22 de cazuri de escrocherii telefonice au fost înregistrate de Poliție în perioada 5-7 iunie, prejudiciul total depășind trei milioane de lei. Pe de altă parte, 465 de tentative de fraudă au fost dejucate datorită vigilenței cetățenilor, transmite IPN.
Potrivit Poliției, în șase cazuri, victimele au fost convinse de escroci să contracteze credite bancare, după care să transfere banii în conturile indicate de infractori. Cel mai grav caz a fost înregistrat în municipiul Chișinău, unde o femeie de 77 de ani a rămas fără 923 de mii de lei. Aceasta a fost contactată de persoane necunoscute care s-au prezentat drept angajați ai unor instituții oficiale. Sub pretextul înlocuirii contorului electric, escrocii au determinat-o să transfere banii, care ulterior au fost ridicați prin intermediul unor curieri.
Poliția precizează că metoda cea mai răspândită este cea prin care infractorii se prezintă drept reprezentanți ai Băncii Naționale a Moldovei sau ai unor instituții bancare și solicită transferuri de bani ori contractarea unor credite. Totodată, datele Poliției arată că persoanele cu vârsta de peste 55 de ani continuă să fie categoria cea mai expusă riscului de a deveni victimă a acestor escrocherii.
În context, Poliția îndeamnă cetățenii să manifeste prudență sporită, să nu transmită bani persoanelor necunoscute, să evite accesarea linkurilor suspecte și să verifice informațiile primite prin telefon sau mesaje. Oamenii sunt încurajați să sesizeze imediat autoritățile în cazul unor tentative de fraudă.
The post 22 de persoane au fost înșelate de escroci în weekend appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN





