„Amendă istorică de peste 700 de milioane de euro pentru marile bănci din România, pentru că s-au coordonat și au făcut, practic, un fel de cartel pentru a manipula rata ROBOR. Bravo, Consiliul Concurenței!”, a scris senatoarea independentă, într-o postare publicată pe Facebook.
Potrivit senatoarei, episodul este „o palmă zdravănă pentru toți cei care încă mai cred, cu o naivitate aproape religioasă, că piața liberă se autoreglează singură și că statul nu ar trebui să intervină niciodată”.
Stoiciu afirmă că, „marile corporații tind să «se regleze» în detrimentul clientului”.
„ROBOR mai mare înseamnă că toți am plătit rate mai mari la bănci, doar pentru că ele au avut forța de a fenta concurența”, explică senatoarea.
„Lăcomia și dorința de profit rapid bat adesea fair-play-ul economic. Fără instituții ale statului care să fie puternice, independente și profesioniste, conceptul de «piață liberă» rămâne doar un mit”, conchide Stoiciu.
Reamintim că duminică, Consiliul Concurenței a anunțat că a amendat 10 bănci cu peste 710 milioane de euro, pentru încălcarea Legii Concurenței și Tratatului privind funcționarea UE, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire ROBOR.
Stoiciu este fosta senatoare PSD care și-a dat demisia în urma deciziei PSD de a iniția o moțiune de cenzură cu AUR. Ea a refuzat să semneze moțiunea de cenzură comună, anunțându-și apoi demisia pe rețelele sociale.
The post Stoiciu, despre amenda uriașă dată de Consiliul Concurenței: Fără instituții puternice „piața liberă” rămâne un mit first appeared on Nexta.ro.
MAI MULT NEXTA.RO





