MEC: Un profesor ar fi publicat pe rețelele de socializare subiectele și răspunsurile la examenul pentru clasa IX-a

Un profesor ar fi publicat pe rețelele de socializare subiectele și răspunsurile la examenul la matematică, pentru absolvenții clasei a IX-a. Conform autorității, situația „contravine obligațiilor profesionale și normelor de integritate”.

În același timp, autoritatea critică instituțiile media care „au difuzat materiale rezultate din reconstituirea subiectelor de către elevi, ceea ce amplifică efectul contraproductiv, diminuând concentrarea și focalizarea elevilor asupra pregătirii pentru probele următoare”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Astfel de practici subminează corectitudinea procesului de evaluare, afectează încrederea publică în examenele naționale și contravin obligațiilor profesionale și deontologice ale cadrelor didactice.

Ministerul Educației și Cercetării reamintește că, potrivit art. 44 alin. (7) din Codul educației, „Se interzice publicarea subiectelor examenelor de absolvire a gimnaziului şi de bacalaureat, precum şi a soluțiilor la acestea, până la începerea examenului respectiv sau pe durata desfăşurării acestuia, inclusiv până la publicarea lor pe site-ul web oficial al Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare. Încălcarea prevederilor prezentului alineat se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare””, se arată în declarația responsabililor de la MEC.

În context, elevii și profesorii sunt îndemnați „să folosească această perioadă pentru pregătirea responsabilă a următoarelor probe de examen, în spiritul respectării regulilor și a integrității”. 

Articolul MEC: Un profesor ar fi publicat pe rețelele de socializare subiectele și răspunsurile la examenul pentru clasa IX-a apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Ziua Mondială a Oceanelor. De ce sănătatea lor contează și pentru Republica Moldova

Deși Republica Moldova nu are ieșire directă la ocean, starea oceanelor influențează și viața locuitorilor țării noastre. Iuliana Cantaragiu, expertă în domeniul protecției mediului, afirmă...

Proiectul Partidului Nostru privind digitalizarea proceselor electorale, blocat în Parlament de către PAS. Alexandr Berlinschii acuză majoritatea de rea-voință

Deputatul Alexandr Berlinschii denunță blocarea intenționată de către majoritatea parlamentară a proiectului de hotărâre, inițiat de Partidul Nostru, privind crearea unui Grup de lucru...

Important

Ziua Mondială a Oceanelor. De ce sănătatea lor contează și pentru Republica Moldova

Deși Republica Moldova nu are ieșire directă la ocean, starea oceanelor influențează și viața locuitorilor țării noastre. Iuliana Cantaragiu, expertă în domeniul protecției mediului, afirmă că una dintre cele mai evidente legături dintre oameni și oceane este clima.

VIDEO Doi piloți au murit după ce un avion privat a luat foc la aterizare

Doi piloți au murit după ce un avion privat s-a prăbușit în timpul unei tentative de aterizare de urgență pe aeroportul din Republica Dominicană. Potrivit autorităților, la bordul aeronavei nu se mai aflau alți pasageri sau membri ai echipajului în momentul accidentului. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! În acest sens, pe rețelele de socializare au apărut imagini video în care se vede cum avionul este cuprins de...

Eugen Tomac: Obiectivul nostru este să atragem toţi banii din PNRR pentru că asta înseamnă relansarea economiei / Alte obiective importante ale premierului desemnat

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a afirmat, luni, că obiectivul principal al Guvernului pe care-l va propune va fi atragerea tuturor banilor europeni şi să asigure cetăţenii că nu se vor mări taxe şi impozite.The post Eugen Tomac: Obiectivul nostru este să atragem toţi banii din PNRR pentru că asta înseamnă relansarea economiei / Alte obiective importante ale premierului desemnat first appeared on Nexta.ro.

Premierul desemnat va continua marţi discuţiile pentru a obţine susţinere în Parlament

Premierul desemnat, Eugen Tomac, a anunţat, luni, că va continua seria discuţiilor cu partidele, în vederea învestirii Guvernului. Marţi va avea întâlniri cu UDMR, minorităţile naţionale şi parlamentarii neafiliaţi.The post Premierul desemnat va continua marţi discuţiile pentru a obţine susţinere în Parlament first appeared on Nexta.ro.

Berlinul va restitui Poloniei elemente de tezaur jefuite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Germania va returna mai multe comori culturale poloneze jefuite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv un inel asociat cu regele Sigismund I cel Bătrân, un fragment medieval din „Gaude Mater Polonia” și scrierile lui Stefan Żeromski, a raportat cotidianul polonez Gazeta Wyborcza.The post Berlinul va restitui Poloniei elemente de tezaur jefuite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial first appeared on Nexta.ro.

Bitcoin, în jurul a 60.000 de dolari: investitorii se grăbesc să vândă

Criptomoneda s-a stabilizat luni în jurul pragului de 60.000 de dolari, un nivel pe care traderii îl văd ca un reper psihologic important. „Bitcoin a pierdut jumătate din valoare după ce a atins maximul istoric în octombrie”, potrivit Reuters, care arată că evoluția din ultimele luni a activului digital a fost marcată de vânzări puternice și variații mari de preț. Capitalul migrează spre acțiuni tech Astfel de praguri rotunde îi fac...

Bitcoin, în jurul a 60.000 de dolari: investitorii se grăbesc să vândă

Criptomoneda s-a stabilizat luni în jurul pragului de 60.000 de dolari, un nivel pe care traderii îl văd ca un reper psihologic important. „Bitcoin a pierdut jumătate din valoare după ce a atins maximul istoric în octombrie”, potrivit Reuters, care arată că evoluția din ultimele luni a activului digital a fost marcată de vânzări puternice și variații mari de preț. Capitalul migrează spre acțiuni tech Astfel de praguri rotunde îi fac...