Macron, Starmer și Merz susțin planul lui Zelenski privind negocierile directe cu Putin: „Frontierele nu trebuie modificate prin forţă”

Franța, Germania și Marea Britanie și-au exprimat sprijinul pentru propunerea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind lansarea unui dialog direct cu Rusia, cu implicarea activă a Statelor Unite și a Europei, în încercarea de a găsi o soluție diplomatică pentru încheierea războiului.

Liderii Franței, Marii Britanii și Germaniei au transmis un mesaj comun de susținere pentru inițiativa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a începe negocieri directe cu Rusia, într-un moment în care conflictul intră într-o nouă etapă marcată de intensificarea atacurilor și de incertitudini privind viitorul sprijin internațional, scrie Gov.uk.

Reuniți la Londra alături de liderul de la Kiev, Emmanuel Macron, Keir Starmer și Friedrich Merz au apreciat public apelul lansat de Zelenski către Vladimir Putin pentru deschiderea unor discuții directe care să conducă la încetarea războiului.

„Au salutat apelul lansat de preşedintele Zelenski pentru o încheiere a războiului, negociată pe cale diplomatică”, se arată în declarația comună adoptată după întâlnire.

Propunerea lui Zelenski vine după ce liderul ucrainean i-a transmis joi o scrisoare președintelui rus, invitându-l la o întâlnire directă pentru discutarea condițiilor unei eventuale păci.

„Linia actuală de contact trebuie să servească drept punct de plecare pentru negocieri. Frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă”, au transmis Emmanuel Macron, Keir Starmer, Friedrich Merz și Volodimir Zelenski.

Mesajul reprezintă una dintre cele mai ferme poziții comune exprimate de principalele puteri europene în ultimele luni privind cadrul viitoarelor negocieri dintre Kiev și Moscova.

Zelenski cere sprijin militar suplimentar pentru apărarea Ucrainei

Pe lângă eforturile diplomatice, liderii au discutat și despre consolidarea capacităților de apărare ale Ucrainei, după noile atacuri rusești care au provocat victime și au afectat inclusiv un sit nuclear ucrainean.

„Liderii au subliniat nevoia urgentă de a creşte producţia de interceptoare şi de a dezvolta în comun capacităţi antirachetă balistică şi de atac în profunzime”, se precizează în declarația comună.

Înaintea reuniunii de la Londra, președintele ucrainean a cerut pe platforma X o cooperare mai strânsă între statele europene pentru întărirea apărării aeriene a continentului.

„Cooperare mai mare pentru securitatea întregii Europe în domeniul apărării antiaeriene”, a transmis Volodimir Zelenski.

Liderul de la Kiev încearcă să mențină implicarea activă a aliaților europeni în procesul diplomatic și militar, într-un context în care atenția administrației americane este tot mai concentrată asupra conflictului dintre Israel și Iran.

Tot luni, Zelenski urmează să fie primit de regele Charles al III-lea, într-o nouă etapă a eforturilor diplomatice desfășurate de Ucraina pentru consolidarea sprijinului occidental.

Sursa video – X/@DemocraticWins

Recomandarea autorului

The post Macron, Starmer și Merz susțin planul lui Zelenski privind negocierile directe cu Putin: „Frontierele nu trebuie modificate prin forţă” first appeared on Nexta.ro.

MAI MULT NEXTA.RO

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Vijelii și descărcări electrice în Dobrogea și nordul Munteniei. Avertismentul transmis de autoritățile din Constanța

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile luni și marți, pentru mai multe zone din țară. Meteorologii...

NEWS ALERT | un aparat de zbor necunoscut a explodat în apropierea satului Lopatna

Un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, a explodat în extravilanul satului Lopatna, în noaptea de duminică spre luni. Poliția și serviciile specializate...

Important

Vijelii și descărcări electrice în Dobrogea și nordul Munteniei. Avertismentul transmis de autoritățile din Constanța

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică, valabile luni și marți, pentru mai multe zone din țară. Meteorologii anunță averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.The post Vijelii și descărcări electrice în Dobrogea și nordul Munteniei. Avertismentul transmis de autoritățile din Constanța first appeared on Nexta.ro.

Panourile fotovoltaice ale Teatrului Fără Nume asigură peste 70% din consumul de energie

Panourile fotovoltaice instalate pe acoperișul Centrului de Cultură și Artă „Ginta Latină” asigură peste 70% din consumul anual de energie al Teatrului Fără Nume din Chișinău. Beneficiile sunt numeroase, inclusiv sub aspect financiar.

Trafic suspendat pe timp de noapte pe un tronson al bulevardului Iuri Gagarin din Chișinău

Traficul rutier va fi suspendat pe timp de noapte, în perioada 8-10 iunie, pe bulevardul Iuri Gagarin din Chișinău, tronsonul cuprins între bulevardele Constantin Negruzzi și Decebal. Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, restricțiile sunt impuse pentru realizarea lucrărilor de reparație a carosabilului, transmite IPN. Autoritățile locale precizează că circulația rutieră va fi restricționată în noaptea de 8 spre 9 iunie, între orele 22:00 și 06:00, și în noaptea de 9 spre...

Controversă privind drona căzută în Republica Moldova. Ucrainenii susțin că aparatul este rusesc, moldovenii îi contrazic

O controversă a izbucnit în Moldova cu privire la originea dronei care în noaptea de duminică spre luni a intrat pe teritoriul țării și a explodat, potrivit NEXTA. Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei a transmis că drona era, cel mai probabil, ucraineană. Totuși, ministerul moldovean a subliniat că responsabilitatea pentru astfel de incidente revine Rusiei, deoarece războiul provocat de ruși a dus la apariția de amenințări în regiune. În replică, ministrul Afacerilor...