Cine conduce interimar de trei ani SRI, instituția care a atribuit fără licitație contractul de 196 de milioane de euro către Digi

Conducerea interimară a SRI este asigurată de generalul Răzvan Ionescu, care a preluat atribuțiile de director după demisia lui Eduard Hellvig, în iulie 2023. La acel moment, Ionescu ocupa funcția de prim-adjunct al directorului SRI, poziție în care fusese numit în 2017 de fostul președinte Klaus Iohannis. De atunci, serviciul funcționează fără un director numit permanent, notează G4Media.

Înainte de a prelua conducerea interimară a serviciului, Răzvan Ionescu a coordonat o unitate a SRI specializată în combaterea amenințărilor transfrontaliere. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul instituției și citate de G4Media, el este absolvent al Facultății de Fizică a Universității din București și a urmat programe de specializare în geopolitică, geostrategie și securitate, inclusiv cursuri organizate de Centrul European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania.

Spre deosebire de fostul director al SRI, Eduard Hellvig, care avea apariții publice frecvente, Răzvan Ionescu este o prezență discretă în spațiul public. G4Media notează că actualul șef interimar al serviciului participă rar la evenimente publice și evită expunerea mediatică, deși conduce instituția de aproape trei ani.

The post Cine conduce interimar de trei ani SRI, instituția care a atribuit fără licitație contractul de 196 de milioane de euro către Digi first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Ce nu poate România, reușește Ucraina: doboară automat dronele Shahed. Unde a testat tehnologia de succes

„Participantul Brave1 a creat o tehnologie care automatizează 95%...

Ce nu poate România, reușește Ucraina: doboară automat dronele Shahed. Unde a testat tehnologia de succes

„Participantul Brave1 a creat o tehnologie care automatizează 95%...

Apariție spectaculoasă în Marea Mediterană. Scafandrii au filmat un mare rechin alb

Animalul, estimat la aproximativ patru metri lungime, s-a apropiat...

Nintendo a fost amendată cu 35 de milioane de euro pentru un defect la una dintre console

Gigantul japonez Nintendo a primit, luni, o amendă de...

Nintendo a fost amendată cu 35 de milioane de euro pentru un defect la una dintre console

Gigantul japonez Nintendo a primit, luni, o amendă de...

ULTIMA ORĂ

(video) Jaf de 1 milion de euro în doar 4 minute, surprins de camerele de supraveghere, în Italia: „A fost șocant să văd imaginile”

O bandă de hoți a furat bijuterii și ceasuri în valoare de aproximativ un milion de euro dintr-o casă de licitații din Torino, Italia,...

Partidul Nostru mizează pe consens în Parlament pentru susținerea proiectului care vizează renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la armata pe bază de...

Partidul Nostru mizează pe atingerea unui consens politic în Parlament pentru susținerea inițiativei legislative care vizează renunțarea la serviciul militar obligatoriu și trecerea la...

Important

(video) Jaf de 1 milion de euro în doar 4 minute, surprins de camerele de supraveghere, în Italia: „A fost șocant să văd imaginile”

O bandă de hoți a furat bijuterii și ceasuri în valoare de aproximativ un milion de euro dintr-o casă de licitații din Torino, Italia, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Potrivit Sky TG 24, la care face referire Libertatea, întreaga operațiune a durat doar patru minute și a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

Presa: Lista posibililor miniștri în Guvernul Tomac

Eugen Tomac a demarat luni consultările oficiale cu liderii PNL, USR și PSD, pentru a obține susținerea parlamentară. Premierul desemnat și-ar fi ales deja o parte dintre miniștri, conform Euronews România. Viitorul Guvern condus de Eugen Tomac ar putea trei vicepremieri. Printre nominalizați s-ar afla consilierii prezidențiali Radu Burnete și Sorin Costreie. Numele celui de-al treilea candidat nu se cunoaște deocamdată, însă ar putea fi un specialist în domeniul digitalizării. Pentru...

Ce nu poate România, reușește Ucraina: doboară automat dronele Shahed. Unde a testat tehnologia de succes

„Participantul Brave1 a creat o tehnologie care automatizează 95% din întregul proces de interceptare – de la lansarea dronei până la distrugerea Shahed. Dezvoltarea a trecut cu succes testele de luptă în regiunea Harkov”, a susține ministrul Apărării, Mihailo Fedorov . Potrivit acestuia, operatorul vede mișcarea țintelor în timp real, selectează ținta și dă comanda de lovire. După aceea, sistemul ghidează independent drona către țintă, o recunoaște autonom și se...

O familie întreagă, mama, tatăl și copilul bolnav în fază terminală, s-ar fi sinucis aruncându-se de la etajul 36

Doi părinți și copilul lor în vârstă de nouă ani, bolnav în fază terminală, au murit după ce au căzut dintr-un bloc turn de lux din sudul Londrei, într-un caz pe care autoritățile îl analizează ca posibilă crimă urmată de sinucidere.The post O familie întreagă, mama, tatăl și copilul bolnav în fază terminală, s-ar fi sinucis aruncându-se de la etajul 36 first appeared on Nexta.ro.

Mărturia unui rezident de la Spitalul Floreasca, despre colegul găsit mort: Erau glume „să-mi faci și mie asta”. Spunea că e obosit

Colegii medicului rezident de la Floreasca, găsit mort în baia unității medicale, spun că presiunea din spitale, în special din unitățile de urgență, este uriașă. Oboseala cronică a devenit o realitate cu care mulți ajung să conviețuiască zi de zi. Un medic rezident a declarat, pentru Digi24, sub protecția anonimatului, că există inclusiv glume între colegi despre utilizarea unor astfel de substanțe pentru relaxare după gardă, însă, din experiența...