Guvernul Tomac merge la începutul săptămânii viitoare în Parlament pentru vot: Sunt încrezător că vom obține peste 233 de voturi

Eugen Tomac a spus, luni seara, la Antena 3 CNN, că este încrezător că în ziua votului, peste 233 de membri al Parlamentului României, îi vor acorda încrederea pentru a forma Guvernul.

„Doresc mâine (marți – n.r.) să închei consultările cu toți actorii politici și, evident, undeva pe miercuri vom stabili calendarul final, dar cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare vom fi în măsură să ne prezentăm în fața Parlamentului pentru acele voturi”, a spus Eugen Tomac.

Fără „plan  B”

Întrebat despre un plan B în condițiile în care partidele, precum PNL sau USR nu vor dori să voteze acest guvern tehnic în Parlament, premierul desemnat a spus că nu are plan B.

De asemenea, a spus că nu va intra în dialog cu AUR: „Nu am de ce să discut cu partide care votează împotriva interesului național al României. Și aici vreau să fiu foarte clar. Eu respect opinia și votul fiecărui cetățean român. Este fiecare liber în această țară să voteze așa cum simte. Însă nu voi accepta niciodată și nu voi înțelege niciodată partidele care, prin gesturi concrete, acționează împotriva interesului național. Și AUR a avut un asemenea comportament de mai multe ori. Și chestiunea aceasta, evident, nu este negociabilă”.

Discuții cu parlamentari „la bucată”, dar nu cu AUR

Întrebat, însă, dacă va sta de vorbă cu parlamentari din aceste separat, „la bucată”, Tomac a spus că nu a avut dialog și nici nu a fost contactat, dar nici nu a fost interesat să intre în contact până acum.

„Dar evident, pentru mine fiecare vot va fi important”, a mai spus Tomac.

The post Guvernul Tomac merge la începutul săptămânii viitoare în Parlament pentru vot: Sunt încrezător că vom obține peste 233 de voturi first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

CM 2026. Recuperarea lui Neymar merge bine, anunţă federaţia braziliană

Recuperarea după accidentarea la gamba dreaptă a atacantului vedetă...

Premierul desemnat spune ce crede despre Putin

Premierul desemnat Eugen Tomac a fost rugat, luni seară,...

Administraţia Trump va oferi interviuri accelerate pentru vize la anumite ambasade contra sumei de 750 de dolari

Departamentul de Stat va oferi un serviciu „premium” accelerat...

ULTIMA ORĂ

9 iunie: Ziua în care Simona Halep a scris istorie la Roland Garros. Cum a cucerit primul titlu de Grand Slam într-o finală de...

Pe 9 iunie 2018, Simona Halep a câștigat primul său titlu de Grand Slam, impunându-se la Roland Garros după o finală intensă cu americanca Sloane...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

9 iunie: Ziua în care Simona Halep a scris istorie la Roland Garros. Cum a cucerit primul titlu de Grand Slam într-o finală de...

Pe 9 iunie 2018, Simona Halep a câștigat primul său titlu de Grand Slam, impunându-se la Roland Garros după o finală intensă cu americanca Sloane Stephens. Tot într-o zi de 9 iunie, în 1870, a murit Charles Dickens, unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii universale.The post 9 iunie: Ziua în care Simona Halep a scris istorie la Roland Garros. Cum a cucerit primul titlu de Grand Slam...

9 iunie: Ziua în care Simona Halep a scris istorie la Roland Garros. Cum a cucerit primul titlu de Grand Slam într-o finală de...

Pe 9 iunie 2018, Simona Halep a câștigat primul său titlu de Grand Slam, impunându-se la Roland Garros după o finală intensă cu americanca Sloane Stephens. Tot într-o zi de 9 iunie, în 1870, a murit Charles Dickens, unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii universale.The post 9 iunie: Ziua în care Simona Halep a scris istorie la Roland Garros. Cum a cucerit primul titlu de Grand Slam...

CM 2026. Recuperarea lui Neymar merge bine, anunţă federaţia braziliană

Recuperarea după accidentarea la gamba dreaptă a atacantului vedetă brazilian Neymar „merge bine”, a anunţat luni Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF), fără a specifica dacă acesta ar putea participa la primul meci al Seleção de la Cupa Mondială, sâmbătă, împotriva Marocului.The post CM 2026. Recuperarea lui Neymar merge bine, anunţă federaţia braziliană first appeared on Nexta.ro.

Premierul desemnat Eugen Tomac a fost rugat, luni seară, în cadrul interviului acordat la Antena 3 CNN, să definească printr-un cuvânt sau o propoziţie mai mulţi lideri politici. El s-a referit atât la liderii din țara noastră, cât și la cei de pe arena relațiilor internaționale. Tomac a spus că Nicuşor Dan este „un preşedinte …The post Premierul desemnat spune ce crede despre Putin first appeared on Nexta.ro.

Premierul desemnat spune ce crede despre Putin

Premierul desemnat Eugen Tomac a fost rugat, luni seară, în cadrul interviului acordat la Antena 3 CNN, să definească printr-un cuvânt sau o propoziţie mai mulţi lideri politici. El s-a referit atât la liderii din țara noastră, cât și la cei de pe arena relațiilor internaționale. Tomac a spus că Nicuşor Dan este „un preşedinte …The post Premierul desemnat spune ce crede despre Putin first appeared on Nexta.ro.

Administraţia Trump va oferi interviuri accelerate pentru vize la anumite ambasade contra sumei de 750 de dolari

Departamentul de Stat va oferi un serviciu „premium” accelerat pentru străinii care solicită vize de afaceri sau turistice pentru a veni în Statele Unite, care va costa solicitanţii 750 de dolari, pe lângă taxa iniţială de 185 de dolari, scrie The Associated Press (AP).The post Administraţia Trump va oferi interviuri accelerate pentru vize la anumite ambasade contra sumei de 750 de dolari first appeared on Nexta.ro.