Andrei Marga: Nicușor Dan încalcă la greu Constituția

Fostul ministru de Externe Andrei Marga, a fost invitat al jurnalistului Ionuț Cristache în emisiunea Ai Aflat! de luni și rugat să comenteze „în contextul unor vremuri cum nu am trăit”. În opinia lui Andrei Marga, președintele țării încalcă grav Constituția.

Andrei Marga apreciază că nu este democratic și nici sănătos „să-i dai puterea unui singur om, indiferent de promisiunile lui”. Invitatul a mărturisit că a vizitat recent diferite regiuni din țară, peste tot gradul de nemulțumire al românilor fiind la cote maxime. Context care face cu atât mai îngrijorătoare aplecarea lui Nicușor Dan spre mai multă putere, prin instituirea unui guvern al său, prin desemnarea lui Eugen Tomac ca premier. 

Încălcarea legalității se vede că e mai demult și continuă

În opinia fostului ministru de Externe, dar și al Educației, președintele încalcă grav Constituția și a argumentat de ce vede astfel lucrurile. Primul argument este acela că președintele trebuie să dea funcția de premier partidului cu cea mai mare reprezentativitate.

Andrei Marga: Încălcarea Constituției, încălcarea legalității, prin ce am spus, se vede că e mai demult. Iar ea continuă, pentru că se continuă încălcarea Constituției. Și acum, dacă intrăm direct în subiectul cum se formează Guvernul, păi președintele încalcă din greu Constituția. Constituția știm bine ce prevede. Prevede ca președintele să vadă care-i geografia partidelor și dă funcția de prim-ministru partidului cel mai mare. După aceea, dacă acela nu reușește să ia următorul, și mai departe, până se creează o majoritate. Ori la noi vorba a dumneavoastră. 

Ionuț Cristache: El a interpretat Constituția în sens contrar. S-a angajat el să facă majorități la cotroceni când nu era rolul lui. 

Această manieră de a gândi un stat vine din anii 33 încoace

Andrei Marga: Trebuie să o spunem cu toată franchețea și cu toată răspunderea. Această manieră de a gândi un stat vine din anii 33 încoace, ca să fim clari. Nu din România vine, din nefericire. Dar el nu îmi dau seama… A spus clar. Și eu împărtășesc această idee, el nu are pregătire științifică, el nu are pregătire culturală, el nu are pregătire civică. N-are pregătire în lărgime pentru a conduce o țară. Se vede bine. S-a văzut și în această…

Ionuț Cristache: Dar are ceva. Are un apetit pentru abuz. Pentru că orice lucru pe care nu îl înțelege îl deformează. Uitați-vă la ce face cu Constituția. Uitați-vă la ce face cu Parlamentul.

Vizionați integral emisiunea:

AUTORUL RECOMANDĂ

Ionuț Cristache: Suntem la câteva zile distanță și îi dăm toată puterea lui Nicușor Dan

Toni Neacșu, despre respectarea legilor de către politicienii romani: „Constituția noastră este zilnic pusă între paranteze”

The post Andrei Marga: Nicușor Dan încalcă la greu Constituția first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Victoria Furtună propune crearea unei Zone Libere de Diplomație Economică în Republica Moldova – punte între piețe și regiuni

Lidera partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a anunțat o nouă inițiativă economică - crearea în Republica Moldova a unei Zone Libere de Diplomație Economică (Free...

Partidul Nostru mizează pe consens în Parlament pentru susținerea proiectului care vizează renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la armata pe bază de...

Partidul Nostru mizează pe atingerea unui consens politic în Parlament pentru susținerea inițiativei legislative care vizează renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la...

Important

Victoria Furtună propune crearea unei Zone Libere de Diplomație Economică în Republica Moldova – punte între piețe și regiuni

Lidera partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a anunțat o nouă inițiativă economică - crearea în Republica Moldova a unei Zone Libere de Diplomație Economică (Free Economic Diplomacy Zone), concept elaborat în urma unor consultări internaționale desfășurate în Italia, Elveția, Franța, Germania și Rusia. Potrivit politicienei, ideea a apărut în contextul transformărilor majore prin care trece economia mondială, marcată de sancțiuni, tensiuni geopolitice, dificultăți în comerțul internațional și diminuarea încrederii între...

Nintendo a fost amendată cu 35 de milioane de euro pentru un defect la una dintre console

Gigantul japonez Nintendo a primit, luni, o amendă de 35 de milioane de euro, în urma unui defect la una din console, relatează Le Figaro. Eroarea ar putea face ca anumite jocuri de pe consola Nintendo Switch să fie imposibil de jucat. Defecțiunea este cunoscută în rândul pasionaților de jocuri video, fiind o problemă persistentă. Direcția Generală pentru Politica în Concurență, Consumatori și Combaterea Fraudelor (DGCCRF) din Franța a amendat compania pentru...

Negocieri pentru formarea noului Guvern. Eugen Tomac, după discuțiile cu PNL: „Timpul ne presează” / Guvernul pe care îl va propune Tomac, format din...

UPDATE: Premierul desemnat a ajuns la sediul PSD Premierul desemnat, Eugen Tomac, a ajuns la ora 17.00 la sediul PSD. El va purta discuții cu liderii social-democrați, pentru a-și asugura o majoritate cu guvernul pe care îl va forma. UPDATE: Eugen Tomac, după discuțiile cu liderii USR: Am încredere, țara are nevoie de guvern Țara are nevoie de guvern, spune premierul desemnat Eugen Tomac, după discuțile avute cu liderii USR, luni, de...