Ce crede Eugen Tomac despre legea salarizării după ce a discutat „câteva ore” cu ministrul Dragoș Pîslaru

Premierul desemnat Eugen Tomac a criticat, într-un interviu la Antena 3 CNN, modul în care a fost concepută și comunicată legea salarizării unitare, afirmând că nemulțumirile apărute în rândul angajaților din sectorul public sunt rezultatul amânărilor repetate și al lipsei unei explicații clare privind obiectivele reformei.

Legea salarizării, „o problemă serioasă”

Tomac a declarat că nu este de acord cu situația în care doar anumite categorii de bugetari beneficiază de majorări salariale, în timp ce salariile altor angajați din sistemul public rămân înghețate.

„Da, este o problemă serioasă, însă indiscutabil că nu sunt de acord cu această formulă de a crește doar unor categorii (salariile n.r) și cea mai mare parte a persoanelor angajate în instituțiile publice să le stagneze în continuare salariile. 

Această lege a fost amânată ani la rând din rațiuni fie de pandemie, fie electorale și acum am ajuns sub această presiune, dacă nu adoptăm o lege, care nu mărește salariile, ci avea misiunea de a echilibra între diferite categorii grilele de salarizare. Nu a fost făcută bine, nu a fost explicată pentru că noi nu trebuia să ajungem în situația în care azi oamenii sunt nemulțumiți”, a declarat Tomac.

El a mărturisit că a discutat cu ministrul Dragoș Pîslaru „chiar câteva ore”.

„De două ori ne-am întâlnit. Am discutat inclusiv cu partidele politice cu care m-am întâlnit azi. Îmi doresc să găsim compromisul necesar pentru a merge înainte. Nu sunt dispus să lăsăm pe cineva în urmă sau să nedreptățim”, a precizat Tomac.

Tomac mizează pe discuțiile de marți să formeze o majoritate

Tomac a susținut că România, în momentul de față, „are nevoie de un guvern”.

„Eu sper, ca inclusiv în discuțiile de mâine, să reușesc să conving o majoritate să îmi acorde încrederea mie și cabinetului pe care îl voi prezenta. Lucrurile trebuie privite cu realism.

Mă bazez pe partidele care și-au asumat că își doresc ca România să meargă înainte, să nu rămână o țară izolată, subfinanțată și fără perspectivă”, a spus Tomac la Antena 3 CNN.

Premierul desemnat adaugă că speră să găsească înțelegere dincolo de disputa politică pentru că „avem niște termene care ne presează”. A precizat că va discuta cu fiecare parlamentar dispus să susțină „obiectivele pe care le promovează”. Eugen Tomac a spus că a dormit „3-4 ore pe noapte” de la momentul în care a fost nominalizat pentru funcția de premier de către Președintele Nicușor Dan.

The post Ce crede Eugen Tomac despre legea salarizării după ce a discutat „câteva ore” cu ministrul Dragoș Pîslaru first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Scena explicită din cel mai popular film de acum de pe Netflix, cu Jennifer Lopez, care i-a „traumatizat” pe spectatori

Noua comedie romantică difuzată de aplicația de streaming Netflix,...

ULTIMA ORĂ

Cum îi caracterizează Eugen Tomac pe liderii politici / Despre Nicuşor Dan: Un preşedinte care va scrie istorie pentru ţară / Ce spune despre...

Premierul desemnat Eugen Tomac a afirmat, luni seară, că Nicuşor Dan este ”un preşedinte care va scrie istorie pentru ţară”. În timp ce despre Ilie...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Cum îi caracterizează Eugen Tomac pe liderii politici / Despre Nicuşor Dan: Un preşedinte care va scrie istorie pentru ţară / Ce spune despre...

Premierul desemnat Eugen Tomac a afirmat, luni seară, că Nicuşor Dan este ”un preşedinte care va scrie istorie pentru ţară”. În timp ce despre Ilie Bolojan a spus doar că este ”un om politic cu multă experienţă”, despre Sorin Grindeanu a afirmat că este ”un om politic destul de dispus să facă lucruri importante pentru ca ţara să meargă înainte”.The post Cum îi caracterizează Eugen Tomac pe liderii politici...

Echipa cu care Eugen Tomac vrea să obțină votul Parlamentului. Cine sunt miniștrii și cei trei vicepremieri

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a prezentat echipa cu care vrea să se prezinte în fața Parlamentului. Cabinetul pe care îl propune va avea trei vicepremieri: unul pentru Digitalizare, unul pentru Educaţie şi altul pentru Economie.The post Echipa cu care Eugen Tomac vrea să obțină votul Parlamentului. Cine sunt miniștrii și cei trei vicepremieri first appeared on Nexta.ro.

Echipa cu care Eugen Tomac vrea să obțină votul Parlamentului. Cine sunt miniștrii și cei trei vicepremieri

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a prezentat echipa cu care vrea să se prezinte în fața Parlamentului. Cabinetul pe care îl propune va avea trei vicepremieri: unul pentru Digitalizare, unul pentru Educaţie şi altul pentru Economie.The post Echipa cu care Eugen Tomac vrea să obțină votul Parlamentului. Cine sunt miniștrii și cei trei vicepremieri first appeared on Nexta.ro.

Echipa cu care Eugen Tomac vrea să obțină votul Parlamentului. Cine sunt miniștrii și cei trei vicepremieri

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a prezentat echipa cu care vrea să se prezinte în fața Parlamentului. Cabinetul pe care îl propune va avea trei vicepremieri: unul pentru Digitalizare, unul pentru Educaţie şi altul pentru Economie.The post Echipa cu care Eugen Tomac vrea să obțină votul Parlamentului. Cine sunt miniștrii și cei trei vicepremieri first appeared on Nexta.ro.

Scena explicită din cel mai popular film de acum de pe Netflix, cu Jennifer Lopez, care i-a „traumatizat” pe spectatori

Noua comedie romantică difuzată de aplicația de streaming Netflix, „Office Romance”, i-a lăsat pe unii spectatori cu sentimentul că au fost „traumatizați” de o scenă extrem de explicită din timpul filmului, scrie luni presa britanică. „Office Romance”, care a fost lansată vinerea trecută, pe 5 iunie, a uimit publicul cu ceea ce mulți dintre critici …The post Scena explicită din cel mai popular film de acum de pe Netflix,...