Eugen Tomac începe negocierile pentru formarea unei majorități care să îl susțină în Parlament. Care este programul consultărilor de azi

Eugen Tomac, premierul desemnat de președintele Nicușor Dan să formeze un nou Guvern, va avea luni discuții cu PNL, USR și PSD.

Potrivit programului anunțat duminică, liberalii vor fi primii care se vor întâlni cu premierul desemnat, de la ora 11:00. Apoi, de la ora 14:00, Tomac va discuta cu reprezentanții USR, iar de la 17:00 cu social-democrații.

Toate consultările vor avea loc la sediile formațiunilor politice.

Negocierile cu celelalte partide vor avea loc zilele următoare.

Potrivit Constituției, Eugen Tomac are la dispoziție 10 zile de la momentul nominalizării pentru funcţia de premier, pentru a veni în faţa Parlamentului ca să ceară un vot de încredere. Pentru ca noul Executiv să fie învestit, sunt necesare cel puțin 233 de voturi din partea senatorilor și deputaților.

Cum ar putea arăta posibilul cabinet condus de Tomac

Surse citate de G4Media au dezvăluit câteva nominalizări de miniștri în cabinetul Tomac.

Pentru Ministerul Apărării este vehiculat Mihnea Motoc, fost ministru al Apărării în Guvernul Cioloș și diplomat de carieră.

La Ministerul Afacerilor Externe este menționat Luca Niculescu, fost ambasador al României în Franța și actual secretar de stat în MAE, unde coordonează procesul de aderare a României la OCDE, potrivit G4Media.

Pentru Ministerul Justiției este vehiculat Cosmin Soare Filatov, consilier prezidențial pe probleme constituționale și avocat, cu studii doctorale în domeniul patrimoniului cultural.

La Ministerul Afacerilor Interne este menționat Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI și fost inspector general al Poliției Române, conform G4Media.

Pentru Ministerul Energiei este vehiculată Corina Popescu, fost director la Electrica și Transelectrica.

La Finanțe sunt discutate numele lui Bogdan Drăgoi, fost ministru al Finanțelor, și Bogdan Glăvan, profesor universitar.

Pentru Ministerul Agriculturii este menționat Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București, potrivit surselor G4Media și Edupedu.

La Educație este vehiculat Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare și profesor la Universitatea din București.

La Muncă este vehiculată Lavinia Niculescu, fost secretar general la Ministerul Economiei, iar pentru Cultură este menționat Adrian Papahagi.

The post Eugen Tomac începe negocierile pentru formarea unei majorități care să îl susțină în Parlament. Care este programul consultărilor de azi first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

Operațiunea Jupiter: 154 de percheziții în mai multe județe. Prejudiciul depăşeşte 11 milioane de lei

Parchetul General şi Poliţia Română continuă acţiunile în cadrul...

„Nueva ViDA”: Cum schimbă digitalizarea TVA viața contribuabililor europeni

Digitalizarea sistemului de TVA a devenit una dintre principalele...

Tradiții și superstiții. Cum trebuie să te păzești de farmece

Tradiții și superstiții. Farmece. Să-și îmbrace cămașa sau haina pe...

Tradiții și superstiții. Cum trebuie să te păzești de farmece

Tradiții și superstiții. Farmece. Să-și îmbrace cămașa sau haina pe...

Publicaţiile şi personalităţile îşi vor putea crea pagini de profil în Google

Google anunţă că va permite publicaţiilor de presă şi...

Calendar ortodox 8 iunie: Aducerea moaştelor Sfântului Mucenic Teodor Stratilat

Sinaxarul ne spune că a trăit în zilele lui...

Calendar ortodox 8 iunie: Aducerea moaştelor Sfântului Mucenic Teodor Stratilat

Sinaxarul ne spune că a trăit în zilele lui...

ULTIMA ORĂ

Operațiunea Jupiter: 154 de percheziții în mai multe județe. Prejudiciul depăşeşte 11 milioane de lei

Parchetul General şi Poliţia Română continuă acţiunile în cadrul operaţiunii Jupiter prin efectuarea luni a 154 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi mai multe judeţe...

NEWS ALERT | un aparat de zbor necunoscut a explodat în apropierea satului Lopatna

Un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, a explodat în extravilanul satului Lopatna, în noaptea de duminică spre luni. Poliția și serviciile specializate...

Important

Operațiunea Jupiter: 154 de percheziții în mai multe județe. Prejudiciul depăşeşte 11 milioane de lei

Parchetul General şi Poliţia Română continuă acţiunile în cadrul operaţiunii Jupiter prin efectuarea luni a 154 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi mai multe judeţe din ţară.The post Operațiunea Jupiter: 154 de percheziții în mai multe județe. Prejudiciul depăşeşte 11 milioane de lei first appeared on Nexta.ro.

Dolarul se ieftinește, iar valoarea euro rămâne neschimbată

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit pentru astăzi un curs valutar oficial de 20 de lei și 10 bani pentru euro și de 17 lei și 27 de bani pentru dolar, informează MOLDPRES.  Astfel, dolarul se ieftinește cu un ban, iar valoarea euro rămâne neschimbat...

Inundații în România după creșterea debitului râului Slimnic. Zeci de gospodării afectate și evacuări preventive

Situația se menține dificilă în județul Vrancea, România după ce precipitațiile abundente au determinat creșterea semnificativă a debitului râului Slimnic și revărsarea acestuia în mai multe zone locuite, scrie Euronews.ro. Potrivit evaluărilor efectuate de echipele de intervenție, aproximativ 50 de gospodării au fost afectate de ape, în special în localitatea Bogza, unde s-au înregistrat cele mai mari probleme. Autoritățile au dispus evacuarea preventivă a circa 80 de persoane, dintre care 20...

„Nueva ViDA”: Cum schimbă digitalizarea TVA viața contribuabililor europeni

Digitalizarea sistemului de TVA a devenit una dintre principalele mize ale Uniunii Europene, în condițiile în care mecanismele tradiționale de raportare fiscală țin tot mai greu pasul cu transformările din economie și cu creșterea volumului tranzacțiilor transfrontaliere. Acesta e contextul în care Comisia Europeană a lansat pachetul legislativ ViDA (VAT in the Digital Age).The post „Nueva ViDA”: Cum schimbă digitalizarea TVA viața contribuabililor europeni first appeared on Nexta.ro.

Tradiții și superstiții. Cum trebuie să te păzești de farmece

Tradiții și superstiții. Farmece. Să-și îmbrace cămașa sau haina pe dos, ori să-și încalțe unul din ciorapi sau amândoi pe dos. Se întoarce scaunul și toate lucrurile din casă,…The post Tradiții și superstiții. Cum trebuie să te păzești de farmece first appeared on Nexta.ro.

Publicaţiile şi personalităţile îşi vor putea crea pagini de profil în Google

Google anunţă că va permite publicaţiilor de presă şi marilor creatori de conţinut să-şi rezerve şi să-şi personalizeze o pagină care să joace rolul unui profil de căutare.The post Publicaţiile şi personalităţile îşi vor putea crea pagini de profil în Google first appeared on Nexta.ro.

Tradiții și superstiții. Cum trebuie să te păzești de farmece

Tradiții și superstiții. Farmece. Să-și îmbrace cămașa sau haina pe dos, ori să-și încalțe unul din ciorapi sau amândoi pe dos. Se întoarce scaunul și toate lucrurile din casă,…The post Tradiții și superstiții. Cum trebuie să te păzești de farmece first appeared on Nexta.ro.