FOTO cu intervenția pompierilor în Curtea „Spații Verzi”. VIDEO cu o angajată care povestește cum a izbucnit focul

În clădirea care a ars în apropierea întreprinderii „Spații Verzi” nu locuia nimeni. Aceasta a fost dată o perioadă în chirie, însă pe moment nu este utilizată.

O angajată a instituției a povestit pentru Realitatea că funcționarii au chemat urgența, după ce au observat fum pe acoperiș. Potrivit ei, în apropiere se afla și un echipaj al Poliției în acel moment.

„Am auzit informații la pompieri, în care au anunțat că au fost undeva 30-40% ars. Respectiv, din fericire, nu a suferit nimeni, pentru că noi suntem alături. Nu am suferit, dar am fost evacuați”, a relatat angajata întreprinderii.

Realitatea a observat la fața locului cel puțin șapte autospeciale, echipaje medicale și Poliția, care a asigurat ordinea publică și a fluidizat traficul în zonă. Acoperișul construcției care a fost cuprinsă de flăcări a fost demontat de către pompieri.

Conform pompierilor, solicitarea privind intervenția a fost recepționată la ora 8:52. Inițial, patru echipaje au intervenit la fața locului și au stabilit că nu există risc de răspândire a flăcărilor. Arderea a fost localizată la ora 9:22, iar intervenția continuă pentru lichidarea completă a focului.














Articolul FOTO cu intervenția pompierilor în Curtea „Spații Verzi”. VIDEO cu o angajată care povestește cum a izbucnit focul apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

VIDEO dezolant din raionul Ialoveni. După ploile dezolante din weekend, grădinile sunt încă inundate

Echipa Realitatea a suprins imagini dezolante la Gangura, raionul...

Record de trafic la Aeroportul Chișinău: Peste jumătate de milion de călători în luna mai. Destinațiile preferate

Aeroportul Internațional Chișinău a înregistrat în luna mai 2026...

Carburanții se ieftinesc din nou. Ce prețuri a stabilit ANRE

Carburanții se ieftinesc din nou începând de marți, 9...

Ploile puternice au activat sistemul antigrindină: Intervenții în mai multe raioane ale țării

Peste 50 de rachete antigrindină au fost lansate în timpul ploilor puternice...

Alertă în Letonia: o dronă a fost neutralizată de avioane NATO

Alertă în spațiul aerian al Letoniei după ce o...

Migrația continuă să reducă populația Moldovei: Minus 23 de mii de persoane într-un an

La începutul anului curent, populația cu reședință obișnuită în...

ULTIMA ORĂ

Prima ipoteză în cazul morții medicului rezident de la Spitalul Floreasca. Suspiciuni de supradoză cu anestezice

Este anchetă la Spitalul de Urgență Floreasca, unde un medic rezident a fost găsit, sâmbătă, mort într-o baie. The post Prima ipoteză în cazul morții medicului...

NEWS ALERT | un aparat de zbor necunoscut a explodat în apropierea satului Lopatna

Un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, a explodat în extravilanul satului Lopatna, în noaptea de duminică spre luni. Poliția și serviciile specializate...

Important

Prima ipoteză în cazul morții medicului rezident de la Spitalul Floreasca. Suspiciuni de supradoză cu anestezice

Este anchetă la Spitalul de Urgență Floreasca, unde un medic rezident a fost găsit, sâmbătă, mort într-o baie. The post Prima ipoteză în cazul morții medicului rezident de la Spitalul Floreasca. Suspiciuni de supradoză cu anestezice first appeared on Nexta.ro.

Platforma e-Licitații ANAF: 18 milioane de lei încasați la buget în primele 2 luni de la lansare

Platforma lansată în 30 martie a generat, în puțin peste două luni, încasări directe de 15,3 milioane de lei din licitații online. În plus, statul a mai recuperat peste 3 milioane de lei după ce contribuabilii și-au achitat datoriile după publicarea bunurilor pe platformă, înainte de finalizarea procedurilor de executare silită. În total, de la lansare până în prezent, au fost adjudecate 78 de licitații, cu prețuri finale cu 17%...

Dan Mateaș, DEER: „Susținem toate investițiile care aduc creștere economică în regiune”

Directorul Direcției Dezvoltare Rețea din cadrul DEER a subliniat, la finalul conferinței Gândul “Portret România –  Cluj-Napoca”, rolul infrastructurii energetice în dezvoltarea economică a regiunii și importanța colaborării dintre autorități, investitori și companiile care susțin economia locală. Oficialul Direcției Dezvoltare Rețea din cadrul DEER a apreciat utilitatea unor astfel de întâlniri, care reunesc reprezentanți ai administrației publice, ai mediului de afaceri și ai companiilor implicate în dezvoltarea comunităților locale. Potrivit acestuia,...

Medicii de la Spitalul Judeţean Timişoara: Unul din trei accidente de trotinetă implică un copil

Medicii de la Spitalul Judeţean din Timişoara atrag atenţia că unul din trei accidente cu trotineta implică un copil. Cei mai expuşi sunt copiii sub 14 ani.The post Medicii de la Spitalul Judeţean Timişoara: Unul din trei accidente de trotinetă implică un copil first appeared on Nexta.ro.

Peste jumătate de milion de pasageri pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău în luna mai: cele mai populare destinații

Numărul pasagerilor deserviți de Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează o creștere constantă. Luna mai s-a încheiat cu un nou rezultat remarcabil de 538.125 de persoane deservite de aerogară, în creștere cu 42....

Peste jumătate de milion de pasageri pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău în luna mai: cele mai populare destinații

Numărul pasagerilor deserviți de Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează o creștere constantă. Luna mai s-a încheiat cu un nou rezultat remarcabil de 538.125 de persoane deservite de aerogară, în creștere cu 42....

Doi orădeni acuzaţi că au falsificat aproape jumătate de milion de euro în cupiură de 500 şi 1.000 de franci elveţieni au fost reţinuţi/...

Doi bărbaţi din Oradea, de 43 şi 44 de ani, acuzaţi că au falsificat aproape jumătate de milion de euro în cupiură de 500 de euro şi 1.000 de franci elveţieni, au fost reţinuţi. Aceştia au fost prinşi în flagrant delict în timp ce încercau să comercializeze peste 99.000 de euro în Satu Mare. Cei doi vor fi duşi, luni, în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă.The post...