elevilor din generația Alpha, din cauza dependenței de smartphone-uri

The post Semnalul pe care orice șofer ar trebui să-l știe: ce înseamnă dacă găsești o cască moto pe marginea drumului first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Joe Biden va trăi cu cancer în stadiul 4 până la finalul vieții, susține soția lui

Fosta primă doamnă a SUA, Jill Biden, a oferit sâmbătă o actualizare privind starea de sănătate a fostului președinte Joe Biden, spunând că, deși în...

Fiodor Gagauz: Dezvoltarea fotbalului în Găgăuzia este strâns legată de numele lui Fiodor Vlah

Politicianul Fiodor Gagauz a fost prezent la Turneul de Fotbal în memoria lui Fiodor Vlah, unul dintre primii fotbaliști locali acceptați în echipa națională...

Important

Joe Biden va trăi cu cancer în stadiul 4 până la finalul vieții, susține soția lui

Fosta primă doamnă a SUA, Jill Biden, a oferit sâmbătă o actualizare privind starea de sănătate a fostului președinte Joe Biden, spunând că, deși în vârstă de 83 de ani va trăi cu cancer pentru tot restul vieții.     The post Joe Biden va trăi cu cancer în stadiul 4 până la finalul vieții, susține soția lui first appeared on HotNews.md.

Șeful Pentagonului avertizează că Europa este „invadată de ideologii periculoase” într-un discurs susținut la comemorarea Debarcării din Normandia

Secretarul american de Război, Pete Hegseth, a folosit ceremonia de comemorare a Debarcării din Normandia pentru a avertiza asupra a ceea ce a numit o invazie a „ideologiilor periculoase” în Europa și pentru a îndemna statele europene să adopte măsuri mai ferme în privința imigrației.The post Șeful Pentagonului avertizează că Europa este „invadată de ideologii periculoase” într-un discurs susținut la comemorarea Debarcării din Normandia first appeared on Nexta.ro.

Noi alerte de la ANM: jumătate din ţară, sub cod galben. Ploi, vijelii și grindină: „În mai puțin de o oră pot cădea 50...

Jumătate din țară intră de duminică la prânz sub atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, cu ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. „Cantități de 40–50 l/mp în mai puțin de o oră înseamnă jumătate dintr-o lună de ploi”, a precizat Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie. De luni, aria fenomenelor se restrânge semnificativ, însă meteorologii avertizează că episoadele de vreme severă vor continua...

FOTO & VIDEO, nunta anului în showbiz. Dua Lipa și Callum Turner le-au dat bani italienilor, să uite neplăcerile provocate

Dua Lipa și Callum Turner au plătit 11.508 dolari locuitorilor nemulțumiți din Palermo, care s-au supărat din cauza neplăcerilor provocate de nunta lor grandioasă.The post FOTO & VIDEO, nunta anului în showbiz. Dua Lipa și Callum Turner le-au dat bani italienilor, să uite neplăcerile provocate first appeared on Nexta.ro.